Vedetele Torpiloare Mari- un capitol încheiat

La mijlocul deceniului șapte, vedeta purtătoare de rachete cu număr de bordaj 198 a fost trimisă la Galați în vederea studierii ei de către specialiștii institutului de proiectare ICEPRONAV. Erau planificate pentru a fi construite în România douăsprezece vedete torpiloare și o vedetă purtătoare de rachete. Corpul celor treisprezece nave urma să fie identic, având ca punct de plecare proiectul sovietic 205, aflat în serviciul Marinei Române de la începutul anilor '60. Constructorul desemnat a fost Șantierul Naval Mangalia; U.R.S.S. furniza motoarele, generatoarele diesel, o parte din armament, aparatura electronică și de navigație.

Vedetă purtătoare de rachete sovietică proiect 205 (pакетные катера проекта 205, cod NATO- "OSA"). Au fost nave foarte reușite, fiind produse 278 de exemplare. În Marina Română purtau denumirea de VPR (vedetă purtatoare de rachete).

Sovieticii au construit pe baza proiectului 205 o serie de vedete torpiloare denumite proiect 206. Deci ideea românească nu era una originală, dar acest lucru nu este important. Vedeta torpiloare Volksmarine proiect 206 "Bruno Kühn":

În Marina Română, cele douăsprezece vedete torpiloare au primit denumirea generică de proiect 881 sau Vedete Torpiloare Mari (VTM); în nomenclatorul NATO figurează sub numele de "Epitrop", iar marinarii le porecliseră "patru burlane". În imagine este prima navă a seriei, VTM 201 finalizată la Mangalia la 30 decembrie 1978. (foto: Cristian Crăciunoiu- "Romanian Navy torpedo-boats")

VTM 201 a început imediat probele pentru omologare. Rezultatul a fost cu mult sub așteptări. Nava nu reușea să atingă viteza planificată. În ciuda încercărilor repetate și folosirii mai multor soluții tehnice pentru creșterea vitezei, abia s-au depășit 30 nd. Cauza eșecului a fost maniera neinspirată în care ICEPRONAV Galați a abordat tema de proiectare. Cu toate că aspectul general al navei ne duce cu gândul la proiectele sovietice 205 și 206, în fapt VTM a avut la bază un plan de forme original, proiectanții de la ICEPRONAV modificând în mod inexplicabil planul unei nave verificate, aducând alterări al căror efect nu a putut fi anticipat. În plus, o serie de elemente de rezistență au fost rău proiectate, într-o manieră potrivită navelor civile, consecința directă fiind creșterea greutății.

Vedetă sovietică proiect 205. Se observă că baza oglinzii pupa este formată din două arcuri de cerc simetrice; în cazul proiectului românesc, baza era în linie dreaptă, afectând negativ calitațile hidrodinamice ale VTM. În România nu exista bazin de încercări pentru nave cu o viteză mai mare de 20 nd., ceea ce demonstrează că nu s-a făcut o testare serioasă a proiectului.

Situația a fost agravată și de faptul că s-a început costrucția simultan pentru cele treisprezece vedete, înainte ca proiectul să fie omologat. Erorile de proiectare constatate la probele VTM 201 nu au mai putut fi corectate. În 1979 a fost finalizată omologarea și s-a decis continuarea programului.

Efectul ”Callatis”

Finalizarea mineralierul ”Callatis” de 55000 tdw, aflat în lucru la Șantierul Naval Mangalia, a fost prioritizată devenind (conform unui termen uzitat în epocă) ”sarcină de partid”. Resursele șantierului au fost dirijate în vederea respectării termenului de livrare, alte lucrări aflate în diferite stadii de execuție înregistrând întârzieri semnificative, inclusiv construcția de nave militare.

Această situație a generat multă nemulțumire la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naționale. Nu era vorba doar de nerespectarea termenelor de livrare cât și de pericolul ca unele programe de înzestrare să fie ajustate ca urmare a pierderii finanțării. În urma unor discuții complexe, la 5 martie 1980, s-a decis prin decret de stat divizarea Șantierului Naval Mangalia în două șantiere de sine stătătoare: unul specializat în construcția și întreținerea navelor militare (Sectorul I a devenit UM02029) și Șantierul Naval ”2 Mai” (fostul Sector II) pentru construcții civile. Șantierul Naval ”2 Mai” a păstrat o serie de contracte cu ministerul apărării, inclusiv cel pentru construcția VTM. Semnarea unor contracte pentru apărare asigura angajaților de la ”2 Mai” un spor salarial de 9%.... Evident, întârzierile au continuat. După multe tergiversări, programul VTM a fost transferat navalistilor de la UM02029. Prin urmare, lansarea celor douăsprezece nave ale clasei a durat patru ani... Au fost încadrate în Brigada 29 Vedete, Divizioanele 93 și 126 Vedete Torpiloare Mari, cu baza la Mangalia. Fiecare divizion cuprindea șase vedete grupate în două secții.

Descrierea navei

Caracteristici generale VTM:

Deplasament: 209,50 tone

Lungime maximă: 38,80 metri

Lațime maximă: 8,60 metri

Pescaj maxim: 1,80 metri

Propulsie: trei motoare sovietice M503A-2 (3x4000 cp), trei elice cu pas fix, trei generatoare diesel sovietice

Viteză: 34 nd. (viteză comunicată oficial, dar care nu a fost atinsă)

Echipaj: 32

Cârmele erau acționate electric, în caz de avarie exista o timonă mecanică, comezile fiind transmise prin laringofon.

