Canoniera "Grivița"- 1880

Canoniera "Grivita" a fost comandată in 1879 la Santierele Navale austro- ungare Stabilimento Tecnico Triestino, cu scopul de a fi folosită ca staționar românesc pentru porturile Sulina şi Constanța. Era un vas de fier cu punte din lemn care costase 135.000 de lei. Descrierea navei:  Deplasament 110 tone  Lungime 30 metri  Lățime 5,15 metri  Pescaj 1,80 metri Canoniera "Grivița" în varianta armată cu tunuri cal.57mm și 37mm (colecția arh. Dorin Paul Bucur):  "Grivita" a fost o navă cu propulsie mixtă: vele şi elice; velatura inițială era de tip goeletă cu trinchetin, foc, trincă şi două rande. Această structură a fost păstrată până dincolo de mijlocul deceniului IX. O fotografie din 1896 confirmă prezența velei trincă. Într-o serie de fotografii, pe care estimăm că au fost executate în perioada 1897-1898, canonierei îi lipseşte verga, aceasta fiind demontată definitiv. Spre deosebire de celelalte vapoare ale flotei, "Grivita "a păstrat velele mult timp, fotografiile făcute cu prilejul lansarii monitoarelor (1907), prezintă canoniera cu greement tip goeleta. Fotografiile din perioada 1912-1913 ne înfațiseaza vasul fară velatură. Propunerea de reconstituire a autorului, varianta 1881: Maşina era de tipul compound cu căldare cilindrica, flacară întoarsă, având dublă expansiune. Puterea dezvoltată era de 160 cp, iar viteza maxima de 9 nd. Cazanul a fost prevazut inițial pentru functionare cu cărbuni. La începutul sec. XX s-a trecut la alimentarea cu pacură din cauza costurilor ridicate pe care le presupunea aprovizionarea cu cărbuni de calitate, România nedispunând de asemenea tip de rezerve naturale. Prin demontarea arzătoarelor pentru păcură, se putea reveni la alimentarea cu cărbuni sau chiar lemne, aşa cum scria Geo Bogza în amintirile sale. Vasul nu avea telegraf pentru comanda maşinii; ofițerul de pe comandă striga ordinele mecanicului prin luminatorul aflat deasupra maşinii.  Elicea era cu două pale, pas fix. În varianta inițială opera vie era roşie, opera moartă neagră, linia de plutire, suprastructurile, bărcile de salvare, gruiele albe, coşul galben cu margine superioară neagră, catargele şi bompresul din lemn natur protejat cu ulei de in, puntea de lemn natur; ulterior, gri deschis opera moartă şi suprastructurile, cosul tot gri cu bandă neagră în partea superioară. Modul de vopsire a fost, cu siguranță, destul de neuniform. Amiralul Nicolae Negrescu povesteşte că echipajele improvizau soluțiile de înteţinere a vasului, tocmindu-se cu diverşi comercianti particulari materialele pentru "pictura" (piturare), plătind uneori din buzunarul propriu. Propunerea de reconstituire a autorului, varianta 1888: Au fost mai multe variante de înarmare, având ca principală cauză lipsa cronică de fonduri cu care se confrunta marina de război. Inițial au fost montate două tunuri Krupp cal. 87 mm, md. 1872 pe afet cu pivot, piese de artilerie capturate în timpul luptelor de la reduta Grivița. În anul 1882, au fost adăugate două tunuri rotative Hotchkiss, cal. 37 mmşi două mitraliere Nordenfelt cu câte cinci tevi, cal. 11.43mm. Tunurile-revolver au fost montate fie pe comandă, fie la prova, în fața bucătăriei; din pacate nu am reuşit să identificăm poziția mitralierelor. In anul 1888, tunurile Krupp au fost demontate, fiind înlocuite cu două piese Nordenfelt, cal. 57 mm cu  tragere repede. Tunurile Hotchkiss şi mitralierele au rămas prezente. Afet naval pentru tunurile Krupp cal. 87mm (reconstituirea autorului): In fotografiile făcute în preajma războaielor balcanice, putem observa că tunul cal. 57 mm, aflat la pupa a fost demontat, păstrându-se tunurile rotative, montate la prova. Vasul era dezarmat în timpul iernii, primăvara armamentul era reinstalat, fiind posibile