La sfârșitul anilor ’50, în Marina Republicii Populare Chineze a fost început un studiu pentru construirea unei canoniere care să însoțească în misiuni vedetele torpiloare. Erau avute în vedere acțiuni desfășurate preponderent în strâmtoarea Taiwan împotriva forțelor navale naționaliste sprijinite de către S.U.A. Limitarile de ordin tehnic și economic au determinat alegerea unei nave de mici dimensiuni, rapidă și usor înarmată. Șantierele navale din Lushun, Qingdao, Shanghai și Guangzhou au prezentat fiecare câte o propunere. Cel mai reușit proiect avea să fie desemnat 0111 realizat de Șantierul Naval Shanghai, cunoscut și sub numele de canoniera tip 62 sau SHANGHAI. Au fost construite aproape 400 de nave de tip 62 în diferite variante, pentru Marina Populară Chineză și pentru export. Proiectanții chinezi au îmbunătățit constant proiectul adaptându-l cerințelor beneficiarului. A rezultat o creștere treptată a deplasamentului atingându-se 170 tone pentru cele mai avansate modele (proiect 062I, Shanghai III); au fost lansate vedete și în varianta de vânător de submarine.
Canoniere chinezești din primele generații; armamentul consta în două tunuri tip 65 cal. 37 mm și două tip 61 cal. 25 mm (variantele chinezești ale tunurilor sovietice V11, respectiv 2M-3):
Proiectul chinez a avut succes și la export; în imagine este o navă a clasei sub pavilion Sri Lanka. La prova și pupa sunt doua tunuri sovietice ZU-23-2, cal. 23mm:
La începutul anilor ’70, România a obținut în mod gratuit întreaga documentație pentru construirea vedetelor din clasa Shanghai II, varianta 0111C. Întocmirea proiectului de execuție a fost efectuată de către ICEPRONAV Galați, navele urmând să fie lansate la Șantierul Naval Mangalia Militar (S.N.M.M.). Față de proiectul original, varianta românească prezintă unele modificari, cea mai vizibilă fiind aspectul comenzii, mai potrivit pentru condițiile meteo vitrege din Marea Neagră.
Au existat patru variante distincte ale proiectului 0111C construite în România: vedeta maritimă de patrulare în serviciul Marinei Grăniceri, vânătorul mic de submarine, nava de inspecție apartinând Ministerului Transporturilor și nava rapidă de scafandri. România nu a importat nave ale clasei Shanghai II din Republica Populara Chineză, toate navele românești ale clasei au fost construite la Șantierul Naval Mangalia Militar.
La 23 august 1972, prima
vedetă maritimă destinată Marinei Grăniceri a fost gata. Este vorba de vedeta
maritimă de patrulare VP20. Navele au fost repartizate la Sulina, Constanța și Mangalia
pentru paza frontierei de stat. A urmat o accelerare a ritmului de construcție,
lansându-se patru nave pe an; lucrările de construcție și de reparație ale vedetelor existente desfăsurându-se simultan, au fost situații când erau și opt vedete în lucru la Mangalia. Intrările dese în șantier erau cauzate în principal de tabla prea subțire care se coroda repede.
Trei vedete au fost dislocate pe Dunare la Brăila, Giurgiu și Drobeta Turnu Severin. În scurt timp, au apărut numeroase avarii cauzate de utilizarea la fluviu a unor nave maritime. Elicele erau des lovite, iar valurile mari produse la viteză ridicată, erodau malurile fluviului (din această cauză, viteza maximă a fost limitata la 15 nd.). Asupra deciziei s-a revenit în scurt timp, navele au fost relocate la mare.
Vedete maritime de patrulare la Constanța în anii ‘70; se remarcă marcajele VP. Vedetele maritime de patrulare au înlocuit cu succes vechile vedete grănicerești construite între anii 1953- 1956. Cea mai veche fotografie cunoscută a acestor nave:
În 1999, Marina Grăniceri a fost redenumită Garda de Coasta efectuându-se transferul de la M.Ap.N. la M.A.I. A urmat un lung proces de reorganizare, de multe ori incoerent și ezitant. Inerția, orgoliile și incompetența au frânat evoluția. Un rol important în constituirea Gărzii de Coasta l-au avut delegațiile straine, în special S.U.A. și Turcia, care au aratat importanța constituirii acestui organism , au furnizat modele de organizare și au scolarizat pe nave proprii personal românesc. În anul 2001, Garda de Coastă a fost desființată, fiind inlocuită cu Direcția Poliției de Frontieră.