Armamentul consta în patru tuburi lans-torpile cal.533mm, două instalații artileristice AK230 cal. 30 mm și o instalație pentru lansarea rachetelor anti-aeriene de tip Strela 2M

Conform istoricului dr. Marian Moșneagu, cronologia întrării în serviciu a vedetelor este urmatoarea: 201- 30 decembrie 1978, 202, 203, 204- 1979, 205, 206, 207- 1980, 208, 209- 1981, 210- 29 decembrie 1981, 211- 8 iunie 1982, 212- 1 octombrie 1982.

VTM 204 "Vijelia" la 9 august 2014 (colecția autorului):

Nava avea corpul și puntea din oțel, suprastructura este din aluminiu fixată prin nituire:

Instalația de ancorare era de fabricație sovietică, folosită și pentru navele proiect 205; aceasta avea lanț pentru ancoră continuat cu otgon de relon în vederea reducerii greutății:

Modulul de control al cabestanului electric:

Pe puntea prova se află un capac de aluminiu prins cu nituri:

Coșul instalației de caldarină; în timpul marșului era demontat:

Alidada:

Sub alidadă este o priză de aer amovibilă prevăzută cu flitre speciale pentru reținerea particulelor radioactive în cazul unui atac nuclear. Filtrele erau masive, ocupând întreg spațiul de sub priza de aer (camera de filtrare). În timpul alarmei de luptă, toate usile etanșe se închideau și erau pornite ventilatoare cu scopul de a ridica presiunea aerului în compartimentele navei. În acest fel particulele radioactive sunt împiedicate să se infiltreze în spațiile destinate echipajului. Din cauza unor erori de proiectare, în cazul VTM, nu s-a reușit ridicarea presiunii, aerul având scăpări pe lângă cablurile electrice care treceau dintr-un compartiment în altul.

Comanda de marș:

Comanda de navigație:

Din cauza zgomotului puternic și al vibrațiilor, se foloseau pentru comunicare sunetele puternice și stridente ale soneriilor de la bord; exista un cod, asemănator celui morse, prin care comandantul transmitea ordinele. Două întreruptoare pentru sonerii aflate lângă comandă:

Cutia metalică fixată pe suprastructură era folosită pentru registrul navei în care erau înregistrate intrările și ieșirile, evidența carturilor etc.:

Dop pentru sonda de măsurare a nivelului de motorină; sonda era formată dintr-o tijă metalică pliabilă cu elemente de 0,5 m lungime

Tuburi lans-torpile (TLT) cal.533mm fabricate de către IMUC București, după un proiect românesc de inspirație sovietică:

Lansarea torpilei se efectua prin detonarea unui cartuș care se încărca într-un cilindru special sudat pe tubul lans-torpilă; un racord ghida gazele sub presiune în interiorul TLT:

Conducerea tirulului de torpile și navigația se executau cu ajutorul radarului universal MR102 "Baklan" (РЛС МР-102 "Баклан"); un calculator analog prelucra datele furnizate de radar și oferea soluția de tragere. Antena stației MR102:

Pe suportul plat din prim-plan ar fi trebuit să existe un modul de control pentru lansarea automată a torpilelor din centrala de tir....

.... vizibil pe TLT instalate la bordul vedetelor sovietice proiect 206 (Volksmarine):

Sistemul artileristic AK230 cal.30 mm de fabricație sovietică:

Conducerea tirului celor două tunuri se realiza automat prin intermediul unui calculator analog care primea datele de la stația radar MR104 (МР-104 "Рысь"). Antena radarului MR104:

În cazul în care tirul nu putea fi condus automat, era folosită grila de tragere (aparatul nr.6). Orientarea tunurilor și darea focului se executau de la acest dispozitiv, prin comenzi electrice, se conectau mai întâi circuitele de manevră, apoi cele de tragere:

Instalația de rachete anti-aeriene Strela 2M:

În partea dinspre pupa suprastructurii se afla a II-a o priză de aer prevăzută cu flitre; cele două prize erau amovilbile pentru a permite accesul la motoare.

Două întreruptoare pentru iluminatul exterior:

Admisii de aer:

Navele erau foarte zgomotoase și vibrau puternic, punând la grea încercare rezistența echipajelor. Spațiul de la bord era restrâns, iar la ancoră, tangajul și ruliul erau accentuate. Contraamiralul (r) Corneliu Bocai își amintește o ieșire pe mare în noiembrie 1981:

"Ieşirea pe mare urma să înceapă la ora 09.00, eşalonat, începând cu nava comandant, VTM-205 (nava pe care se ambarcă comandantul divizionului şi statul major al unității și de unde se vor conduce prin ordine toate activitățile pe mare ale celor cinci nave). La ora stabilită, adică 08.40 se lansează, peste tot motoarele principale (câte trei la fiecare vedetă). În câteva minute întreaga dană se umple de un fum negru, gros și înecăcios, ce te face să respiri din ce în ce mai greu, sau să cauți câte un ochi de lumină unde să te adăpostești de fum și mai puțin de zgomotul motoarelor. Comunicarea verbală, din cauza zgomotului dar şi a fumului, a devenit aproape imposibilă. Nici semnele făcute între ofițerii de pe navele alăturate nu îşi mai găsesc eficienţa! Şi aşa se întâmplă de fiecare dată când navele se pregătesc să iasă pe mare." (Contraamiral (r) dr. Corneliu Bocai- "Amintiri din viața Vedetelor torpiloare mari")