schimbări de amplasament, în funcție de necesitățile momentului; în mod evident, aşezarea tunurilor cal. 37 mm la prova era o soluție care asigura o stabilitate mult mai bună în cazul navigației cu vele, decât plasarea acestora pe comandă. Canoniera a fost adusă in țară de un echipaj integral românesc, comandat de către Nicolae Demetrescu-Maican, având ca secund pe căpitanul Mihail Drăghicescu şi ca ofițeri pe It. Irimescu, slt. Barbieri, Calotescu şi Creangă. "Grivita" a ajuns la Galați în data de 25 august 1880, după ce aşteptase timp de o luna la Constantinopol încheierea "formalităților" de trecere prin strâmtori. Contrastul cu sosirea canonierei "Fulgerul" cu sapte ani mai devreme este izbitor. In 1873 "Fulgerul" sosise in România cu un echipaj mixt, româno-francez, comandată de un căpitan tot francez care fusese concediat la Constantinopol; călătoria continuase sub comanda unui căpitan grec pana la Galați. "Grivita" a îndeplinit misiuni variate, începând de la cele de staționar la Sulina şi Constanța, continuând cu cele de transport de materiale (inclusiv sare), serviciu poştal, intervenții în cazul unor calamitati naturale, vapor de instrucție, păstrarea comunicațiilor cu Dobrogea, sondaje pe Dunăre şi Marea Neagra etc. Pe lângă cele de mai sus canoniera a îndeplinit cu succes rolul de navă de protocol, fiind tot timpul într-o stare de curatenie perfectă. Probabil că spatiul vast de la pupa permitea acomodarea înalților oaspeți la ceremoniile oficiale. Primul ministru, lon C. Brătianu, a efectuat călătorii de recunoaştere a litoralului românesc între Sulina şi Mangalia, a Insulei Serpilor înca din 1880. Oaspeți la bord au fost cneazul bulgar Alexander Battemberg, Arhiducele Rudolf, Regele Carol I, alte oficialitați. Câteva premiere romanesti au loc după sosirea canonierei: primul voiaj al unei nave sub tricolor la Odesa a fost executat de "Grivița", care a vizitat ulterior şi portul Sevastopol. O altă premieră în Marina Română este desfașurarea de manevre cu două vase maritime, "Mircea" si "Grivita", in luna august 1882. La bord are loc şi o revoltă: contingentul 1887, nemultumit de perioada îndelungată a stagiului militar de la marină (cinci ani, în loc de trei cât era la celelalte arme) părăseşte vasul și pleacă acasă;spre deosebire de razmeritele din marina țaristă, nu au loc violente, incidentul este rezolvat fără victime. In noiembrie 1885, "Grivita" participă la despresurarea oraşului Vidin, asediat de trupela sărbe. În timpul celui de-al doilea război balcanic "Grivița" este repartizată grupării no.1 de sprijin a trupelor terestre, alături de monitoarele "I.C. Brătianu", "Lascăr Catargiu","Mihail Kogălniceanu" şi de vedetele de siguranta cu numerele 1, 2, 3, 4, 7 și 8 la Corabia, ia parte la acțiuni de aprovizionare, transport şi instalare a podurilor plutitoare de la Corabia şi Turnu Măgurele. În vara anului 1915 "Grivita", alături de canonierele clasei "Oltul", asigură protecţia podului de la Cernavodă împotriva minelor de curent.  Propunerea de reconstituire a autorului, varianta 1913: La 26 august 1916, canoniera, aflată sub comanda cpt. Adrian Vasiliu (secund, slt. Octavian Butaș), face parte din Grupul canonierelor şi șalupelor torpiloare (cpt. comandor Mihai Gavrilescu) împreuna cu "Bistrița", "Oltul", "Siretul", "Vedea", "Argeşul", "Trotus", "Teleorman" şi patru salupe din clasa "Dacia". Fiind o nava depăşită, nu a participat la acțiunile principale ale flotei, asigurând transport pentru trupe, misiuni de patrulare şi pază. Izbucnirea revolutiei bolşevice surprinde canoniera la Odesa. Nava este sechestrată de bandele roşii. În zorii zilei de 19 ianuarie 1918, căpitanul Gonta ridică presiunea la maşină şi, profitând de faptul că era singurul vapor pregatit