Noiembrie 1920. Sfârșitul Flotei Imperiale Ruse din Marea Neagră

La final de  noiembrie 1920  Flota Imperială Rusă a Mării Negre a încetat să mai existe. Porturile Sevastopol, Ialta, Kerci, Novorossisk, Nikolaev, Odesa, Evpatoria erau pustii. Șantierele navale erau în dezordine, nave aflate în diferite stadii de construcție fuseseră abandonate. Era finalul războiului civil care devastase Imperiul Țarist timp de doi ani și jumătate.

Bolșevicii  înregistraseră succese notabile încă de   la începutul anului 1920: ocuparea  Odesei în februarie, a orașului Novorossisk în martie, urmate de victoria asupra  trupelor albe din Nordul Caucazului. Armata albă se retrăsese în Crimeea ,ultimul bastion de rezistență. Izolate, lipsite de linii de aprovizionare, Gărzile Albe sunt într-o situație fără ieșire. Războiului sovieto- polonez se încheie în  octombrie 1920 eliberând noi trupe bolșevice care vor fi îndreptate spre Sud, către  Peninsula Crimeea. 

Generalul  Petr Nikolaevici Vranghel, conștient de epuizarea forțelor sale,  pregătise din timp planul unei evacuari totale a militarilor, a funcționarilor  și a membrilor familiilor acestora, a altor civili cu vederi antibolșevice. Din porturile Sevastopol, Kerci, Evpatoria si Yalta, 126 de nave de toate tipurile, grupate în patru detașamente, sunt pregatite să transporte aproape 150.000 de persoane la Constantinopol. Acțiunea de evacuare se va desfășura în perioada 12- 18 noiembrie 1920 și va angrena toate navele rusești care erau în stare de plutire, alături de alte nave franceze și britanice. Acțiunea a fost un succes, cu doar două excepții, vapoarele vor ajunge la destinatie. După sosirea la Constantinopol, flota se va numi "Escadra rusă" ("Русская эскадра").

Generalul  Petr Nikolaevici Vranghel (Пeтр Николaевич Врaнгель):

Majoritatea vapoarelor aveau mari probleme tehnice din cauza întreținerii precare, iar echipajele erau incomplete. Având 3000 de refugiați la bord, dar cu un echipaj la o treime din cel normal, nava de linie "General Alexeev" a executat traversarea la viteza de 5 nd. (în urmă cu doar trei ani viteza maximă a navei  era de 21 nd.).

Escadra rusă a lăsat în urma doar câteva nave   inutilizabile: canoniera "Kubaneț" ("Кубанец"), vechea navă de transport "Dunărea" ("Дунай"),  goletele cu aburi "Altai" ("Алтай") și "Volga" ("Волга") ce fuseseră avariate de mine.  

Coloană rusă în drum spre Constantinopol:

Torpilorul de escadra ”Jivoi” (Эскадренные миноносцы ”Живой”), aflat în coponența detașamentului nr.II, având la bord 257 de persoane se scufundă la 15 noiembrie 1920 în drum spre Constantinopol; nu au existat supraviețuitori. A fost singura pierdere înregistrată în timpul operațiunii de evacuare. În cazul unui alt vapor, pasagerii au decis să se întoarcă la Sevastopol.

Torpilorul de escadră ”Jivoi” într-o fotografie anterioară primului război mondial:

 

După sosirea la Constantinopol, majoritatea civililor aleg să debarce și vor căuta refugiu în Europa de Vest și Serbia; o mare parte a navelor civile vor fi reținute, apoi repartizate pentru plata datoriei de război a Imperiului Țarist. Restul se pregatesc să plece spre Bizerta, o bază franceză pe coasta tunisiană pe care guvernul de la Paris o pune la dispoziția Escadrei ruse. Ideea care-i  anima pe refugiații ruși era aceea că regimul sovietic se va prăbuși în scurt timp, iar ei se vor întoarce la Sevastopol.

