Vânatoarele de submarine românesti proiect 122bis

I.Programe de dezvoltare sovietice în perioada interbelică

Încă din primi ani ai puterii sovietice au existat preocupări privind întărirea flotei militare, dorindu-se înlocuirea navelor moștenite din perioada țaristă cu nave moderne, adaptate noilor realitați ale războiului pe mare. 

Navele specializate în lupta împotriva submarinelor  au fost incluse înca din 1922 în mai multe ipoteze de dezvoltare. În programul de construcții navale pentru perioada 1926-1932 vânătoarele de submarine sunt prezente  din nou. Însă rezultatele au intârziat să apară. Unul din marile obstacole a fost lipsa motoarelor diesel de fabricație internă și imposibilitatea importării lor în număr suficient. Ipoteza folosirii turbinelor cu abur a fost și ea înlaturată din cauza dificultaților tehnice care apăreau în cazul folosirii lor la bordul navelor de mici dimensiuni.

În iulie 1929, greutățile cu care se confrunta economia U.R.S.S. duc la revizuirea planului de construcții navale pe șase ani, vânatoarele de submarine fiind eliminate din lista de prioritați.

În decembrie 1930, departamentul tehnic al marinei încearcă să exploateze o solicitare venită din partea N.K.V.D. cu privire la construirea unei noi generații de nave grănicerești. Exista convingerea că este posibilă proiectarea unei nave care să poată îndeplini misiuni de pază a frontierei și luptă antisubmarină doar prin simpla modificare a variantei de înarmare. A fost o decizie care a făcut ca flota U.R.S.S.  să aibă la intrarea în al II-lea razboi mondial nave antisubmarine inadecvate și să se bazeze până la finalul conflagrației pe vânatoarele de submarine de fabricație americană primite prin tratatul lent-lease. Dificultatea a venit din faptul ca N.K.V.D (sub egida căruia se desfașura proiectul) avea nevoie de nave rapide, ușoare, fără armament puternic, cu un echipaj redus, fără aparatură de detecție a submarinelor. Lipsa oțelului pentru nave a făcut ca tema de proiectare să specifice expres ca materialul folosit să fie lemnul. A rezultat o navă cu coca din lemn de pin multistratificat, osatură din lemn de stejar, cu compartimentul motor ranforsat cu elemente metalice. Marina militară a constatat că nu poate monta pe aceste nave armamentul antisubmarin și anti-aerian planificat. Lipsa de experiență în proiectare, numarul mare de variante propuse pentru dezvoltare, forța de muncă subcalificata au fost cauze care au dus la un rezultat dezamăgitor pentru marina militară.

Pe lângă aceste dificultați tehnice, în anii '30, un val de epurări a afectat întregul complex militar-industrial sovietic. Ofițeri navali și ingineri de specialitate au fost executați sau trimiși în gulag sub acuzația de “dușmani ai poporului”. În consecință, cel mai avansat vânator de submarine din marina sovietică de la sfârșitul anilor ’30 era MO-IV, o navă din lemn, cu armament modest, fără aparatură de detecție a submarinelor.

Vânătorul de submarine sovietic tip MO IV (Малый Охотник- vânător mic de submarine) ; deplasamentul de numai 51 tone nu a permis instalarea pieselor de artilerie cal.76,2mm așa cum solicitase marina militară, tunurile 20K cal.45mm rămanand singura opțiune (foto airbase.ru): 

Abia la 2 martie 1939 a fost aprobată tema de proiectare pentru o navă care să îndeplinească misiuni de luptă anti-submarină, patrulare și apărare apropiată a bazelor navale. De această dată a fost alocată și cantitatea de oțel necesară proiectului, pastrându-se parteneriatul cu N.K.V.D.  Construcția navelor a început în vara anului 1941, fiind serios perturbată de începerea războiului. Înaintarea rapidă a forțelor Axei a forțat evacuarea fabricilor spre interiorul U.R.S.S., inclusiv a producătorului motoarelor de propulsie, Kolomensky Zavod. În șantierele evacuate se simțea lipsa utilajelor, a materiilor prime și a muncitorilor calificați.