Motoarele de fabricație sovietică M503A aveau o resursă de maxim 500 de ore. Atunci când numărul de ore de funcționare se apropia de acest prag, vedeta era trimisa în șantier, unde motorul se ridica de la bord, instalându-se unul cu resursă intactă de la depozitul marinei militare. Operațiunea se executa prin demontarea parțială a suprastructurii; mai întâi era extras motorul central cu ajutorul unei macarale, apoi, prin intermediul unui dispozitiv în formă potcoavă cele două motoare din borduri erau aduse pe rând în poziția centrală și ridicate la rândul lor. După reparații capitale, implicit înlocuirea anumitor componente, motorul cu resursa refăcută redevenea disponibil. VTM și VPR foloseau aceleași tipuri de motoare. Gazele de eșapament erau evacuate în borduri. Câteva date tehnice ale motoarelor M503A Zvezda (дизельные двигатели Звезда M503A):

putere maximă nominală: 2940 kwh

turație maximă: 2200 rot./min

consum specific: 204-211 g/kWh

greutate: 5,40 tone

lungime x lățime x înălțime: 3700 x 1555 x 1560 mm

42 cilindri grupați în șapte blocuri-motor

motorul avea reductor inclus

"A doua zi de mare, începe cu ALARMĂ DE EXERCIȚIU încă de la ora 04.30 urmată imediat de PREGĂTIREA NAVEI PENTRU MARȘ ȘI LUPTĂ și apoi plecarea rapidă de la ancoră spre un raion la est de locul de ancorare, unde vom executa împreună cu celelalte nave din divizion un exercițiu de ATAC SIMULAT CU TORPILA asupra unui convoi inamic (simulat prin stația de radiolocaţie). Înainte de plecare adun întregul echipaj, prezint raportul comandantului, iar acesta pe scurt prezintă ce vom face în următoarele câteva ore. Simt o lipsă de concentrare în cadrul membrilor echipajului. Probabil au şi de ce! E sfârşitul anului de instrucție, în care zilele de ieşire pe mare fuseseră în număr de 65! Cu toate acestea reuşim să îi mobilizăm şi motivăm, astfel încât exercițiul să nu aibă de suferit. Plecăm de la ancoră grupat, adică în formație de şir simplu în jurul orei 06.00 spre locul de desfăşurare a activităților a căror executare o primisem prin radio de la nava comandant. Concomitent cu marşul spre raionul activităților, ordon verificarea modului de pregătire al instalațiilor de lansare a torpilelor (exact ca în realitate). Urma să executăm o lansare jerbă a torpilelor, asta însemna că trebuiau verificate toate cele patru tuburi lans-torpile (TLT), de către maiştrii torpilori, dar şi de mine. În același timp trebuia să țin navigația pe hartă și să completez şi jurnalul de navigație. Aşadar, mai multe activități în același timp la care trebuia să particip, dar care mă ambiționau să le fac față și nu oricum! Ajungem în raionul de desfăşurare al exercițiului la timp. Raportez comandantului, scurt şi fără alte amănunte. Nu trec nici 5 minute şi primim prin staţia radio, semnalul de ocupare a "PIPA" (punctul inițial de plecare la atac) împreună cu vedetele torpiloare 208 și 209, cu care constituim secția a III-a. Ne sincronizăm pozițiile și vitezele între noi, astfel incât să navigăm în formație de front. Operatorul de la stația de radiolocație raportează că ținta este descoperită, stabilindu-i drumul şi viteza apoi, urmărind-o precis. În același timp raportează relevmentul şi distanţa la țintă. Când distanța devine aproape de cea optimă de lansare, comandantul primeşte ordin, şi ordonă în acelaşi timp, ocuparea PL (poziției de lansare), mie şi timonierului, indicând drumul la care nava trebuia să vină, Suntem pe drumul de luptă, iar eu raportez, din comanda de navigație, comandantului (care se află pe comanda de marş exterioară) că tuburile lans-torpile și torpilele sunt gata de lansare. Când distanța de lansare ajunge la cea optimă, adică 35 de cabluri, comandantul, după ce a vizualizat în ecranul stației de radiolocație poziția țintei, ordonă FOC! Maistrul torpilor acționează dispozitivul de darea focului și raportează plecarea (fictivă) torpilelor din ambele borduri. Notez în jurnalul de navigație momentul lansării jerbei de torpile (câte două în fiecare bord) şi punctul (adică coordonatele geografice). Trasez pe hartă schema lansării torpilelor cu zona şi intervalul de lovire, conform "Dispozițiunilor de calificare a lansărilor de torpilelor". Alături de jurnalele de bord şi de navigație, harta reprezintă dovada lansării, deci a exercițiului de antrenament. După lansare îi raportez comandantului ce drum şi viteză va lua nava, pentru a rupe contactul cu presupusul inamic. Pe drumul de întoarcere, preț de aproximativ trei ore, executăm manevre şi evoluții, toate navele, conform ordinelor primite prin semnale saulă sau prin radio, de la nava comandant. Atenție sporită la semnalizator şi la timonier. Primul primeşte semnalul, mai precis îl decodifică și îl raportează la comandă, cel de-al doilea primeşte semnalul decodificat care indică drumul, viteza şi distanța dintre nave. Sunt atent la semnalele primite și la semnificația lor, pe care le trec în jurnalul de navigație. Continui să țin navigația cu precizie pe hartă. Sunt exerciții de rutină pe care echipajul le-a desfăşurat de nenumărate ori. Așa că din acest punct de vedere nu îmi fac probleme. Singura situație care s-ar putea ivi ar fi cea legată de concentrarea şi rapiditatea în execuții a unor membrii ai echipajului. Dar urmăriți continuu şi motivați, cu siguranță vor reuși să reacționeze corect la ordinele primite. Constat că nimeni nu se mai bâlbâie. Totul decurge conform instrucțiunilor, dublate de deprinderile formate şi însuşite în tot anul de instrucție care se va încheia odată cu finalizarea acestei ieşiri pe mare. Motoarele răspund prompt, asigurând o viteză constantă care permite menținerea unei distanțe fixe între nave, pe timpul acestor manevre și evoluții. La un moment dat se primește un semnal care modifică atât drumul cât și viteza și distanța dintre nave. Atenția tuturor celor răspunzători de manevre este mărită. Nu sunt permise jumătăți de măsură sau alte artificii. Mai mult, marea are capriciile ei. Neatenția în astfel de manevre poate conduce la coliziunea între navele noastre, lucru extrem de grav. După mai bine de tei ore de manevre și evoluții executate corect și în deplină siguranță se primește semnalul de încetare a exercițiului. Comandantul îmi ordonă să îi raportez ce drum trebuie să luăm pentru a ajunge în locul de ancorare. Avem de parcurs cam 24 de mile marine, adică vreo două ore de marş. (…) Ancorăm în jurul orei 16.30 exact în locul de unde am plecat."(Contraamiral (r) dr. Corneliu Bocai- "Amintiri din viața Vedetelor torpiloare mari")