Nava logistică "Iakut" (транспортное судно "Якут") la Constantinopol în 1920:

 

În perioada 8- 14 decembrie 1920, navele Escadrei ruse pleacă spre Bizerta. Din cauza stării precare a vaselor, a slabei încadrări și a aprovizionării defectuase, voiajul se desfășoară cu dificultate. Distrugătoarele "Kapitan Saken" și "Țerigo", crucișătorul "Almaz",  torpiloarele  "Zorki", "Zvoiki", submarinele "Utka”, A.G.-22, "Tiulen” și "Burevestnik”, nava- școală "Svoboda" sunt luate la remorcă. Distrugătorul "Derzki" este remorcat de crucișătorul francez "Edgar Quinet". Torpilorul "Jarki", ce naviga independent, a fost silit să facă două scurte escale: una în  Italia pentru completarea rezevei de apă, cealaltă la Malta pentru cărbuni. Avizoul  francez "Bar-le-Duc" (clasa "Amiens") care însoțea escadra, a eșuat pe furtună lângă strâmtoarea Dora, tragedie soldată cu scufundarea vasului și pierderi de vieți omenești. În perioada 21 decembrie 1920- 2 ianuarie 1921 navele rusești sosesc în Tunisia. 

La Bizerta aveau să ajungă o navă de linie, un cuirasat, două crucișătoare, șapte distrugătoare, patru submarine, trei torpiloare de escadră, două canoniere, trei dragoare, o navă- școală, o navă poștală, un yaht, patru spărgătoare de gheață armate, o șalupă grănicerească, două nave hidrografice, o navă- atelier, o navă- bază pentru submarine, un tanc de combustibil, patru remorchere, șaptesprezece nave de transport, trei nave de tip "Elpidifor". 

La bordul navelor se aflau aproape 6400 de persoane, militari și civili care erau cazați la bord sau în facilitățile puse la dispoziție de guvernul francez. Situația economică dificilă a forțat pe mulți ruși să părăsească escadra pentru a pleca spre Europa sau a se angaja în colonia tunisiană.

Refugiați ruși la Bizerta:

Nave ale Escadrei ruse: 

Nava de linie "General Alexeev" (линкор "Генерал Алексеев") la Bizerta. A fost pus în serviciu în iulie  1917 sub numele de "Imperator Alexandr  III" (линкор "Император Александр III"). La momentul respectiv era cea mai puternică navă de luptă din Marea Neagră:

Crucișătorul "General Kornilov"(крейсер "Генерал Корнилов") la Bizerta:

Distrugătoarele  "Bespokoinâi" ("Беспокойный"), "Derzki" ("Дерзкий"), "Pilki", ("Пылкий"), "Pospescnâi" ("Поспешный") la Bizerta:

Distrugătorul "Căpitan Saken" (эсминец "Капитан Сакен") la Bizerta:

Crucișătorul "Almaz" ( крейсер "Алмаз") la Bizerta:

 Submarinele "Utka"("Утка"), "Tiulen"("Тюлeнь") și AG-22 (А.Г.22)  la Bizerta:

Cuirasatul "Gheorghi Pobedonoseț" (броненосец ""Георгий Победоносец") la Bizerta; a fost folosit la cazarea multor familii de refugiati:

Remorcherul "Cernomor" ("Черномор") a eșuat în tipul voiajului către Bizerta, dar a fost repus  în stare de putire de crucișătorul "General Kornilov".

Torpiloare de escadră din clasa "Locotenent Puscin" (Эскадренные миноносцы типа "Лейтенант Пущин")  în fotografii antebelice:

"Jarki" ("Жаркий"):

"Zorki" ("Зоркий"):

"Zvoiki" ("Звонкий"):

Distrugătorul "Țerigo" ("Цериго") la Bizerta. Construcția navei a început în 1915, dar nu a fost finalizată; a ajuns în Tunisia la remorcă:

Dragorul "Albatros" (tральщик "Альбатрос") în timpul războiului:

Dragorul "Baraklan" (tральщик  "Баклан") în timpul războiului: 

 

Spărgătorul de gheață "Gaidamak" ("Гайдамак"):

Spargătorul de gheață "Ilia Muromeț" ("Илья Муромец") la Bizerta; ulterior va fi achiziționat de Marina Franceză sub numele de "Pollux":

Nava- școală "Svoboda"/"Moriak" ("Свобода"/"Моряк"):

Una dintre cele mai importante nave ale Escadrei ruse: nava- atelier "Kronstadt" (плавучая мастерская "Кронштадт"); ulterior a fost transferată Marinei Franceze unde a primit numele de "Vulcan"; fotografia este din anul 1910  când ipoteza unei flote ruse refugiate în Nordul Africii era de domeniul absurdului. În stânga este cuirasatul "Evfstafi" (броненосец "Евстафий"):

