Succesele fulminante obținute de submarinele germane în campania anului 1914 au forțat Amiralitatea britanică să treacă la măsuri urgente de contracarare. O soluție imediată a fost înființarea “Forțelor auxiliare” (Auxiliary Patrol) formate din nave civile rechiziționate, în special vase de pescuit pe care fuseseră instalate tunuri de calibru mic și mitraliere; echipajele erau formate în proporție covârșitoare din civili. Aveau rolul de a executa misiuni de patrulare antisubmarină care să asigure protecția coastelor Marii Britanii și Irlandei. Înca de la început a fost limpede că navele disponibile sunt insuficiente. Era nevoie de un numar mare de ambarcațiuni de dimensiuni mici, rapide, ieftine și ușor de construit, cu echipaje puțin numeroase.
Sir Arthur Trevor Dawson este trimis în Statele Unite pentru a negocia achiziția navelor. La 9 aprilie 1915 este semnată o primă comandă de cincizeci de șalupe cu firma americană “Electric Launch Company” (Elco) Bayonne, New Jersey. La 1 mai 1915, americanii încep lucrul. Primul lot ajunge în Canada cu mijloace proprii, fară armament, piturate în alb, pentru a respecta neutralitatea Statelor Unite. La bordul navelor au fost instalate de britanici un tun cal. 76,2 mm (13-pounder gun), ulterior 3-pounder Vickers cal. 47mm, una sau două mitraliere, planuri înclinate pentru lansarea grenadelor anti-submarin. O șalupă costa 8400 £, adică 890.000 £ la valoarea actuală.
La 7 mai 1915, la numai 15 mile de coasta Irlandei, submarinul german U20 scufundă pachebotul britanic RMS “Lusitania”; 1198 de vieți sunt pierdute în această tragedie. Amiralitatea britanică reacționează printr-o comandă suplimentară de 500 șalupe antisubmarine cu termen de livrare în anul 1916. Englezii recurg la un subterfugiu: construcția navelor este înregistrată la firma ”Canadian Vickers”, având Elco drept subcontractor. Ultima vedetă din această comandă a fost livrată în noiembrie 1916.
Englezii au denumit aceste șalupe “Elco motor launches”, prescurtat ML. În imagine ML.211 și ML. 369 din a II-a serie comandată de Amiralitatea britanică (colecția Andy Hunter):
Vedere generală (sursa William Washburn Nutting- “The Cinderellas of the Fleet”):
ML.285:
Ultima comandă este lansată în iule 1917, Amiralitatea britanică primind treizeci de șalupe cu numerele de bordaj ML.551- 580.
Patruzeci de șalupe din a II-a comandă bitanică au fost cedate francezilor. În Marina Franceză au primit denumirea de vedette de patrouille.
În imagini V3 (“Argonne”), V64 și V11 ( foto- Marines de Guerre et Poste Navale); la prova este tunul anti-aerian și naval 8cm/40, md.1915, cal. 76,2 mm de fabricație japoneză:
Vedeta de patrulare franceză V1, în serviciu 1915- 1919 (foto- Marines de Guerre et Poste Navale):
Pentru a face față comenzilor, Elco crește numărul subcontractorilor. Piesele necesare instalației de guvernare sunt fabricate și de firma “Tiffany Studios New York”, specializată în decorațiuni de lux , având o mare experiență în turnarea pieselor de bronz. Au fost construite în total 701 nave de acest tip. Șalupe pregătite pentru livrare:
Pentru Marina Italiană a fost livrată o comandă de douăzeci și opt de șalupe cu numerele de bordaj 63- 90, serie I cunoscută sub numele de "Elco originale da 40 Tonn. 1 serie"; italienii au denumit navele “motoscafi antisommergibili” (M.A.S.); tunul de la bord este tip Ansaldo cal.76,2 mm:
MAS 348, "Elco italiano da 40 Tonn 2 serie", numere de bordaj 326- 376 construite în Italia în anul 1919:
MAS 390 a făcut parte dintr-o serie de douăzeci de șalupe livrate de Elco în anul 1918 ("Elco italiano da 40 Tonn. 3 serie"):
În anul 1921 încep să sosească în România primele vedete de tip MAS achiziționate de la guvernul italian. MAS 268, MAS 273, MAS 348, MAS 350, MAS 373, MAS 351 au primit numerele de bordaj respectiv 1, 2, 3, 4, 5, 6.
Cu toate că erau nave concepute pentru patrulare și luptă antisubmarin, intenția comandamentului român a fost să le folosească în misiuni de dragaj. Prin urmare, s-a renunțat la montarea armamentului de artilerie, considerat inutil, a fost instalat un grui,un tambur pentru strângerea drăgii și un cârlig de remorcaj. Șalupele românesti aveau o viteză de numai 16 nd. (atinsă la probele de recepție), mult inferioară vitezei minime de 19 nd. uzuală pentru vedetele Elco.
Alături de cele patru canoniere- dragor primite din Franța au facut parte din ”Gruparea de dragaj” având ca misiune curățarea barajelor de mine din apele teritoriale românești.