Două remarci în ceea ce privește textul de mai sus: comanda de lansare a torpilelor nu se execută prin intermediul calculatorului analog, a fost necesar ca un maistru militar să acționeze sistemul de dare a focului; acest lucru era cauzat de lipsa modulelor de comandă care ar fi trebuit să fie montate pe TLT în vederea executării lansării automate. Aceste module nu au fost montate din motive care nu ne sunt cunoscute. La întoarcerea din misiune, vedeta se deplasează cu 12 nd., cel mai probabil că a fost folosit doar motorul central pentru economie de motorină și de resursă.

Modul de comandă montat pe TLT de la bordul corvetei 260:

Contraamiral (r) dr. Corneliu Bocai iși amintește un exercițiu de lansare cu torpile din mai 1985, desfășurat într-un raion aflat în dreptul stațiunii Neptun. Nava țintă a fost desemnată RM 101; două VTAP și un SRS aveau ca misiune recuperarea torpilei de exercițiu, iar întreaga acțiune era supravegheată și coordonată de ofițeri ai Brigăzii 29 Vedete aflați la bordul TMM530. "În 30 de minute transmit pe navă semnalul PREGĂTIREA NAVEI PENTRU MARŞ ŞI LUPTĂ! Era ora 09.00 iar în jurul orei 12 - 12.30 urma, conform planului, să executăm lansarea torpilei. Primii care lansau erau cei de la Divizionul 93 VTM, care ieşiseră deja pe mare, încă de la ora 07.45, după care urmam noi. Asigurarea lansării de torpile era făcută de vedetele torpiloare pe aripi portante, care grație vitezei superioare nouă și manevrabilității mai mari (erau mult mai mici ca noi) trebuiau să urmărească torpila, după ce fusese lansată și, unde îşi epuiza cursa, aceasta ieşea la suprafață grație unui dispozitiv de marcare cu fum, era recuperată și prinsă cu cangea, apoi predată unei șalupe ce avea un ponton special și adusă în port, la punctul tehnic pentru a fi pregătită în vederea altor lansări în viitor. Erau torpile de exercițiu, deci în locul conului de luptă era un con de exercițiu. În jurul orei 09.30 se lansează motoarele principale, în 10 minute părăsim cheul şi începem navigația pe canal spre locul de ieşire din port. În mai puțin de 20 de minute dublăm farul de intrare în port şi suntem în plină mare. Vremea excelentă cu o primăvară blândă și liniştită fără vânt și cu o temperatură de 17-18 grade. Navigăm spre locul, unde trebuia să ancorăm și să așteptăm să ne vină rândul la lansare". (Contraamiral (r) dr. Corneliu Bocai- "Amintiri din viața Vedetelor torpiloare mari")

Vedeta torpiloare cu aripi portanta (VTAP) putea depăși viteza de 50 nd.; două astfel de nave încadrau torpila, după ce aceasta depășea ținta, în vederea recuperarii ei. Nu se executa altă lansare decât după ce se recupera torpila din lansarea anterioară.