De la stânga la dreapta: un torpilor din clasa  "Locotenent Puscin", distrugătorul "Căpitan Saken", un distrugător și o canonieră (Bizerta):

Cheltuielile de întreținere a navelor, a echipajelor și famiilor au fost acoperite prin tăierea la fier vechi și vânzarea treptată a vapoarelor. Cu toate acestea, banii sunt insuficienți pentru a asigura o stare corespunzătoare a navelor.  Un cadet rus nota în jurnalul său în primavara anului 1921: ”…era întuneric atunci când șalupa noastră s-a apropiat de Alexeev (nava de linie "General Alexeev" n.r). Mi s-a părut inert și sumbru. Iluminatul era slab, a fost dificil să urcam la bord.…ne-au dus într-o cabina. Era dezordine, mizerie, gândaci. Ne-am improvizat o cușetă și am adormit cu greu.”(amitrile lui N.N. Alexandrov). 

 Nava de linie "General Alexeev":

Canoniera "Groznâi", nava de transport "Dobicea" (транспорт "Добыча"), remorcherul "Golland" (Буксиры "Голланд"), dragorul "Kitoboi" (tральщики "Китобой") au fost vândute italienilor.

Canoniera "Groznâi" ( "Грозный") la Bizerta:

   

Remorcherul "Golland" într-o fotografie anterioară primului război mondial:

Primele solicitări privitoare la restituirea navelor au fost inițiate de sovietici încă din anul 1921. Guvernul francez a refuzat să discute subiectul în absența unei baze legale. 

În centrul imaginii, pe rândul întâi, este  contraamiralul Mihail Andreevici Berens (Михаил Андреевич Беренс), comandant al Escadrei ruse; fratele său, Evgheni Andreevici Berens (Евгений Андреевич Беренс)  a ales cealaltă tabără, deținând funcția de comandant al forțelor navale bolșevice, apoi a condus delegația sovietică de experți care a evaluat Escadra rusă în decembrie 1924. Cei doi frați nu s-au întâlnit la Bizerta.

Luna octombrie 1924 aduce recunoașterea diplomatică a Uniunii Sovietice de către Franța. Echipajele rusești sunt debarcate, steagul alb cu diagonale albaste este coborât definitiv.  Francezii preiau controlul total asupra escadrei. Timp de patru ani, marinarii ruși se străduiseră să păstreze resursele profesionale și potențialul de luptă  ale ultimelor nave aparținând Marinei Imperiale.

Negocierile privind transferul fostelor nave de război țariste către U.R.S.S. intră într-o nouă fază. O delegație sovietică este primită la Bizerta în decembrie 1924 cu scopul de a evalua starea navelor. Simultan, la Odesa sunt pregătite spărgătoarele de gheață "Stepan Makarov" (ледокол  "Степан Макаров")  și "Feodor Litke" (ледореза "Фeoдор Литке") în vederea aducerii vaselor la Sevastopol. Comandamentul flotei sovietice numește și un comandant al detașamentului de nave de la Bizerta,  amiralul Mihail Vladimirovici Viktorov . 

Mihail Vladimirovici Viktorov (Михаил Владимирович Викторов) comandant al detașamentului de nave de la Bizerta. În timpul epurarilor din 1938 a fost arestat sub acuazația de sabotaj și executat (reabilitat în 1956):

Șeful delegației sovietice, amiralul Evgheni Andreevici Berens nota: "După efectuarea unui examen superficial, sunt destul de  pesimist. Aspectul general este dezolant, tot ceea ce poate rugini și se poate deteriora ușor este ruginit și deteriorat. Apoi, există o diferență semnificativă în starea vaselor, în special a celor mici: trei dintre  distrugatoarele din clasa  "Novik" sunt în stare bună, cu artilerie și aparate de ochire funcționale, în timp ce alte două și "Țerigo”  sunt degradate. Nava de linie, cu excepția suprastructurilor superioare și a bărcilor, este aparent în stare bună, iar francezii m-au asigurat  că tunurile pot fi folosite chiar și acum; starea în care se află conductele și cablurile necesită o analiză mai amănunțită pentru care nu avem nici fonduri, nici oameni de specialitate."