de marş din port, porneşte cu toată viteza către țară. La intrarea pe Dunăre, angajată în viteză pe canalul Babina se scufundă în urma abordajului cu un remorcher bolșevic. Remorcherul este interceptat în scurt timp de către vedetele de siguranța româneşti. "Grivita" este ranfluată de urgență, cu ajutorul remorcherului-salvator "Mântuirea" şi reparată la Şantierul Naval Mobil de pe canalul Tătaru. La 8 octombrie 1918, "Grivita" pleacă de la Vâlcov pentru a însoți vedetele siguranța cu numerele 4 şi 7 care fuseseră dislocate la Limanul Nistrului pentru întărirea dispozitivului românesc amenințat de invazia bolşevică. Cele două vedete devin nucleul escadrilei de Nistru, sub comanda Lt-comandorului Virgil Alexandru Dragalina. Ghinionul urmarește în continuare canoniera: aceasta se pune pe uscat la finalul misiunii, fiind repusă cu greu în stare de plutire cu ajutorul vedetei nr. 4. Prin ordinul de zi nr. 282 al comandantului marinei din 30 noiembrie 1919,"Griviţa" este scoasă din ordinea de bătaie a Marinei Militare. Canoniera functionează în continuare ca navă-şcoala a marinei militare fluviale. Mărimea flotei româneşti de la Dunăre justifica o asemenea soluție. La 45 de ani de la intrarea în dotare a vaporului, flota imperială austro-ungară era doar o amintire. Geo Bogza, elev marinar la bordul "Griviței în anul 1925, efectua călătorii de instrucție de la Orşova la Sulina. Din când în când, canoniera urca cu prova pe mal, iar elevii alimentau vasul cu lemne. Plinul de păcură se făcea la Galați, acolo unde işi avea baza impresionanta escadră fluvială română. Despre "Grivita" nu am mai găsit informații după anul 1925. Nu ştim când a fost casată. Galerie foto: "Grivița" la Sulina, în fața Hotelului CAMBERI, cladire care mai există și astazi: Fotografie interesantă, destul de neclară, canoniera are verga montată: "Grivița" alături de două șalupe canoniere, canoniera "România" și canoniera "Fulgerul" (albumul "Armata română,marelui ei căpitan"-1902): Vedere dinspre prova a canonierei, ușa de la bucătărie este deschisă: Vedere nedatată cu "Grivița" în gri deschis: Vapoarele de pasageri "Împăratul Traian" și "Regele Carol I" cu "Grivița" în prim-plan piturata în gri;putem deduce că fotografia a fost realizată după anul 1906: Canoniera "Grivița" a fost una dintre cele mai longevive nave al flotei române. Inițial având misiunea de staționar, vasul a jucat un rol foarte important în pregatirea marinarilor români, atât civili cât și militari, pâna la sosirea bricului "Mircea". Este interesantă această simetrie a destinului navei: a început ca nava-școală și a incheiat serviciul în flota română cu același rol.  În prezent nu exista o navă românească purtând acest nume, nava purtatoare de artilerie (NPA) "Grivița", construita în anii '80 ai secolului trecut, a fost deja casată. Sperăm ca o viitoare navă a Marinei Militare Române să poarte acest nume.   Bibliografie: Negrescu Nicolae- "Istoria marinei romane" - Ed. MODELISM, 2012 Negrescu Nicolae- "Comment on fit la guerre sur le Danube 1916-1918", Imprimeria nationala, 1938 lonescu, Ion, Boranda Georgeta, Mosneagu Marian- "Noi contributii la istoria Marinei Militare Romane", Editura Muntenia & Leda Constanta, 2001 Ionescu-Jhonson, Nicolae- "Insemnarile unui marinar", Editura de stat pentru literatura si arta, 1956 Dragalina, Alexandru Virgil -"Escadrila de Nistru", Editura Militara, 2011 Stanescu, Raymond, Craciunoiu, Cristian "Marina romana in primul razboi mondial", Editura MODELISM, 2000 Ministerul Apararii Nationale, Marele Stat Major, Serviciul Istoric "Romania in razboiul mondial 1916-1919", Imprimeria nationala, 1936 Draghicescu, Mihail- "Istoria Marinei Romane" (fragmnent) Colectia revistei "Marina Romana" Colectia revistei "Modelism"