Responsabilii marinei militare au cerut revizuirea proiectului, accentul fiind pus pe armamentul anti-aerian în detrimentul celui anti-submarin. Artileria a fost întărită de la un tun 34K cal. 76,2mm si trei mitraliere DSK cal.12,7mm la un tun 34K (ulterior 90K), două tunuri 70K, două mitraliere DSK, împotriva submarinelor fiind folosite două instalații BMB-1 si 55 de bombe de adâncime de tipurile M1 și BB1 lansate de pe două planuri înclinate situate la pupa. Vânătorul de submarine (denumit proiect 122) avea un deplasament de 221 tone, o lungime maximă de 48,50m, lățimea de 5,40m, pescajul 1,85 m și o viteza de 23nd.

În toamna anului 1941, în Marea Caspică, vânătorul de submarine proiect 122 “Artillerist” (“Aртиллерист”) este supus primelor teste. Apar imediat câteva probleme: prova se afundă în valuri chiar și atunci când marea nu este agitată, inundând puntea prova; stropi de apă proiectați de etravă orbesc personalul navigant de pe comanda; pe o mare de gradul 4-5, nava dă benzi de 40 grade făcând imposibilă folosirea armamentului de la bord; servomotorul electric al cârmei este prea slab și nu asigură o manevrare rapidă a navei la viteza maxima; pompa de incendiu are un debit insuficient; comanda este înaltă și incomodă cu o protecție precară împotriva intemperiilor; motoarele sunt prea zgomotoase, stânjenind detecția submarină; accelerarea de la viteza de căutare la cea de atac este prea mică. După efectuarea testelor s-au observat fisuri in corpul navei. Comisia de anchetă a constatat că Șantierul No.430 nu respecta tehnologia sudurii.

Vânător de submarine sovietic  proiect 122 (sursa fleetphoto.ru) :

Proiectanții sovietici avuseseră în minte un “minidistrugător” care să repete succesul clasei "Novik". Treizeci de ani de inactivitate în proiectare și-au spus cuvântul. Concluzia comisiei de recepție a fost fară echivoc: proiectul 122 a pierdut avantajele vânătoarelor din clasa MO IV, fără să aducă nimic în schimb. Proiectanților sovietici le-a fost recomandat să analizeze  vânatoarele americane din clasele SC si PC.

Vânător de submarine american din clasa PC 461 contemporan cu proiectul 122; avea un deplasament de 400 tone, cocă de oțel si viteza maximă de 20nd:

Vânător de submarine american din clasa SC sub pavilion sovietic; au fost livrate U.R.S.S.   în baza contractului lend-lease (foto airbase.ru):

Construcția navelor după proiectul 122 a continuat și în aceste condiții. Confruntate cu lipsuri cronice, șantierele sovietice fac tot felul de compromisuri: navele nu sunt echipate cu plute sau bărci de salvare, sticla pentru hublouri este înlocuita cu sticlă ordinară; se renunța în unele cazuri la sudură în favoarea nituirii etc. Un ajutor nesperat vine de la aliații americani care furnizează motoare General Motors 12-278-A pentru propulsie și John Rainer Co. pentru generatoarele electrice. Sunt livrate 36 de nave.

Vânător de submarine sovietic proiect 122. Navele au primit denumirea generică de vânator mare de submarine (большой охотник, prescurtat БО). În nomenclatorul NATO, vânătoarele  acestei clase  au primit denumirea de “Kronstadt”.(sursa: airbase.ru) :

În iulie 1944 este finalizată o nouă variantă a proiectului tehnic al vânătorului de submarine denumit proiect 122bis, iar in 1947 au loc în Marea Caspică primele probe. În scopul creșterii stabilității, lățimea navei a crescut de la 5,40 m la 6,20 m, iar etrava a fost reproiectată. Consecința a fost îmbunătațirea stabilitații pe mare montată, dar și creșterea deplasamentului cu 27 tone. Propulsia era asigurată tot de motoarele americane General Motors 12-278-A. A fost montat un radar, instalate sisteme noi de comunicații, iar pentru detectia submarinelor era folosit dispozitivul hidroacustic Tamir 10. Comisia de recepție a ridicat noi obiecțiuni: îmbunătațirea comportamentului pe mare a fost facută pe seama reducerii vitezei la numai 20nd. (considerată ca fiind insuficientă); varietatea armamentului de la bord era cu totul nepractică; inversorul de sens era complex si nesigur; sistemul Tamir 10 nu era operațional decât la viteze mai mici de 10nd.