Tancul maritim de motorină TMM531, similar cu TMM530:

Lansările cu torpile de exercițiu erau destul de rare, o vedetă executând o astfel de misiune odată la doi-trei ani. La comada-"foc!", maistrul torpilor raporta "torpila a părăsit tubul". Au fost și cazuri în care cartușul nu a percutat.

În perioada 1986- 1989, pe fondul dificultăților cu care confrunta economia românească, numărul zilelor petrecute pe mare se reduce semnificativ. Reparațiile și reviziile nu se mai fac la timp, aspectul navelor se degradează. Moralul echipajelor scade, la fel și nivelul de profesionalizare. Pentru tragerile de artilerie, se folosește urmatoarea soluție: vedeta (la fel se proceda și în cazul VPR) este remorcată de un SRS până la cheiul de Sud al portului Mangalia. Era pornit generatorul diesel, apoi se executa focul cu tunurile AK 230, de regulă pe timpul nopții. După terminarea misiunii, nava era adusă în portul militar, tot la remorcă. Zgomotul ca de tunet, trezea din somn locuitorii Mangaliei, dar economia de carburant era prioritară.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, vedetele au participat activ la supravegherea traficului maritim în sectorul Tuzla- Mangalia, iar patrule de marinari au executat acțiuni la Mangalia în vederea asigurarii pazei și liniștii publice . VTM au executat foc cu muniție reală împotriva unei ținte aeriene care a survolat Mangalia. "Mă aflam pe dană urmărind cum se pregătesc serviciile de la nave pentru această activitate zilnică dar, deosebit de importantă, cu o semnificație aparte. Deodată sunt chemat, de către şeful de cart de la cazarma plutitoare, la telefon. Ajung în mai puțin de un minut la telefon de unde primesc informația că unitatea urmează să fie survolată de un avion inamic, care va lansa substanțe toxice de luptă. Raportez, alarmat ce-i drept, comandantului aflat si el pe dană, care la rândul său ordonă GAZE, fapt ce insemna că fiecare militar, indiferent de grad, urma să îsi pună pe față masca contra gazelor pe care o avea fiecare. Concomitent se ordonă pregătirea instalațiilor artileristice AK-230 de la bordul navelor pentru tragere asupra acelui avion care urma să treacă pe deasupra unității. Echipajele deși puțin nedumerite trec rapid la executarea ordinului şi în mai puțin de 5-6 minute instalațiile erau gata de a deschide focul asupra avionului. După 3-4 minute de aşteptare cu privirile îndreptate spre cer apare în sfârşit şi avionul dar, nu era unul de luptă, aşa cum probabil ne aşteptam, ci unul civil, ce se deplasa cu o viteză relativ mică. Deodată când a ajuns deasupra unității, din zona lui îşi fac apariția în aer căzând în jos nişte bule, ca niște balonașe de săpun, care la contactul cu solul, sau cu un alt obiect (copac, dană, nave) se spărgeau. Toți eram cu măştile pe figură şi eram convinşi, grație și informației primite, că erau substanțe toxice de luptă. Ziceam în gândul meu că în sfârșit o informație care s- a adeverit. Comunicarea între noi cu măștile pe față se realiza mai greu dar, totuşi s-a putut ordona deschiderea focului cu instalațiile artileristice de la bord. Priveam cu toții cum loviturile trase, inclusiv trasoare, mergeau în aer către avion dar, mult sub înălțimea la care zbura avionul, adică erau total ineficiente. După câte 2-3 rafale, de fiecare navă, fără niciun efect vizibil (avionul era la o înălțime de 4-5.000 de metri iar tunurile noastre trăgeau maxim 3.000 de metri) avionul a ieşit din zona unității noastre, iar tragerea evident că a încetat. Ne făcusem datoria şi am reusit să speriem avionul, dovadă că nu a mai insistat cu substantele toxice şi a plecat. Eram convinşi că noi l-am determinat să plece deşi văzusem că niciun proiectil nu ajunsese în preajma lui! Dar ne încurajam şi ne dovedeam că suntem buni la ceva, ziceam noi în gând!! După 5 minute primim ordinul să scoatem masca de pe figură, deoarece nu se mai vedea nimic prin aer, apoi echipajele navelor au trecut la programul fiecăreia conform ordinelor comandanților de nave dar, cu măsuri de vigilență sporite."(Contraamiral (r) dr. Corneliu Bocai- "Amintiri din viața Vedetelor torpiloare mari")

După 1989, situația s-a îmbunătățit, dar pentru o perioadă scurtă. Criza economică a afectat programul de instrucție și starea tehnică a navelor. Motoarele și-au epuizat resursa, iar altele nu au mai fost importate; lipsa pieselor de schimb a devenit acută. În plus, după războiul rece a existat o tendință generală a reducerii cheltuielilor militare, aspect care a complicat și mai mult situația. Au urmat ani de organizări și reorganizări, de reducere a numarului de nave și a personalului. O problemă în plus pentru VTM a fost chiar utilitatea acestora în condițiile în care majoritatea flotelor renunțaseră la vedetele torpiloare.