Aderarea României la Frontex (European Border and Coast Guard Agency) a schimbat datele problemei. Era nevoie de nave grănicerești cu autonomie ridicată în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate. Resursa redusă a motoarelor principale a fost un obstacol major în încercarea de a păstra în serviciu navele clasei Shanghai II. După studierea mai multor variante, Inspectoratul Poliției de Frontieră a decis achiziționarea din Germania a patru nave grănicerești din clasa NEUSTADT. Ultimele vedete maritime aflate în serviciu, MAI 2012, MAI 2014 și MAI 2016 au fost radiate în anul 2014.
Vedete maritime de patrulare la Mangalia, în vara anului 1999; opera moartă și suprastructurile sunt gri, puntea roșie , opera vie, maro antivegetativ, o schemă de piturare specifică navelor M.Ap.N.; la bord sunt două mitraliere MR2N și două instalatii RL1000 (colecția autorului):
Vedeta maritimă de patrulare nr.38, prima vedetă piturată în culorile gărzii de coastă (foto revista "Pentru Patrie"):
MAI 2102 la Mangalia 16.08.2012 (colecția autorului):
MAI 2101 la Brăila (foto revista "Poliția de Frontieră"):
Vedeta nr. 36 la Mangalia:
MAI 2104 la Mangalia – 16.08.2013 (colecția autorului):
M.A.I. a scos la vânzare vedetele maritime MAI 2107 (anul lansării 1988), MAI 2108 (1989), MAI 2109 (1990) la prețul de 731.333 lei, fără prea mare succes. Vedetă neidentificată la Tulcea in iulie 2011 (colecția autorului):
Vedeta de patrulare maritimă MAI2015, deja dezarmată la Sulina în iulie 2011. La 6 aprilie 2011 fusese scoasă la licitație de către M.A.I. pentru suma de 256.132 lei; nava a intrat în serviciu în anul 1982 (colecția autorului):
.jpg)
MAI 2106 dezafectată la Constanța, 10.08.2013 (colecția autorului).....
VP 31 (lansată în 1975) în fața gării CFR Constanța (colecția autorului):
A II-a variantă a proiectului 0111C construită în România- vânătorul de submarine mic.
VS42 la Mangalia, fotografie de la mijlocul anilor ’70; armamentul consta în două lansatoare RL-1000, două planuri înclinate pentru bombele antisubmarine B1, două mitraliere MR-2N cal. 14,5 mm și un tun 70K cal. 37 mm, șine pentru lansarea minelor. Nava dispunea de sonar retractabil construit în Romania de către Institutul de Cercetări Navale Constanța bazat pe modelul sovietic Tamir 11. Din păcate rezultatele au fost sub așteptări, nava fiind foarte zgomotoasă, nu detecta decât în staționare.
Modernizarea vânatoarelor mici de submarine s-a derulat în perioada 1985- 1987. Mitralierele MR2N au fost înlocuite cu două lansatoare de rachete antiaeriene N-A-STRELA-2M; la prova, alături de cele două RL-1000 se afla o mitralieră MR4N cal.14,5 mm, iar la pupa era instalat un tun AK-230 cal.30 mm și două planuri înclinate pentru bombe antisubmarin; sonarul a fost păstrat. Cele patru submarine mici au fost casate la mijlocul anilor ’90.(foto revista MODELISM):
Vânatoare mici de submarine modernizate, la Margalia, la începutul anilor ’90. Cu toate că erau dotate cu AK-230, navelor le lipsea instalația de ghidare R-104 (foto revista Marina Română):
A III-a variantă a proiectului 0111C construită în România - nava de inspecție pentru Ministerul Transporturilor.