Comparând armamentul și calitațile nautice ale noilor vânatoare de submarine cu navele similare produse în șantierele americane, conducerea flotei U.R.S.S. s-a declarat mulțumită, comandând 345 de exemplare care urmau să fie livrate atât marinei militare cât și N.K.V.D. Singurele capitole în care occidentalii aveau o superioritate evidentă rămâneau aparatura de comunicație si hidrolocație.

Odată cu apariția proiectului 122bis, navele construite după proiectul original sunt redenumite proiect 122a. Lucrul la toate navele proiect 122a aflate în diferite stadii de construcție este oprit  (s-a trecut ulterior la demontarea lor) și s-a construit numai dupa proiectul 122bis. 

Vedere generală a proiectului 122 bis (airbase.ru):

Graba comisiei de a aproba intrarea in producție a navelor proiect 122bis poate părea nejustificată, mai ales că războiul se încheiase, iar proiectul nu se ridica la nivelul așteptarilor. În fapt, o nouă directivă emisă la 21 noiembrie 1945 (“Planul de înarmare navală pe zece ani, 1946-1955”) angrena flota sovietică  într-un proces de expansiune accelerată. Era o inițiativă personală a lui I.V.Stalin în scopul reducerii decalajului dintre flota U.R.S.S. și flotele occidentale. Șantierele navale au fost orientate spre producția de nave de luptă. În timp ce pentru tarile vestice lichidarea stocurilor de război și revenirea economiei la producția civilă erau o prioritate națională, în U.R.S.S. se alocau resurse imense programelor de înarmare.

O supraviețuitoare a pr. 122bis, motonava "Leningrad" ("Ленинград"), există și astăzi, fiind folosită în scop civil, fără armament, cu suprastructurile modificate. Fotografii ale navei vor fi utilizate   mai jos pentru a oferi cititorului o  imagine mai  clară asupra vânatoarelor de submarine de acest tip (foto airbase.ru):

II.În serviciul Marinei Militare Române

Flota Republicii Populare Române a achiziționat trei nave ale clasei 122 bis, seria II, construite la Șantierul Naval No. 340. În data de 24 ianuarie 1956 erau recepționate:

БО 157, lansat în data de 15.06.1955, nr. de șantier 922 (redenumit V61)

БО 161, lansat în data de 05.07.1955, nr. de șantier 924 (redenumit V62)

БО 466, lansat în data de 13.11.1954, nr. de șantier 902 (redenumit V63)

Cele trei nave au fost preluate de la Sevastopol de echipaje românești și au format  Divizionul 1061 Vânătoare Submarine dislocat permanent la Mangalia.

Caracteristici tehnice:

Lungime …………………..................…..52,20 m

Lungime la linia de plutire.............…49,50 m

Lătime…………………….......................…6,20 m

Pescaj……………………..........................…2,11 m

Deplasament  maxim……...…..........336 tone

Deplasament normal……..…............319 tone

Viteza ……………………….....................18,70 nd

Propulsie .......................................3x1100 cp tip D9

Echipaj…………………....................…..54 (5 ofiteri) 

Corpul navei era construit din plăci de tabla sudate, cu o grosime cuprinsă între 5-7 mm, cu excepția unei plăci de 10 mm aflate în zona de fixare a axului cârmei. Existau pereți desparțitori etanși la coastele 10, 23, 28, 38, 53, 68, 76, 81 și 88. Suprastructura era din duraluminiu (caracteristică numai vânătoarelor din seria II).

Denumirea Divizionului 1061 Vânătoare Submarine s-a schimbat, în baza ordinului nr. C.L.0014 din 26.01.1959 al M.St.M, în Divizionul 50 Vânătoare Submarine. Mangalia, august 1968:

Spațiile de locuit erau distribuite în urmatorul fel: căpitanul avea la dispoziție o cabină separată, doua cabine erau repartizate ofițerilor, restul echipajului fiind cazat în trei cazărmi. Iata câteva detalii interesante privind cazarmamentul:

Cabina comandantului era echipată cu o canapea cu spătar rabatabil,o masă-birou, un dulap pentru haine, o canapea cu spătar fix, un scaun, o polița pentru cărti, un cuier cu trei cârlige, un dulap suspendat, o oglindă, două perdele, un covor, două lazi-seif pentru focoase, o ladă-seif pentru documente secrete, suport cu portiere deasupra canapelei, o policioară pentru carafe cu apă, scuipătoare emailată, o scrumieră.