Vedeta torpiloare suedeză "Umeå", clasa "Norrköping", devenită vedetă purtătoare de rachete după modernizarea din 1982-1985; indicativul navei a fost schimbat din T137 în R137:

După 1990, vedetele torpiloare mari au fost botezate, după cum urmează: 201 "Năluca", 202 "Smeul", 203 "Viforul", 204 "Vijelia", 205 "Viscolul", 206 "Vîrtejul", 207 "Fulgerul", 208 "Vîntul", 209 "Vulcanul", 210 "Furtuna", 211 "Trăsnetul", 212 "Tornada”. VTM de ziua marinei (foto revista "MarinaRomână"):

La 1 septembrie 2000 este înființată Flotila 2 Maritimă care cuprindea forțele navale existente la Mangalia: un divizion de nave de patrulare, un divizion de nave purtătoare de rachete și un divizion de vedete torpiloare. Acesta din urmă era constituit din VTM și vedete torpiloare cu aripi portante.

VTM 209 "Vulcanul":

La 1 decembrie 2003, Regimentul 126 Vedete Rapide era desființat.

"O desființare previzibilă, cunoscută de ceva vreme, programată și poate de aceea suportabilă pentru oamenii de aici. Fără îndoială, dureroasă şi tristă. Cu atât mai frustrantă cu cât e foarte greu să identifici, să cuantifici sau să atribui cuiva această desființare. Reforma? Reprezintă doar cadrul şi nu motivul. Evoluţia modului de ducere a războiului naval, evoluția tehnicii, anacronismul unor nave care au făcut istorie, dar nu se mai regăseau în prezent? Fără îndoială, chiar dacă oamenii rămân în continuare atașați de navele lor pe care le-am putea numi, datorită vitezei lor (şi nu ar fi chiar o metaforă) ,,zburătoare" pe ape. Pentru divizioanele 81 și 93 Vedete Torpiloare istoria s-a oprit deja pe data de 1 aprilie 2001. Nu a fost o păcăleală şi nimeni nu a râs. De Ziua Națională a României ultimul divizion de vedete torpiloare a intrat în istorie şi a închis perfect cercul unui mit din marina noastră: acela al vedetiştilor."(Bogdan Dinu - "Revista Marina Română)

VTM202, VTM204 și VTM209 au fost incluse în componența Divizionului 50 Corvete. 202 și 204 în august 2014:

VTM și vedete purtătoare de rachete (VPR) dezafectate la Mangalia în septembrie 2009 (colecția autorului):

VTM211 la 14 iulie 2011:

VTM209 la Mangalia în august 2012 (colecția autorului):

VTM209 la Mangalia alături de șalupele dragoare teleghidate "Trident" 2911, 2912, 2913 (august 2014, colecția autorului):

Din păcate nu cunosc data la care a fost executată fotografia și despre ce VTM este vorba:

Fotografie din decembrie 2021, sursa navy.ro; ultimele trei VTM își schimbă locul de acostare:

VTM202, VTM204 și VTM209 la început de septembrie 2023, cu puțin timp înainte de tăierea la fier vechi (fotografii din colecția autorului):

Vedete torpiloare mari în timpul războiului rece (cronologie ilustrată)

Clasa “Dark” a fost prima serie de vedete torpiloare britanice echipate cu motoare diesel. În perioada 1951- 1958 au fost lansate optsprezece nave. Corpul era din lemn pe osatură metalică, doar o singură vedetă a fost acoperită integral cu tablă de aluminiu. Cele două motoare Napier Deltic cu 18 cilindri furnizau 5000 cp , viteza maximă fiind de 47 nd.; deplasament: 64 tone, lungime x lățime x pescaj: 21,84 x 5,91 x 1,82 metri, echipaj: 15. Armamentul era configurat în funcție de misiune: patru torpile cal. 533mm sau două torpile cal. 533 mm și un tun Bofors cal. 40mm sau 16 mine. Retragerea lor din serviciu s-a încheiat în 1970.

Marina britanică a pus în serviciu două vedete torpiloare din clasa “Brave” construite de firma Vosper & Co. Erau nave din lemn cu osatură din aluminiu și suprastructură de oțel, propulsate de trei turbine cu gaze Rolls Royce Proteus care permiteau atingerea unei viteze absolut remarcabile: 52 nd. Armamentul era compus din patru torpile cal.533 mm și unul sau două tunuri Bofors cal. 40 mm. Deplasament: 116 tone, lungime x lățime x pescaj: 30,12 x 7,77 x 2,10 metri, echipaj: 20, sistem de guvernare electro-hidraulic. Construite în perioada 1958 -1960, au fost radiate în 1970.

În anii 1948- 1952, marina suedeză a desfășurat experimente cu o vedetă torpiloare de dimensiuni mari, având calităti nautice superioare, mai bine înarmată și cu autonomie ridicată. Rezultatele testelor au fost concretizate în clasa “Plejad”. În perioada 1954- 1957, unsprezece nave de acest tip au fost construite în R.F.G. de către firma Lürssen, după planuri suedeze. Iesirea lor din serviciu s-a produs în perioada 1977- 1981. Deplasament: 175 tone, lungime x lățime x pescaj: 48,00 x 5,80 x 1,60 metri, viteză: 38 nd., propulsie: trei motoare MB 518 (total 7500 cp), echipaj: 33, armament: șase tuburi lans-torpile cal. 533 mm, două tunuri Bofors cal.40 mm, mine, grenade anti-submarin.