Fotografie cu nava CERES (în stânga imaginii cu sprastructura albă și corp negru-verde) realizată la Șantierul Naval Mangalia Militar pe baza corpului clasei Shanghai II. Cele două vedete construite în această variantă aveau numai două motoare și două carme; erau numite popular “nave de șpriț”. În prim plan: dragor de bază în curs de dezmembrare:
A VI-a variantă a proiectului 0111C construită în România- nava rapidă pentru scafandri
Folosind platforma Shanghai II au fost realizate două nave rapide pentru scafandri (VENUS și SATURN). Navele sunt propulsate de două motoare, au două cârme, ating viteza de 18 nd.; deplasamentul este de 128 tone; pe puntea prova se află o mitraliera MR2N, la bord sunt echipamente pentru misiunile desfășurate de scafandri militari. (foto revista Marina Română):
Caracteristici tehnice generale Proiect 0111C:
Dimensiuni:
Lungime: 38,78 m
Lungimea la linia de plutire: 37 m
Lățimea navei inclusiv lățimea brâului de acostare 5,414 m
Lățimea la linia de plutire 5,15m
Pescaj la linia de plutire măsurat de la linia de bază 1,50 m
Înaltimea de la linia de plutire pana la varful antenei de radiolocatie de pe catarg 9.15 m
Înalțimea corpului la cuplul maestru 3,00 m
Înalțimea corpului la pupa 3,15 m
Înalțimea corpului la prova 3,95 m
Deplasament:
Gol: 85,35 t (pescaj mediu 1,212 m)
Standard: 109,20 t ( pescaj mediu 1,381 m, gradul mării până la care se poate naviga- grade Beaufort: VI)
Normal: 116,00 t ( pescaj mediu 1,430 m, gradul mării până la care se poate naviga- grade Beaufort: VI)
Maxim: 122.80 t ( pescaj madiu 1,475 m, gradul mării până la care se poate naviga- grade Beaufort: VI)
Supraincarcat: 131,19 t (pescaj mediu 1,535 m, gradul mării până la care se poate naviga- grade Beaufort: VI)
Supraîncarcat fără provizie de motorina, ulei și apă 117,59 t, gradul mării până la care se poate naviga- grade Beaufort: V- VI)
Înalțimea metacentrică admisă era cuprinsă între 0,620 m (deplasament maxim) și 0,382 m (deplasament supraîncărcat fără provizie de motorină, ulei și apă).
Vedetele depășeau 25 nd., fără să atingă 30 nd. cum reușeau unele nave chinezești ale clasei
Autonomie 500 mile
Descrierea navei
Corpul navei era construit în sistemul longitudinal de osatură. Era împarțit în nouă compartimente etanșe, separația facându-se prin intermediul a opt pereți principali. Acestia sunt pozitionați la coastele 8, 18, 27, 35, 45, 55, 62 și 70. Distanța dintre nervurile de rigidizare a puntii era de 233- 350 mm, acestea fiind din platbandă 4x60 mm.
Corpul navei era din tablă de oțel carbon marca S si VM St 3 SP cu rezistența la rupere de 50 kgf/mm2 și limita de curgere de 35.3 kgf/mm2, îmbinarea realizându-se prin sudura și nituire (doar pentru pereții despărțitori ușori).
Oglinda pupa e din tablă de 4mm (partea inferioară) și 3 mm cea superioară.
Patru cavaleți pentru arborii port-elice turnati din otel OT 45-3.
Puntea este continuă cu o săgeată de 110 mm. În zona centrală, a cabestanului și a suporților pentru postamentele pieselor de artilerie, puntea are o grosime de 4 mm, grosime care scade la 3 mm spre prova și pupa.
Compartimente:
- camera cârmei: oglinda pupa- coasta 70
- cazarma pupa: coasta 70 la coasta 62
- magazia muniție pupa: 62 la 55
- compartiment mașini pupa: 55 la 45
- compartiment mașini prova: 45 la 37
- atelier de lucru: 37 la 35
- compartiment agregate: 35 la 32
- careu ofițeri si subofițeri
- cazarma prova: 20 la 10
De la coasta 8 până la oglinda pupa, chila este executată din tabla de 5mm. Corpul este acoperit cu tabla de oțel de 4 si 5 mm.
Motoare de propulsie, generatoare diesel și elice
Inițial, vedetele au fost propulsate de patru motoare sovietice M50F cu puterea nominală de 1100 cp, înlocuite ulterior cu motoare de fabricație chineză M400 și M401 tot de 1100 cp (în fapt o copie a motoarelor sovietice menționate mai sus). Resursa tehnica era limitată la numai 500 ore după care navele erau trimise în șantier; se efectua ridicarea motoarelor de la bord prin demontarea șahtului mașini și a unei părți din puntea principală aflată deasupra acestora prin tăierea niturilor. Personalul specializat prelua motoarele pentru refacerea resursei.
Motorul sovietic M50F, supraalimentat, 12 cilindrii în V. Vedetele românești de patrulare foloseau motoare identice, spre deosebire de unele variante chinezesti ale clasei care utilizau perchi de motoare de tipuri diferite:
Generatoarele diesel erau antrenate de motoare de tractor D107 de 65cp navalizate în șantier. Navalizarea consta în înlocuirea radiatorului cu un sistem de răcire cu apă de mare, sistem care răcea și uleiul; turația era reglată la 1500 rot/min în vederea optimizării consumului.
În cazul în care temperatura în compartimentul mașini scădea sub 10 grade Celsius, erau pornite preîncălzitoarele electrice care ridicau temperatura apei din sistemul de răcire a motoarelor principale la 40 grade. Aceleași preîncalzitoare erau puse în funcțiune și înainte de plecarea navei în marș.
Fiecare motor antrena o elice cu trei pale, pas fix, cu diametrul de 0,66 m, pas geometric 0,75, raportul pasului 1,135. Elicele erau turnate la S.N.M.M. dintr-un aliaj numit CUNIAL (aliaj cupru, nichel și aluminiu). După turnare se realiza echilibrarea.
Fotografie din postul de comandă: în prim-plan sunt vizibile cele patru manete ale aparatului de comandă de la distanță a motoarelor principale. Ideea era bună, se dorea scurtarea timpului de raspuns al motoarelor, dar era pur mecanică, foarte greoaie și se deregla des. Ca soluție de rezervă, comandantul transmitea instrucțiuni compartimentului mașini prin laringo-telefon, tub portavoce sau prin instalația de radioficare. (sursa foto facebook):
Tancuri de combustibil, ulei și apă:
Tanc de ulei de la coasta 55 la coasta 52
Tanc de combustibil nr. 4: 52 la 47
Tanc de combustibil nr. 3: 45 la 37
Tanc de combustibil nr. 2: 35 la 31
Tanc de combustibil nr. 2 de rezerva: 31 la 27
Tanc de apă nr.2: 70 la 64
Tanc de apă nr.1
Tanc de motorină nr.
1
Echipamente radio-navigație, navigație electronică și radiocomunicații:
Cele doua stații radio era de fabricație sovietică, tip R-619 si R-617; în plus un receptor de exploatare Volna K.
Stația de radiolocație era sovietică, tip Doneț 2.
Stația ultrason Nel-5 (coastele 30 la 27)
Antene:
- antena baston de 6 m lungime în fiecare bord
- antena filară în lungime de 13m întinsă de la bastonul prova la catarg
- antena vibrator simetric pentru radiotelefon montată pe catarg
- antena pentru stația de radiolocație montată pe catarg
Comanda
Comanda cuprindea cabina comandantului vedetei și a secundului, cabina radio, cabina de navigatie, WC pentru cadre, bucătărie. Era așezată între coastele 37- 25. Materialul de constructie era tabla din aliaj de aluminiu marca Al Mg3 ½ T și Al D16T de 3 mm grosime și profiluri de duraluminiu 16T; pentru pereții interiori grosimea era de 1,5 mm. Acoperișul comenzii era din fibra de sticlă.
Instalația de guvernare
Vedeta este dotată cu patru cârme acționate de un singur motor electric prin intermediul unui reductor cu melc. În caz de avarie a mașinii de cârma electrică, instalația de guvernare de avarie preia sarcina acționării cârmelor cu ajutorul unei timone cu diametrul de aproximativ 0,80m care acționeaza reductorul cu melc printr-un lanț de transmisie. Cele două instalații sunt situate în camera cârmei. Nava este dotata cu axonometru care transmite postului de comanda poziția penei cârmei. Unghiul de bracare a cârmelor era de 35- 40 grade.
Comportament pe mare
Era interzisă trecerea brusca a cârmei dintr-un bord în celălalt, indiferent de viteza navei. Se interzicea supraîncărcarea vedetei, inclusiv prin ambarcarea desantului. În cazul în care acest lucru era absolut necesar, se impunea refacerea calculelor de stabilitate și asietă.
“Nava poate să fie rasturnată sau adusă într-o poziție periculoasă, dacă ea va fi încarcată neregulamentar, rău condusă sau în procesul de exploatare nu vor fi respectate masurile necesare de precauție conform R.N.R. Satisfacerea de către navă a normelor de stabilitate nu eliberează pe comandant de răspunderea pentru stabilitatea navei în timpul exploatarii.” În cazul în care starea marii este gradul V cu evoluție spre gradul VI, vedeta se va retrage în cel mai apropiat punct de adapost. Nava ținea bine marea.
Armament
Nu deținem informații oficiale privitoare la armamentul vedetelor, așa că datele de mai jos sunt bazate, în principal, pe fotografii.
1.Vânatorul de submarine mic:
Varianta 1972
Două RL 1000 la prova, două mitraliere MR2N cal. 14,5 mm plasate în borduri la mijlocul navei (în pupa comenzii), un tun 70K cal. 37 mm la pupa, două planuri înclinate pentru lansarea bombelor antisubmarin (B.A.S.66), șine pentru lansarea minelor, instalație hidro-acustică de detecție a submarinelor.
Varianta modernizată la mijlocul anilor '80
Două RL 1000 și o mitralieră MR4N cal.14,5 mm la prova, un tun AK-230 (control manual), două lansatoare de rachete antiaeriene N-A-STRELA-2M, șine pentru lansarea minelor, două planuri inclinate pentru lansarea bombelor antisubmarine B.A.S.66, instalație hidro-acustica de detecție a submarinelor.
2.Nava de inspectie: neînarmată
3.Vedetele rapide pentru scafandri: o mitralieră MR2N la prova
Vedetele maritime de patrulare:
- două mitraliere MR2N cal. 14,5 mm plasate în borduri la mijlocul navei, în pupa comenzii și două instalații RL1000 la prova sau
- două mitraliere MR2N cal. 14,5 mm plasate pe axa navei, una la prova, cealaltă la pupa sau
- o singura mitralieră MR2N cal. 14,5 mm montată în fața comenzii.
În caz de război, pe toate vedetele aparținând Marinei Grăniceri urmau să fie montate instalații RL1000 și planuri inclinate pentru lansarea grenadelor antisubmarine. Vedetele puteau lua la bord șase mine tip M.M.M.C.A.-1. Varianta construită pentru Marina Grăniceri nu avea aparatură de detecție a submarinelor , lupta antisubmarin era executată sub coordonarea unei nave militare dotate corespunzator.
Instalația de ancorare:
Ancora este de tip Spek de 250 kg și este acționată de un cabestan electric și electromagnet de frânare. Puțul lanțului este situat între coastele 6 si 3.
Instalația electrică:
Nava este echipată cu două generatoare sincrone, cu autoexcitatie și autoreglare a tensiunii, 400V/62A tip GTE 35/400. Fiecare dintre ele poate susține în bune condiții consumul de la bord, inclusiv servomotorul cârmei și al instalației de ancorare. Generatoarele nu functioneaza în paralel.
La bord sunt șase baterii acumulatoare 12V/135A, tip Egl 153, două pentru pornirea generatoarelor electrice, patru pentru alți consumatori de la bord. Bateriile acumulatoare se încarca la bord cu ajutorul unui redresor tip PMG 24/20.
Două tablouri principale de distributie (T.P.D.) sunt plasate în compartimentul mașini prova, respectiv pupa. Au rolul de a distribui energia electrică și de a asigura protecția instalației electrice a navei. Ele se monteaza pe amortizoare pentru nu fi afectate de vibrațiile navei. Alte tablouri auxiliare deservesc diferite instalații electrice în compartimente. Un alt panou este folosit ca intermediar pentru alimentarea navei la mal.
Pentru instalațiile de forța, stația radio, stația de radiolocatie era folosit curent trifazat 380V 50Hz; pentru iluminat, proiectoare, sonda ultrason, radiatoarele pentru încalzire și soba electrică, curent de 220V 50Hz; curent continuu 24V iluminat de avarie, sonerii de luptă, lumini de navigație, iluminat portativ.
Luminile de navigație:
- lumina ancora pupa
- felinar de pupa
- lumina de siaj
- lămpile semnalizare morse
- lumina de gardă
- lumini semnalizare “nu pot guverna”
- felinar de drum
- felinare de poziție babord și tribord
- lumina ancora prova
Vedete de patrulare alături de distrugatorul MARAȘESTI (sursa foto facebook):
Nava rapidă pentru scafandri "Saturn" în primavara anului 2016 (foto facebook):
.jpg)
.jpg)
Evoluția navelor în Marina Republicii Populare Chineze:
Vedeta chineză Shanghai III (tip 062/1) : deplasament 170 tone, lungime x lățime x pescaj- 41 x 5,3 x 1,8 m, patru motoare L12-180A, viteza 25nd.:
Varianta chineză proiect 0111S este prevazută cu stabilizatoare laterale în vederea îmbunătățirii stabilitații pe mare montată:
Vedete grănicerești și vânătoare de submarine mici în alte marine militare
Țările Tratatului de la Varșovia
O serie de nouă nave de patrulare au fost lansate în anii 1959- 1960 la Șantierul Naval Gdansk. Denumite în Marina Poloneză proiect 902, erau construite pe baza planului de forme folosit de germani pentru navele de tip R-boote. Corpul era din oțel, suprastructura din aluminiu; armament: două tunuri sovietice 70K cal. 37 mm, o mitraliera 2M-1 cal. 12,7mm, două lansatoare în plan înclinat pentru bombe antisubmarine, stația de hidrolocație Tamir 11. Dimensiuni: lungime x lățime x pescaj 38,00 x 8,08 x 1,70 m. La începutul anilor '70 au fost transferate marinei grăniceri, apoi în perioada 1983-1985 au fost retrase din serviciu. ORP 317 (foto Stowarzyszenie Entuzjastów ORP Ślązak i Sympatyków Marynarki Wojennej):
Din anul 1972, Șantierul Naval MW din Gdynia a început construcția unei clase de vânatoare de submarine de mici dimensiuni, cunoscute și sub denumirea de proiect 918. Au fost lansate în total unsprezece nave. Spre deosebire de vanatoarele mici de submarine românești, proiectul polonez folosea ca armă antisubmarină două torpile; sonarul era remorcat.
Caracteristici tehnice: deplasament maxim 93,03 tone, lungime x lățime x pescaj: 28,85 x 5,80 x 1,35m, viteza maximă/economică 27,8/12 nd., raza de acțiune 1250 mm/12nd., 300 mm/27 nd., autonomie 5 zile, echipaj: 19 ofițeri si marinari. Propulsia era asigurată de trei motoare M50F care antrenau trei elice cu pas fix. Pe lânga rolul clasic de vânator de submarine costier, navele din aceasta clasă au efectuat recunoașteri chimice și dozimetrice, transportul și securizarea grupurilor de scafandri, serviciul de paza a frontierei. Calitațile navigante nu erau deosebite, nava întâmpinând dificultați serioase pe o mare de grad III Beauford. Au fost retrase treptat din serviciu pâna în anul 2006.
Fotografie a unui vânator de submarine proiect 918 în timpul razboiului rece. Armamentul principal era constituit din două tuburi lans-torpile OTAM-53 care foloseau torpilele SET-53M ; pentru aparare apropiată, la prova a fost montant tunul 2M-3 cal.25mm; La pupa se poate observa instalația de lansare a antenei stației de hidrolocare cu adâncimea de remorcare variabilă MG-329M.