Cabinele ofițerilor aveau fiecare câte două locuri. Inventarul cuprindea o canapea, două dulapuri pentru haine, două scaune, o masă-birou, o polița pentru carți, o polița pentru carafe cu apă, un suport cu portiere, perdele, un cuier cu trei cârlige, un dulap cu oglindă, o ladă-seif, o scrumieră, o scuipatoare emailată, un covor.

Cazarma I din prova era prevazută cu cinsprezece hamacuri, o masă plianta de prânzit, două bănci pliante, două dulapuri pentru lucruri personale, două dulapuri pentru depozitarea echipamentului de protecție chimică, un rezervor cu apă potabilă (capacitate de 10 l), un extintor, două scrumiere, două scuipatori emailate, patru perdele, un cuier cu cinsprezece carlige.

Cazarma II este dimensionată pentru 25 de marinari fiind dotată cu 25 de hamace, două mese pliante, o masă cu un picior, cinci dulapuri pentru lucruri personale, un dulap farmacie, un dulap cu echipamente de protecție chimică,  două banci pliante,  un cuier cu 24 de cârlige, un rezervor cu apă potabilă, două oglinzi cu polițe, un taburet pliant, două scrumiere, două scuipatoare.

Cazarma III era dotată cu 15 hamace, două dulapuri, două mese pliante, două banci pliante, un cuier cu 15 cârlige, oglindă, un stingător, un dulap pentru echipament de protecție chimică, două scrumiere, două scuipători, un rezervor de 10l cu apă potabilă.

Pentru situații speciale, era prevazută o cabină de rezervă care era dotată cu masă, o canapea cu spătar rabatabil, un taburet pliant, o polița, o oglindă, scrumieră, scuipătoare emailată, două covoare, polița pentru carafe cu apă, cuier cu un carlig.

Propulsia era asigurată de trei motoare tip 9D cu o putere maximă de 1100 cp și două generatoare diesel DG18, toate de fabricație sovietică. Spre deosebire de motoarele americane General Motors 12-278-A (însoțite de generatoare diesel John Rayner Co.) care se aflau la bordul seriilor anterioare, cele rusești erau mai grele și mai slabe, prin urmare navele proiect 122bis seria II aveau deplasamentul cu 4% mai mare decat seria I și o viteză de numai 18,7nd. Tancurile de motorină, situate la centrul navei, permiteau o autonomie de 3000 mile la o viteză de 8,5 nd; elicele erau cu trei pale, pas fix, cu diametrul de 1,10m.

Coperta revistei "Viața militară" 7/1971 (sursa marinarii.ro). Se observă lansatorul de grenade reactive cu patru țevi, de o forma inedită: 

Armamentul antisubmarin a fost inițial format din doua lansatoare reactive dispuse la prova care utilizau grenada anti-submarin reactivă RBM.La pupa erau instalate două aruncatoare de grenade, tip B.M.B.-1, câte unul în fiecare bord. Cu ajutorul lor erau lansate la o distanța de 40, 80 sau 110 m bombe de adâncime tip BB1; unghiul de lansare era fix, reglarea distanței se efectua prin selectarea corespunzătoare a încarcaturii de azvârlire. Tot la pupa se aflau  două rampe înclinate pentru lansarea grenadelor anti-submarine de adâncime (grenadele de adancime folosite erau de tipul BB1). Cu toate că sursele sovietice menționează prezența la bordul navelor pr.122bis a două tipuri de bombe de adancime, în cazul navelor românesti nu am identificat decat tipul BB1.

La prova navei se afla tunul universal 90-K cal. 85 mm (52 calibre); unitatea de foc era de 230 de lovituri, dispuse in magazia de proximitate (21 de proiectile), iar restul în magazia de muniție de la prova. Sistemul de alimentare al tunului era manual; piesele de rezerva si instrumentele specifice pentru intreținere erau păstrate sub platforma tunului și în magazia de munitie de la prova; țeava de rezervă a tunului se păstra la baza navală. Unghiul de elevație al țevii era -5/85, iar câmpul de acțiune de 290 grade. Bătaia maximă era de 15.600 m în plan orizontal  și 10.500 m în plan vertical; cadența maximă 15-18 lovituri/minut. Ochirea se realiza folosind instrumentele de ochire montate pe tun și cu ajutorul telemetrului portabil ZDK. Un exemplar al acestei piese este păstrat la Muzeul Marinei din Constanța.

Apărarea anti-aeriană se baza pe două tunuri 70-K, cal. 37mm (67 calibre) care dispuneau de o unitate de foc de 2000 de lovituri, depozitate in două magazii de 300, respectiv 1460 de proiectile, restul fiind stocate sub afetele tunurilor și în cutii metalice prinse de scutul acestora. Alimentarea cu proiectile din magaziile de sub punte se realiza manual, cu ajutorul unor cabluri. La bord se pastra instrumentarul întreținerii tunurilor, precum si două țevi de rezervă. Ochirea se realiza cu ajutorul instrumentelor optice instalate pe piese. Bătaia in plan orizontal era de 8.400m, în plan vertical, 5.000 m, iar cadența de 150 lovituri/minut; elevația piesei:-10/85. Un tun de acest tip este conservat la Muzeul Marinei din Mangalia.

Trei mitraliere binate cal. 12,7 mm de tipul 2M-1 completau armamentul navei; aveau o rază de acțiune de 2500 metri și o cadență de 600 lovituri/minut. Stocul de muniție era de 12.000 de lovituri din care 9.000 se aflau in magazia de muniție, iar 3.000 de lovituri în imediata apropiere a mitralierelor, în cutii metalice.

Armamentul individual era format din cinci pistoale pentru ofițeri (păstrate în postul de comandă), 15 pistoale-mitraliera si 24 de puști.

La bord puteau fi luate, cu riscul supraîncarcarii navei, și 16 mine, lansarea acestora facându-se pe cele două rânduri de șine situate simetric la pupa navei.

Sonarul era de tipul Tamir 11, iar radarul de tip Zarnița. 

Coperta revistei "Viața militară" 7/1974 (marinarii.ro)

Se dispunea de grenade fumigene, de echipament special anti-chimic și de protecție împotriva radiațiilor.

NH112 (ex. "Eugen Stihi") și V1 la Sevastopol,probabil în anul 1974 (foto revista "Modelist Konstruktor"):

În a II-a parte a anilor ’70, cele trei vânatoare din clasa 122bis românești au intrat în reparații capitale la Șantierul Naval Mangalia. Au fost schimbate majoritatea tablelor corpului, așa că putem vorbi de o adevarată reconstrucție. S-a lucrat fără proiect datorită bunei cunoașteri a navelor aflate în serviciu de peste douăzeci de ani. Tabla era taiată cu flacara oxi-acetilenică, apoi 7-8 muncitori foloseau prese cu role pentru a o aduce la forma potrivită; ajustarile pe coaste se făceau la cald cu ciocanul. Motoarele și generatoarele au fost păstrate. Functionarea dezamagitoare a statiei Tamir a dus la inlocuirea ei una de fabricatie romaneasca, dar care se baza tot pe piese de fabricatie sovietica (in general din stocul de piese de schimb). Detecția hidro-acustică nu s-a îmbunătațit semnificativ. Catargul a fost reproiectat, iar vechile lansatoare pentru bombe reactive de la prova au fost înlocuite cu RL1000 de fabricatie romaneasca. Mitralierele 2M-1 cal.12,7mm au fost și ele înlocuite cu MR2N cal. 14,5 mm realizate in țară; s-a renunțat la instalația fumigenă.

V2 după reconstrucția de la mijlocul anilor '70:

Cu toate eforturile depuse de către proiectanții sovietici, vânatoarele de submarine proiect 122bis au rămas nave instabile. Echipajele românești aveau deseori emoții la ieșiri pe mare montată. Suprafața mare a comenzii și a coșului combinată cu vântul puternic îngreunau manevrarea navei la viteze reduse, favorizând tangajul și ruliul.

Au existat propuneri pentru înlocuirea lor cu nave anti-submarine de concepție romaneasca, soluție considerată a fi mai bună decât reconstrucția vechilor 122bis. Păstrarea în serviciu a unor nave cu o durată de serviciu îndelungată era o problemă preponderent politică. Angajată propagandistic în “lupta pentru dezarmare” (chestiune la moda în anii razboiului rece) conducerea politică a României prefera să nu raporteze lansarea unor noi nave de luptă.