Marina militară a Republicii Federale Germane a pus în serviciu zece vedete torpiloare mari din clasa 142 ”Zobel” în perioada 1961- 1963; au fost construite la șantierele navale Lürssen și Kröger. Deplasament: 190 tone, lungime x lățime x pescaj: 42,50 x 7,10 x 2,20 metri, viteză: 42 nd., propulsie: patru motoare MB 518 C (9000 cp), echipaj: 39, armament: patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm, două tunuri Bofors cal.40 mm, mine (era necesară demontarea tuburilor lans-torpile de la pupa). În perioada 1970- 1972 au fost modernizate cu aparatură electronică performantă, torpile ghidate prin fir și sistem radar pentru conducerea focului; două dintre tuburile lans-torpile au fost demontate, navele devenind proiect 142M. Au fost radiate în perioada 1982- 1984, șase vedete torpiloare fiind transferate marinei turce.

Aparatul folosit pentru determinarea soluției de tragere (rohrzielapparat RZA 5 b):

În perioada 1963- 1966, șase vedete torpiloare din clasa ”Søløven” au intrat în serviciul marinei daneze. Primele două au fost construite de Vosper & Co., restul, sub licență în Danemarca la Șantierul Naval Orlogsværftet. Erau în fapt nave din clasa “Ferocity”, varianta simplificată și mai ieftină a clasei “Brave”; numarul turbinelor cu gaze a fost redus de la trei la două, au fost adăugate două motoare diesel; raportul lungime/lățime a fost majorat pentru a păstra viteza. Toate cele șase nave au fost retrase din serviciu în 1990. Deplasament: 85 tone, lungime x lățime x pescaj: 27,63 x 6,70 x 2,15 metri, viteză: 50 nd., propulsie: două turbine cu gaze Rolls Royce Proteus , două motoare diesel Mathway-Daimler , echipaj: 27, armament: patru torpile cal. 533 mm, un tun MKM/48 LvSa cal.40 mm, două lansatoare de rachete anti-aeriene, (se puteau lua la bord două tunuri cu condiția renunțării la două torpile), zece mine în locul torpilelor.

Cea mai numeroasă clasă de vedete torpiloare mari a fost proiectată în U.R.S.S., construcția lor începând cu anul 1960. Sunt cunoscute sub numele de proiect 206 (Большие торпедные катера Проект 206, cod NATO “Shershen”). În general, retragerea lor din serviciu s-a produs la mijlocul anilor ’80. Deplasament: 161 tone, lungime x lățime x pescaj: 34,14 x 6,77 x 1,72 metri, viteză: 46 nd (pentru cele echipate cu motoare M504B), propulsie: trei motoare diesel M503G (total 12000 cp) sau trei motoare diesel M504B (total 15000 cp) , echipaj: 21, armament: patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm, două tunuri AK-230 cal. 30mm, două planuri înclinate pentru bombele anti-submarin BB1, șase mine. Au fost în serviciu opt zeci de nave de acest tip.

Lansarea torpilei de la bordul unei vedete Volksmarine (Marina militară a Republicii Democrate Germane a avut în serviciu 18 nave ale clasei):

În centrul imaginii se observa planul înclinat pentru lansarea bombelor anti-submarin BB1:

Marinari Volksmarine încărcând mine la bordul unei vedete torpiloare:

Marina militară iugoslavă a importat patru vedete proiect 206 din U.R.S.S. și a construit încă zece sub licența; vedetă torpiloare de construcție iugoslavă (foto facebook JRM):

Canonierele “Lampo” și ”Baleno” (motocannoniere classe “Lampo”) au fost o abordare interesantă a marinei italiene care a solicitat proiectanților să creeze o nava care, în funcție de misiune, să fie convertită rapid în vedetă torpiloare, navă de patrulare purtătoare de artilerie sau navă puitor de mine. Armamentul era configurat în felul următor: canonieră- trei tunuri Bofors cal.40mm sau două tunuri Bofors cal. 40mm și un lansator de rachete; vedetă torpiloare- un tun Bofors cal.40 mm și patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm; puitor de mine- un tun Bofors cal. 40 mm și opt mine. Deplasament: 190 tone, lungime x lățime x pescaj: 41,40 x 6,80 x 1,60 metri, viteză: 39 nd., propulsie: două motoare diesel FIAT, o turbină cu gaze Metropolitan-Vickers, trei elice cu pas variabil, echipaj: 36. Cele două nave au intrat în serviciu în 1963, respectiv 1965, după o lunga perioadă de testare, și au fost radiate în 1985.

Canonierele din clasa “Freccia” (motocannoniere convertibili classe “Freccia”: “Freccia” și “Saetta”) au fost o variantă îmbunătătită a clasei ”Lampo”, fiind introduse două noi variante de înarmare: de luptă antisubmarin și varianta mixtă canonieră-vedetă torpiloare. Au fost puse în serviciu în 1963 și 1965. Deplasament: 200 tone, lungime x lățime x pescaj: 45,60 x 7,30 x 1,54 metri, propulsie: două motoare diesel și o turbină cu gaze, viteză: 39 nd. (27 nd. doar cu motoarele diesel), trei elice cu pas variabil, echipaj 36. Armamentul era configurat în felul următor: canonieră- trei tunuri Bofors cal.40 mm sau două tunuri Bofors cal. 40 mm și un lansator de rachete; vedetă torpiloare- un tun Bofors cal.40 mm și patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm; puitor de mine- un tun Bofors cal. 40 mm și 8-14 mine; vedeta torpiloare-canonieră: două tuburi lans-torpile și două tunuri cal. 40mm, varianta antisubmarin: două tunuri cal. 40mm și două instalații de grenade antisubmarine. Schimbarea variantei de înarmare se putea executa doar în câteva ore. Au fost radiate în 1985- 1986.