Fostele MAS 268 și MAS 273 au devenit primele vedete românești. Faceau parte dintr-o serie de cincizeci de nave construite în anul 1918 de către "Electric Launch Co.” Bayonne, cunoscute și sub denumirea de seria III. În imagine este vedeta italiană 260 din aceeși clasă, aflată în serviciu în perioada 1918- 1929:
MAS 274, clasa ELCO seria III aflată în serviciul Marinei Italiene în perioada 1918- 1922:
Următoarele patru vedete românești au fost de tipul cunoscut sub numele de “ELCO Italiano”, seria II construite de Șantierul Naval Pattison Neapole. Era vorba de fostele MAS 348, 349, 350 și 351. MAS 333, ELCO Italiano serie II construit la "Regia Cantiere di Castellammare di Stabia" aflat în serviciu Marinei Italiene în perioada 1918- 1922; se observă lipsa planurilor înclinate pentru lansarea grenadelor anti-submarine și prezența unui grui prins de oglinda pupa, lipsește și armamentul de artilerie; probabil ca vedeta este utilizată pentru dragaj, similar cu șalupele românești:
Caracteristici tehnice:
Lungime totală: 24,25 metri (79 ft.7 in)
Lungimea la linia de plutire: 23,99 metri (78 ft. 9 in.)
Lățime maximă: 3,77 metri (12 ft. 5 in.)
Lățimea punții: 3,67 metri (12 ft. 1 in.)
Pescaj: 0.93 metri (3 ft. 1 in.)
Deplasament maxim: 35,38 – 37 tone (în funcție de variantă)
Viteză: 19 - 21 nd.
Două motoare cu benzină Standard Motor Construction Co.
Un generator cu benzină Standard Motor Construction Co.
Capacitate tancuri de benzină 6245- 7570 litri (în funcție de variantă)
Autonomie: 500 mile (19 nd.) sau 1000 mile la 12–15 nd.
Echipaj: 8-10 marinari
Coastele navei erau din stejar alb îndoit la abur, așezate la intervale de 30,48 cm pe o chila din lemn de stejar alb cu grosimea de 10,16 cm și o contrachilă de lemn de pin de 10,16 x 12,70 cm. Osatura era acoperită cu scânduri de pin galben de 6 cm. Elementele de ranforsare erau din fier forjat galvanizat. Pentru punte s-au folosit scânduri de pin de Oregon peste grinzi din lemn de stejar alb. Coastele 6, 26, 40, 47, 52 și 71 delimitau șase compartimente etanșe, mărginite de foi de tablă de oțel prinse de coaste întărite; tablele compartimentului mașini erau protejate cu o vopsea specială cu conținut de glicerină, oxid de plumb și șelac. Accesul în compartimentul mașini se efectua printr-un tambuchi aflat pe punte.
Motorul cu benzină în patru timpi cu șase cilindri era produs de către Standard Motor Construction Co. și furniza 200 cp la 400 rot./min. ; cilindrii aveau un alezaj de 254 mm și o cursa de 279,4 mm. Pornirea și inversarea sensului de marș se efectua cu ajutorul repartitoarelor de aer comprimat.
Motorul auxiliar se găsea tot în compartimentul mașini; pe lângă furnizarea de energie electrică, putea acționa un compresor, o pompa de incendiu și santină. Motorul auxiliar fabricat de Standard Motor Construction Co.:
Panoul electric al șalupei era instalat pe peretele etanș al compartimentului mașini; asigura distribuirea energiei electrice pentru asigurarea luminilor de navigație, al iluminatului interior, al postului de telegrafie și hidrofonului.
Compartimentul mașini:
Cabina ofițerilor :
Vedere spre cambuză:
Comanda șalupei (foto John Hunter):
Puntea prova a unui ML. britanic:
La 1 mai 1929 Inspectoratul General al Marinei a hotărât casarea ultimelor șalupe active în urma constatării gradului avansat de uzură și inutilitatea alocării de resurse pentru reparații capitale. Era o decizie firească, navele fuseseră concepute prioritizând un ritm de producție rapid, costuri reduse, fără intenția unui serviciu îndelungat; nici în celelalte marine militare nu au rezistat mai mult.
Yahtul ”Lulu”, o vedetă Elco transformată în ambarcațiune de agrement:
Fotografiile cu acest tip de nave în Marina Română sunt foarte puține. În revista MODELISM nr.2/1999 apare o fotografie cu vedeta No.3 la cheu. Mai jos este o carte poștală colorată grosier cu vedeta No.4. Din fericire, fotografii ale acestei clase de nave sub alte pavilioane au fost păstrate și ne putem face o imagine destul de clară asupra lor.
Bibliografie:
William Washburn Nutting- “The Cinderellas of the Fleet”
Dr. Sichigea, Dan- Dragos “Inspectoratul marinei 1919- 1936” , Ed.Militară București 2021
Anuarul Muzeului Naţional al Marinei Române 2021, tom XXIV Editura M.N.M.R. (Muzeului Naţional al Marinei Române) Constanţa 2021
History of the Bureau of Engineering Navy Department During the World War published under the direction of The Hon. Edwin Denby, Secretary of the Navy
Revista “Modelism” nr.2/1999
www.naval-history.net
Comentarii
Trimiteți un comentariu