După anul 1990, navele au fost botezate devenind “Comandor Alexandru Cătuneanu”(V1), “Comandor Eugeniu Botez”(V2), “Comandor Constantin Costăchescu”(V3).

Cele trei vânatoare de submarine au fost casate înainte de 1995.

Vânător de submarine românesc pe coperta revistei ''Marina Româna" dupa 1990:

Conducerea marinei sovietice a constatat încă de la finalul anilor ’50 că navele proiectului 122 nu mai corespund realităților războiului rece și sunt uzate moral, fiind privite ca o etapă de trecere la tipuri de vânătoare de submarine superioare. Exista o contradicție manifestă între conducerea flotei, care solicita nave construite după proiecte noi, și responsabilii industriei sovietice, conștienți de resursele limitate aflate la dispoziție, care preferau proiecte deja concretizate, testate, produse în serie mare pentru scăderea costurilor de producție. Programul de construcție a fost reconsiderat construindu-se “numai” 275 de exemplare.

III. Galerie foto

Ilustrarea articolului am realizat-o folosind preponderent fotografii sovietice, din cauza numarului limitat de imagini cu navele românesti ale clasei.

Motonava "Leningrad", imagini din compartimentul mașini cu motoarele sovietice D9:

 Vedere generală, motonava "Leningrad":

Sistemul de răcire cu apă de mare din circuitul primar al cavaletului elicei:

Inițial navele au fost dotate cu două lansatoarele de grenade reactive RBU (pеактивная бомбометная установка РБУ), înlocuite ulterior cu RBU1200 sau, în cazul vânatoarelor românesti, cu varianta autohtonă a RBU1200, RL1000. Cele două lansatoare puteau executa o salvă de opt grenade reactive la 260 m în fața navei; nu exista posibilitatea reglarii tirului în plan orizontal sau vertical,  era setată doar o împrăștiere în evantai. Viteza navei în momentul lansări nu trebuia să depașeasca 10 nd.

Grenade reactive anti-submarine sovietice tip RBM. Lungimea grenadei era de 1230 mm, diametru maxim 252,6 mm, încarcătura de luptă 25 kg, adăncimea operațională 10-  210 m, timp de zbor 8 secunde; puteau detona la o adăncime prestabilită sau la contact:

Marinari sovietici încărcând  lansatorul B.M.B.-1 (БМБ-1 , большой морской бомбомёт 1) cu bomba antisubmarină BB1:

Vedere dinspre pupa a unui 122 bis, seria II, polonez; se observa planurile înclinate pentru lansarea bombelor antisubmarine și instalația fumigenă:

 Exercițiu desfășurat în 1956, în flota sovietică:

Antena stației hidroacustice GAZ MG-11 la bordul unui vânator sovietic proiect 201, antenă similară cu cea existentă la 122bis românești:

 Marinari sovietici deservind tunul 90K cal. 85 mm:

 Servanți sovietici ai tunului 70K ,cal. 37mm:

 Mitralieră 2M-1 cal. 12,7mm la bordul unui 122bis sovietic:

Telemetrul ZDK:

Catargul în varianta originală:

Comanda navei:

IV.Navele proiect 122a și 122 bis în serviciul țarilor Pactului de la Varșovia  

Bulgaria

În anii 1947- 1948, sovieticii au transferat marinei bulgare două vânătoare pr.122a: “Artillerist” si “Zenitcik”. În cazul a trei nave de acest tip din flota Marii Negre fuseseră identificate fisuri ale corpului cauzate de sudurile de slabă calitate. Nu știm dacă este vorba și de “Zenitcik” ("Зенитчик") a cărui fotografie este mai jos. Bulgarii le-au retras din serviciu in 1965 (foto airbase.ru):

BO-160 si BO-162, proiect 122 bis, au fost transferate marinei bulgare în anul 1957. De remarcat faptul că bulgarii au demontat tunul 90K și l-au înlocuit cu  două lansatoare suplimentare RBU-1200. Cele două nave au fost casate in 1970.

Polonia

Polonia a deținut opt nave, seriile I si II începând cu anul 1953. Au fost retrase din serviciu în anul 1970, misiunile lor fiind preluate  de către  vânătoare de submarine de concepție proprie proiect 912M. A existat intenția de a se construi acest tip de navă sub licență în Polonia, dar s-a renunțat la idee. Proiect 122bis, seria I apartinand marinei militare poloneze; se pot observa mitralierele Browning-Colt M2 cal.12,7mm :

Vânător de submarine polonez pr.122 bis seria II:

 Albania

Marina Albaniei a avut în dotare șase vânătoare de submarine clasa 122 bis păstrate în serviciu o perioadă de timp îndelungată; nu cunoaștem date suplimentare despre aceste nave.

V.Nave similare, contemporane cu proiectul 122

În anul 1956, marina militară a Republicii Federative Yugoslavia recepționează vânătorul de submarine PC-1615 (clasa PC-1610), construit  cu finanțare americană de către Forges et Chantiers de la Méditerranée. Deplasament 325 tone, lungime x lățime x pescaj 51,81 x 7,01 x 1,98m, viteza 18,7 nd, echipaj 62 ofițeri și marinari, armament 2 x 40mm Bofors, 2 x 20 mm, un sistem Hedgehog Mk15, patru mortiere antisubmarine, două planuri înclinate pentru bombe antisubmarine; a primit numele PBR 51 "Udarnik" și a fost retras din serviciu în 1988 (sursa foto paluba.info). 

Marina militară a Republicii Democrate Germane a utilizat în perioada 1963-1984 13 vânătoare de submarine proiect 12 (cod NATO “Hai”) de concepție proprie; deplasament 320tone, lungime x lățime x pescaj 51,70 x 6,60 x 2,58m, armament antisubmarin: 4xRBU1200, două planuri înclinate pentru bombele anti-submarin WB1, sonar  KLA-58, armament de artilerie 2 x AK230; propulsia era asigurată de un motor diesel D40 (elice axiala) și de două turbine cu gaz Pirna 051 care acționau fiecare câte o elice; viteza maxima- 32 nd:

Nava de patrulare yugoslavă PBR 552 "Borac" (patrolni brod) una dintre cele cinci nave ale clasei ČO2/2, aflata in serviciul marinei militare yugoslave in perioada 1965- 1991 (foto Историја српског поморства). În varianta originala….

…după reconstrucția din 1970-1973:

Deplasament 385/413tone, lungime x lățime x pescaj 56,98 x 6,76 x 2,21m,  viteza economică/ maximă 15/20,4nd, autonomie șase zile/1690 mile marine, apă dulce 16t, motorină 38 tone, armament (dupa modernizare) 2x Bofors cal. 40/70mm , 2x M71 cal.20mm, 4x RBU-1200, 2x RB-28 Svitac, 2x RDB Mk6, 2x KDB; aparatura de navigație, comunicație si detecție antisubmarina erau de producție vestica. Navele au fost proiectate și construite în Yugoslavia:

Escortorul suedez H.M.S."Kaparen" a facut parte dintr-o clasa de patru nave lansate în  anii 1932-1933. Deplasament 310 tone, lungine x lățime x pescaj 52 x 6 x 2,8 m, viteză 23 nd., doua tunuri cal.75/53 mm M/12 Bofors, două tunuri cal.25/64 mm M/32 Bofors, planuriînclinate pentru lansarea bombelor anti-submarin.Au fost retrase din serviciu în anul 1959.

 

                                                                  

Bibliografie:

1.Mosneagu, Marian, dr. –“Politica navala postbelica a Romaniei (1944-1958)”, Ed. Mica Valahie, Bucuresti, 2005

2.Anuarul Muzeului Marinei Romane, Ed. Muzeului Marinei Romane

3.Revista " Морские вести России''

4.Revista  MODELISM

5.Revista "Morze" 

6.Navy.ro

7.Revista "Marina Română"

8.Revista "Modelist Konstruktor" 

9.Качу, П.И. "Большие охотники за подводными лодками проекта 122а/122бис” (Mоделист Конструктор, 2004)

10. ”Большие морские охотники проекта 122” (“Боевыe корабль мира”, Санкт-Петербург, 2001)

11. Cam.fl.dr.Alexandru Mirsu, cdor dr.Ion Custura, Dr.Andreea Atanasiu-Croitoru, Cdor Tiberiu Liviu Chodan- “De la Divizia de Mare la Flota 1896-2011” Ed. Bucuresti 2011