Ca urmare a experienței rezultate în urma exploatării vedetelor torpiloare din clasa “Plejad”, proiectanții suedezi elaborează planurile pentru o nouă clasă de nave, de data aceasta construită în Suedia la Șantierul Naval Karlskrona. Șase vedete torpiloare din clasa “Spica” sunt puse în serviciu în perioada 1966- 1967; vor fi casate în anii 1985 și 1989. Deplasament: 175 tone, lungime x lățime x pescaj: 42,50 x 7,10 x 1,60 metri, viteză: 40 nd., propulsie: trei turbine Rolls-Royce Proteus 1282 (13500 cp), echipaj: 30, armament: șase tuburi lans-torpile cal. 533 mm, un tun Bofors cal.57 mm, două mitraliere, două lansatoare de rachete.

Polonezii pun în serviciu o serie de opt vedete torpiloare mari, de concepție proprie, începând cu anul 1968. Sunt cunoscute sub numele de proiect 664 (kutry torpedowe projektu 664), ultima fiind casată în 1986. Deplasament: 128 tone, lungime x lățime x pescaj: 24,70 x 7,79 x 1,60 metri, viteză: 49,28 nd., propulsie: patru motoare M50-F3 și o turbină cu gaz TM1, echipaj: 20, corp și suprastructuri din aluminiu, armament: patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm, un tun AK230, cal.30 mm (pentru unele nave înlocuit cu tunul 2m-3 cal.25 mm).

Vedetele torpiloare proiect 206 M “Ștorm” (tорпедные катера проекта 206-М «Шторм», cod NATO “Turya”) au fost dezvoltate de sovietici pornind de la proiectul 206. Viteza maximă a navei a crescut, iar armamentul a fost întărit, adăugându-se și posibilitatea de a lupta împotriva submarinelor prin adăugarea unui sonarului de tip “OKA” și a torpilelor anti-submarin. Deplasament: 250 tone, lungime x lățime x pescaj: 39,50 x 7,60 (13,60 maxim) x 1,64 (3,24 maxim) metri, viteză: 44 nd., propulsie: trei motoare M504 , echipaj: 25, armament: patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm, un tun AK-725 cal.57 mm, un tun 2m-3 cal.25mm ; numar de nave construite -40; a fost în serviciu în perioada 1971- 2004.

Antena sonarului de tip "OKA" este montată la pupa navei, este îmersată la adâncimea preconizată cu un sistem folosit și la bordul elicopterului anti-submarin Kamov Ka-25:

În 1971 își face apariția o nouă generație de vedete torpiloare suedeze: clasa ”Norrköping”. Comanda a fost executată la Șantierul Naval suedez Karlskrona, construcția celor douăsprezece nave ale seriei a fost încheiată în 1974. Este vorba de o variantă perfecționată a clasei ”Spica”, din acest motiv folosindu-se și denumirea de ”Spica II”. În perioada 1982- 1985 au fost modernizate. Patru tuburi lans-torpile au demontate pentru a face loc la patru lansatoare pentru rachete antinavă cu rază lunga de actiune tip RBS-15 care au devenit principalul armament al navei. Șase nave au modernizate după 1996, accentul punându-se pe mijloacele de luptă electronice. În anul 2005, toate vedetele au fost radiate. Deplasament: 230 tone, lungime x lățime x pescaj: 43,60 x 7,10 x 1,60 metri, viteză: 40 nd., propulsie: trei turbine Rolls-Royce Proteus 1282 (12750 cp), armament inițial: șase tuburi lans-torpile cal. 533 mm, un tun Bofors cal. 57 mm, două mitraliere, două lansatoare de rachete, mine.

Vedetă torpiloare pregătită pentru un exercițiu de lansare a minelor:

România lansează douăsprezece vedete torpiloare mari în perioada 1978- 1982. Deplasament: 209,5 tone, lungime x lățime x pescaj: 38,80 x 8,60 x 1,80 metri, viteză: 30 nd., propulsie: trei motoare M503A, armament: patru tuburi lans-torpile cal. 533 mm, două tunuri cal. 30 mm, o instalație de rachete Strela 2M. Nu au fost prevăzute cu șine pentru lansarea minelor sau bombe anit-submarin. În 1980, la două decenii de la intrarea în serviciu a vedetelor torpiloare sovietice proiect 206, Marina Română punea în serviciu o clasă de nave inferioară modelului rusesc. Retregerea din serviciu s-a produs în etape, nouă în 2003, celelalte trei au fost tăiate la fier vechi în 2023- 2024.

Galerie foto:

Tun AK230 de la bordul VTM212 la Muzeul Marinei Române din Mangalia (colecția autorului):

Ambarcarea torpilelor în timpul exercițiului Pontica 2005 (foto navy.ro); lipsesc modulele de comandă necesare lansărilor de torpile prin comandă automată: