1885- Anul Marinei Române

 

Marina este o armă costisitoare, iar lipsa unei tradiții puternice a făcut ca alocările de fonduri pentru acest capitol să se facă cu dificultate. Programele navale românesti de la sfârșitul sec. XIX au avut de întâmpinat multe obiecțiuni și amânări, contestându-se în principal utilitatea acestora. Războiul dintre Serbia și Bulgaria a arătat importanța unei forțe navale românești pe Dunăre. 

Configurația Balcanilor în urma tratatului de la San Sefano (3 martie 1878); puterile occidentale au considerat că  granițele extinse ale Bulgariei ar facilita deschiderea unor baze navale rusești la Marea Mediterană. De remarcat faptul că Mangalia este inclusă în teritoriul bulgar:

Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878) a redesenat harta zonei. A fost  generată așa-zisa chestiune bulgară, dupa cum scria P. Carp fratelui său în septembrie 1883: "[…] De o bucată de vreme cercurile politice austriace vorbesc cu un soi de ostentațiune de trebile bulgare, astfel încât ar crede cineva că chestiunea bulgară are să devină cauza, ori pretextul viitoarelor complicațiuni, cum anume nu stie nime, dar e o lozincă de a fi nelinistit de chestiunea bulgară."

Diferende teritoriale dintre Serbia si Bulgaria existau  și pe valea  Râului Timoc, dar pincipala miză era anexarea Macedoniei. Ajutorul dat de către guvernul de la Sofia   insurgenților sârbi, adversari ai regimului de la Belgrad, a tensionat și mai mult relațiile dintre cele două țari.

În scurt timp, evenimentele aveau să se precipite. În luna mai 1884, relațiile diplomatice dintre Serbia și Bulgaria sunt întrerupte. La data de 18 septembrie 1885, o puternică răscoală izbucnește la Filipopol (azi Plovdiv), capitala Rumeliei Orientale, pe atunci provincie a Imperiului Otoman. Guvernatorul turc este înlaturat și este proclamată unirea Rumeliei Orientale cu Bulgaria, sub conducerea cneazului Alexander Battenberg. Acesta din urmă a avut oarecari rețineri în acceptarea unirii deoarece contravenea tratatului de la Berlin; liderii politici bulgari au pus  problema într-un mod tranșant: fie acceptă unirea, fie abdică. Alexander Battemberg a ales prima varianta, dar temerile sale s-au materializat imediat. Țarul Alexandru III, care era ostil prințului german de mai multă vreme, a protestat energic vis-à-vis de încălcarea prevederilor tratatului de la Berlin, socotind că sosise momentul perfect pentru a-l înlocui pe cneazul bulgar  cu un personaj mai maleabil. Totodată a retras ofițerii ruși trimiși pentru instruirea armatei bulgare.  

Alexander Joseph Battenberg (5 aprilie 1857 – 17 noiembrie 1893, cneaz al Principatului Bulgariei 1879- 1886):

La Belgrad, aceste evenimente stârnesc o vie emoție. Regele Serbiei, Milan I, vede în această unire primul pas în reeditarea Bulgariei Mari, considerând-o un pericol mortal la adresa țarii sale. În plus, se confrunta  pe plan intern cu o scădere de popularitate și o întarire a poziției adversarilor politici, în special Petru Karadgordgevici, rivalul sau la tron. Armata bulgară, lipsită de consilieri ruși, cu un efectiv de 30.000 de soldați, părea o victimă sigură.

Milan I (22 august 1854- 11 februarie 1901, Prinț al Serbiei 1868-1882, Rege al Serbiei 1882- 1889), cunoscut opiniei publice ca superficial în problemele de stat, pasionat excesiv de vânatoare și cu o apetența deosebită pentru călătorii prelungite peste hotare:

Milan I joacă totul  pe cartea razboiului. Asigurandu-și sprijinul politic și financiar din partea Vienei, Serbia încearcă să-și găsească aliați în Grecia și România. Faptul că Bulgaria facea parte în mod formal din Imperiul Otoman, nu a contat pentru factorii de decizie de la Belgrad. Ion C. Brătianu a analizat situația cu calm și luciditate, principala sa grijă fiind ca teritoriul românesc să nu devină, așa cum se mai întamplase în trecut, spațiu de confruntare între armatele imperiilor vecine; propunerea sârba de  anexare de către români a teritoriului bulgar de la Silistra pâna la linia Rusciuk- Varna a fost primită cu răceală. Împreună cu ministrul afacerilor externe, Ion I. Câmpineanu, guvernul român sondează atitudinea marilor puteri europene, afirmând cu claritate atitudinea de neutralitate a țarii in conflictul care părea iminent. Momentele culminante ale acestor contacte diplomatice au fost vizitele primului ministru al României la Berlin și la Viena. Brătianu infirma cu această ocazie zvonurile apărute în ziarele vremii privitoare la o alianța greco-sârbo-româna împotriva Bulgariei.  

Ministrul de externe Ion I. Câmpineanu (10 octombrie 1841- 15 noiembrie 1888):

Pentru dezamorsarea situației, la 24 octombrie 1885 marile puteri organizează  Comisia ambasadorilor de la Constantinopol în vederea discutării chestiunii unirii Rumeliei Orientale cu Bulgaria. Menținându-si cererile la acelasi nivel de intransigența, delegația sârba constată curând că sorții de izbândă pe plan diplomatic sunt mici. Rămăsese doar calea războiului.

La 14 noiembrie 1885 Regele Serbiei declara război Bulgariei, folosind ca pretext două incidente de frontieră de pe Valea Timocului soldate cu schimburi de focuri între granicerii celor două țări. Prin urmare, 60.000 de soldati sârbi trec granița având ca obiectiv Sofia și Vidin. Avansând rapid, trupele sârbe asediază Vidinul, întrerupând circulația pe Dunăre pentru a izola complet orașul. Situația devenise deosebit de gravă, obstrucționarea navigației fluviale fiind un posibil pretext de intervenție directă a marilor puteri în conflict. 

 Ion C.Brătianu (2 iunie 1821- 16 mai 1891):

Guvernul Ion C. Bratianu hotărăște să acționeze decisiv, trimițând flota română să restabilească circulația pe fluviu. C-amiralul Nicolae Negrescu scrie în amintirile sale:

“La 8 noiembrie, pe când vasele se pregăteau de dezarmare, se face o nouă concentrare. Războiul dintre Serbia și Bulgaria era în toiul lui şi infanteria sârbă de la Raduievaț trăsese asupra șalupei GRĂNICERUL, comandată de sublocotenentul Bildirescu Leonida, care-şi făcea cursa regulată de poliție între Turnu-Severin şi Calafat; echipajul nu scapă decât mulțumită manevrelor dibace ale ofițerului, care punea maşina când înainte, când îndărăt şi care reuşeşte să se apropie nevătămat de malul român, de unde trece cu toată viteza la vale de Gruia.

Sârbii, care înaintau de-a lungul Dunării, îşi propuseseră să împiedice navigația; armata lor înconjura Vidinul, al cărui blocus îl stabili la 11 noiembrie şi voia după toate probabilitățile, să oprească aprovizionarea cetății de către bastimentele bulgăreşti (lieutenant comte de Cholet, “Etude sur la guerre serbo-bulgare”: "La colonne de droite (Lesianine) avait etabli le 3 bataillon du III regiment au pont detruit de Cuban et cinq compagnies a Nazir-Mahala, de plus une section d'artillerie placee sur la rive droite du Danube avait pour mission d'arreter la navigation, mais elle ne put, a cause de la largeur enorme du fleuve en cet endroit, empecher une grande quantite de bateaux de circuler constamment le long de la rive gauche." Journees des 20, 21, 22 et 23 Novembre, pag. 168, 169).

Incidentul de mai sus a fost un motiv îndreptățit pentru ca România să intervină pentru ca să se asigure libertatea navigației pe Dunărea de jos, în care scop se proiectează o demonstrație, formându-se o diviziune compusă din MIRCEA, comandant căpitan Irimescu Ilie, având de ofițeri pe sublocotenentul Bildirescu Leonida, Cătuneanu Alexandru, Rădulescu Paul, medic de batalion Szatmary, mecanic civil Dunărinţu Petre, căruia i se dete instrucțiuni într-un plic pe care avea să-l deschidă la Calafat; GRIVIȚA, căpitan Mardari, locotenent Gracoski, sublocotenent Crivaț; FULGERUL, căpitan Mavrodi; SMÂRDAN, locotenent Poenaru; RAHOVA, locotenent Spiropol, ducând un șlep cu cărbuni şi materiale pentru toate vasele; VEGHETORUL, sublocotenent Negrescu cu mecanicul civil Agapie Gheorghe și SANTINELA , sublocotenent Brătuianu. Diviziunea se afla  sub comanda superioară a lt.-colonel Urseanu, care plecase înainte la Calafat, cu trenul.

Vasele armate în pripă pornesc pe rând, pe măsură ce erau gata, cele două șalupe din urmă părăsind Galații în seara de Sf. Mihail și Gavril și concentrându-se la Giurgiu, unde, pentru economie, MIRCEA ia la remorcă cele două șalupe mici ai căror ofițeri trec, ca musafiri, la bordul vasului comandant. Pe tot drumul din sus de Rusciuc diviziunea română întâlneşte bastimentele bulgare din flotila de război, între care SIMION și KRUM care se mişcau în susul şi în josul fluviului, pavoazate și salutând bastimentele române în trecere cu lungi urale de însufleţire. 

Pe la Nazâr Mahala, în apropierea Vidinului, trupele sârbe de infanterie (le 22, Les Janine. laissant 2 compagnies et 2 pieces sur les bords du Danube... Le comte de Choler, op. cit.) ieşind dintr-o râpă, se înşirară cu repeziciune de-a lungul malului şi începură un foc bine hrănit asupra lui MIRCEA, care ținea capul liniei. Gloanțele zburau și unul din ele veni să lovească copastia tribord a bastimentului lângă brațul stâng al unui ofiter (sublocotenentul Negrescu) care privea uimit la acel atac intempestiv și care se grăbea să anunțe careului că trag sârbii în noi. După un moment de neîncredere, auzind pârâitul împuşcăturilor, toți ofițerii ies pe punte. Se dă la posturile de luptă și comandantul opri vasul care trecuse de frontul trupelor, apoi trimise la mal o barcă cu sublocotenentul Cătuneanu şi pilotul Anton Cuglivan, ca tălmaci. Cu toate că toată divizia se oprise acum și barca, ce se apropiase de mal, purta pavilionul alb, sârbii continuară să tragă, acoperind șalupa RAHOVA, ce venea în urma lui MIRCEA și ajunsese in dreptul lor, cum şi barca cu focul lor; gloanțele treceau însă pe deasupra, căzând în apă de cealaltă parte. Slt. Rădulescu vroind să riposteze cu tunul revolver Hotchkiss de 37 mm, fu oprit de comandant.

Geaba le striga pilotul pe sârbeşte să nu mai tragă că suntem frați; la urmă, văzând că nu-l înțeleg şi crezând că trupele sunt bulgare, începu să le vorbească, în bulgăreşte, dar ei tot trăgeau, până ce barca se putu apropia îndestul de mal ca să se recunoască că suntem români şi că ne ducem la Calafat, iar nici de cum la Vidin. Vasele se puseră apoi din nou în mers şi aproape imediat fură întâmpinate de șalupa staționară la Calafat, care aducea pe comandantul flotilei şi pe It-colonel Urseanu. Pavilionul lui MIRCEA care era la baston se ridică la pic şi vasele îşi continuară drumul până la Calafat unde se mai găsea și șalupa OPANEZ comandată de căpitanul Ionescu Dumitru.

Tot timpul, comandantul lui MIRCEA, căpitanul Irimescu şi mai ales sublocotenentul Cătuneanu Alexandru cu pilotul şi cu oamenii bărcii au fost foarte amenințați. Din fericire nici o nenorocire nu avu loc, dar acest eveniment a fost suficient pentru a înlătura orice altă intervenție străină în cestiunea liberei navigațiuni pe Dunăre; în urmă incidentul s-a lichidat pe cale diplomatică.

Încheindu-se armistițiu, vasele se întorc la 1 decembrie la Galați, înainte însă sublocotenentul Crivăţ de pe GRIVIȚA, se schimbă cu sublocotenetul Negrescu de pe VEGHETORUL, care rămâne staționar la Calafat.

Este remarcabil voiajul acesta al lui MIRCEA, vas de mare, călcând 3,65 m de apă, până la Calafat, în mijlocul lunii noiembrie. Aceasta arată îndeajuns că cu oarecare fonduri, care s-ar pune la dispoziție de statele al căror pavilion flutură pe Dunărea de jos, un personal capabil și cu experiență ar putea face mult pentru dezvoltarea navigabilității acestui fluviu oropsit."

(C-amiral Nicolae Negrescu- “Marina Română în secolul XIX”)

Nu am văzut până acum fotografii cu vase românesti anterioare anului 1888, sper să mai existe uitate într-o arhivă. Bricul MIRCEA :

A fost o acțiune remarcabilă a flotei române! aceasta a demonstrat o viteză mare de reacție, disciplină și a răspuns imperativului politic al momentului. Fără să fie trasă o singură lovitură de tun, guvernul României a rezolvat o situație complicată printr-o demonstrație de forța. Ca orice stat independent, România iși folosise cea mai tehnică armă a acelor vremuri pentru a-și susține punctul de vedere.  Apariția vaselor de război românești a însemnat sfârșitul speranțelor sârbilor de a asedia cu succes Vidinul, orașul având posibilitatea de a se aproviziona nestingherit pe Dunare. Ofensiva sârba care viza ocuparea Sofiei  este oprita și ea curând la Slivnița (Сливница), iar bulgarii trec la contraofensivă avansând în adăncimea teritoriului advers. În fața acestei situații, guvernul de la Viena solicită cneazului Alexander Battenberg încetarea osilităților și retragerea armatei sale în granitele nationale.                                                           

După tratatul de la Berlin, diplomația românească intrase într-un con de umbra. Noile state apărute din Estul Europei erau privite de către marile puteri ca simpli pioni pe tabla de șah, construcții fragile, exotice și instabile și nu ca parteneri în jocul politic european. Semnarea tratatului secret de alianța cu Germania și Austro-Ungaria (1883) a mai schimbat această percepție. A fost nevoie de războiul sârbo-bulgar pentru ca diplomația românească să se afirme. Atitudinea echilibrată și fermă a statului român, realismul și lipsa apetenței pentru soluții de aventură au câștigat respectul diplomației europene. Ca urmare, tratativele de pace au avut loc la București și s-au finalizat la data de 3 martie 1886. Alexander Battemberg a fost recunoscut drept guvernator al Rumeliei Orientale, act  prin care se recunoștea de facto unirea acestei provincii cu Bulgaria. Acesta nu a rezistat mult timp presiunilor guvernului țarist, abdicând în septembrie 1886; trei ani mai târziu, Milan Obrenovici renunța la tronul Serbiei în favoarea fiului sau, Alexandru.

După demonstrarea utilitații unei forțe navale, urma în mod firesc dezvoltarea acesteia. În anul 1888 marina militară a crescut semnificativ prin sosirea în țara a șapte vase de luptă construite în șantiere de prestigiu ale vremii. A urmat însă o  perioadă îndelungată  de stagnare cuprinsă între anii 1888-1907, cu toate ca planuri de înzestrare au fost. Construirea sistemului de fortificatii din jurul Bucureștilor a grevat timp de douăzeci de ani bugetul de razboi al Romaniei. 

Intrarea în localitatea Dunavți ( Дунавци, fostă Nazâr Mahala), foto aprilie 2022:

Bibliografie:

Negrescu Nicolae- "Istoria marinei romane" - Ed. MODELISM, 2012 

Misha Glenny-"Balcanii. Naționalism, război și Marile Puteri 1804–2012" -Ed. Trei, 2020

Draghicescu, Mihail- "Istoria Marinei Romane" (fragment)

Colectia revistei "Marina Romana"

Colectia revistei "Modelism"