Navele au fost modernizate prin îmbunatatirea electrionicii, tunul 2M-3 fiind înlocuit cu ZU-23-2M Wróbel cal.23 mm. Această variantă este cunoscută sub denumirea de proiect 918M:
In perioada 1955- 1960, șantierele sovietice au lansat peste două sute de vânatoare de submarine mici proiect 201 (Малый противолодочный корабль проекта 201), în trei variante: 201, 201M si 201T. Caracteristici tehnice (pentru varianta 201M, cea mai numeroasă): deplasament maxim 218,5 tone, lungime x lățime x pescaj 41,90 x 6,08 x 1,80 m, viteza 25 nd sau 27 nd, propulsie 3 x 30D (2000 cp) sau 3 x 40D (2200 cp), autonomie 1540 mile/12 nd/7 zile; sonar Tamir-11,armament 2 x 2M-3, 4 x RBU 1200, două planuri inclinate pentru 24 bombe antisubmarine BB-1, șine pentru mine; echipaj 27. Au fost exportate în Algeria, Bulgaria, Cuba, Koreea de Nord, Republica Democrata Germana, Yemen, Egipt și Mozambic.
Vânator de submarine pr.201M al Volksmarine; din anii '70, aceste nave au fost trecute în serviciul marinei grăniceri:
Vânator de submarine sovietic pr. 201T, variantă având ca armament principal două turburi lans-torpile cal. 400 mm ТА ОТА-40-20 (sursa airbase.ru):
Vânator polonez de submarine proiect 912M. Deplasament 212/ 235 tone, lungime x lățime x pescaj 41,26 x 6,29 x 1,95 metri, viteza 24 nd., autonomie 650 mile/12 nd., două motoare tip 40 DM (2200 cp), două elice cu pas fix, două tunuri AK-230, planuri înclinate pentru lansarea bombelor anti-submarine, opt mine. În perioada 1970- 1972 au fost puse în serviciu opt nave. Concepția tactică prevedea operarea navelor în grupuri de câte patru, în vederea creșterii șanselor de succes. ORP "Zwrotny" :
Polonezii consideră proiectul 912M ca fiind un eșec, o soluție provizorie ținutăîn serviciu o perioadă prea lungă de timp, navele fiind mai curând unele de patrulare decât de luptă anti-submarin; au fost retrase din serviciu în perioada 2003-2004. Navă a clasei folosită de garda de coastă:
Alte marine militare
În perioada 1980- 1985, marina iugoslava a pus in serviciu 11 vedete grănicerești din clasa MIRNA (Мирна), proiectate și construite în Iugoslavia. Având acces la furnizori occidentali, navele au fost echipate cu motoare franțuzesti SEMT Pielstick, un tun Bofors cal.40mm și unul Hispano M-75 cal. 20mm. Lungime x lățime x pescaj: 33,40 x 6,74 x 2,30 m, deplasament standard/maxim 125/ 142 tone, viteză economică/maximă 24/32 nd., autonomie 600 mile/15 nd. După destrămarea Iugoslaviei, navele au fost împarțite între Croația, Muntenegru și Federația Iugoslavă. OB-02 ŠOLTA în serviciul marinei croate:
Vedeta albaneză P-123, clasa Shanghai II în timpul unei acțiuni în colaborare cu paza de coastă italiană. Este de remarcat faptul că nava albaneză nu a suferit modificări față de varianta originală importată din Republica Populara Chineză:
La mijlocul anilor ’50,
Marina Finlandeză începe recepția a cinci dragoare de mici dimensiuni
proiectate și construite în Finlanda. Navele erau simple, robuste, cu bune
calitați navigante și ușor de intreținut, potrivite pentru folosirea lor de echipaje formate majoritar din militari în termen. Ulterior sunt transformate în nave antisubmarin. La bord este
montat sonarul ASDIC 163A integrat cu sistemul SQUID (tragerea se facea
automat, la momentul optim). Urmând specificul
finlandez al perioadei, la bord este montata mai târziu stația
hidro-acustică sovietică MG-11 și sonarul remorcat Thompson- Fatson VDS; ulterior, sistemul
SQUID este înlocuit de RBU-1200.
Vânatorul de submarine "Röyttä" trăgând o grenadă antisubmarină folosind sistemul SQUID (uneori era lovit și catargul). Caracteristici: lungime x lățime x pescaj: 35,50 x 6,50 x 2,0 m, deplasament 130 tone, echipaj- 20, viteza maximă 19 nd., un tun Bofors cal.40 mm, un tun Madsen cal. 20 mm, perioada serviciului 1959- 1999.
Comentarii
Trimiteți un comentariu