Membrii comisiei au întocmit o listă a navelor programate pentru întoarcerea în U.R.S.S.: nava de linie  "General Alekseev", crucișătorul "General Kornilov", șase distrugătoare din clasa "Novik" și patru submarine. Restul navelor au fost considerate fără valoare militară și se propune vânzarea lor la fier vechi. Oricum, niciuna dintre navele menționate mai sus nu putea ajunge în U.R.S.S. cu mijloace proprii. Nava de linie  necesita reparații de urgența într-un șantier francez din cauza unor avarii la instalația de guvernare; reparația urma să dureze trei luni și să coste 50.000 ruble -aur. Costul total al repunerii în serviciu a escadrei era estimat la 10- 15 milioane de ruble- aur. 

O altă problemă dificil de rezolvat a fost aceea a muniției de la bordul navelor și din depozite. Aceasta era estimată la aproximativ  trei milioane ruble. Cele mai valoroase erau proiectilele cal. 305 mm de la bordul navei de linie "General Alexeev". Comisia sovietică a propus executarea unui audit care să verifice starea muniției, condițiile de depozitare și sa propună soluția  de transport către U.R.S.S.: în magaziile navelor respective sau la bordul unei nave de transport. Acoperirea cheltuielilor se putea efectua, cel puțin parțial, prin vânzarea la fier vechi a navelor considerate "improprii".

Torpiloarele de escadră "Jarki", "Zorki" și "Zboiki"  la Bizerta în 1924; au considerate depășite, iar delegația sovietică a propus valorificarea lor la fier vechi:  

 

Vestea negocierilor sovieto- franceze a stârnit îngrijorare la București. Guvernul român a făcut intervenții la Paris în vederea abandonării proiectului. A urmat o serie de proteste în parlamentul francez care la rândul lor au frânat discuțiile cu sovieticii. Responsabilii militari francezi au revenit asupra hotârârii inițiale, concluzionând  că întărirea flotei sovietice la Marea Neagră nu ar aduce Franței niciun avantaj. Dimpotrivă, ar stârni neîncredere printre noii săi aliați din Europa Centrală și de Est. Din partea imperiului britanic se simțea o tăcere ostilă vis-a-vis de returnarea flotei. Soluția găsită a fost prelungirea discuțiilor  la nesfârșit, folosind  diferite tertipuri, inclusiv  prin înființarea unei comisii juridice speciale ce urma să execute o examinare preliminară a transferului.  Navele "Escadrei ruse"au fost lăsate în mod deliberat să se degradeze, apoi au fost tăiate pe rând la fier vechi. 

Distrugătorul "Derzki" în 1924.....

..... câțiva ani mai tărziu în timpul  tăierii la fier vechi:

28 aprilie 1934: în prim-plan sunt submarinele "Burevestnik" ("Буревестник") și "Tula"; în plan secund, crucișătorul "General Kornilov" este în curs de dezmembrare:

Nava de linie "General Alexeev", ultimul supraviețuitor al Escadrei ruse a fost tăiată în 1937; tunurile principale și sistemul de conducere a focului au fost declarate proprietate a guvernului francez și depozitate la arsenalul din Sidi Abdullah.

Practic, în noiembrie 1920, sovieticii  dispuneau   doar de un submarin și câteva nave auxiliare. Două nave luptă vechi, un crucișător și un distrugător vor fi repuse în serviciu, cu mari eforturi în iulie- noiembrie 1923. Va urma un deceniu în care sovieticii nu vor fi o amenințare serioasă la Marea Neagră.

Flota Turciei a fost internată timp de cinci ani sub control britanic, situație care se va schimba abia după semnarea tratatului de la Laussane din 24 iulie 1923. 

Torpiloarele Marinei Regale Bulgare fuseseră parțial dezarmate și puteau fi folosite  doar în misiuni de patrulare; submarinul fusese confiscat de autoritățile franceze.

Se creease  o situație foarte interesantă în Marea Neagră: din 1920, România dispunea de două distrugătoare, cinci crucișătoare auxiliare, șase torpiloare, patru canoniere- dragor, cinci vedete- dragor de tip M.A.S. Cu toate că starea navelor românești nu era optimă, putem concluziona că în perioada 1921- 1923 România a fost a fost prima forță navală a Mării Negre.

 

Bibliografie:

 

Ordinului Nr.11 din 8 noiembrie 1920 al Comandamentului Flotei Mării Negre ( Приказ Командующего Черноморским Флотом № 11, 8 ноября 1920 г.)

Raportul din 7 ianuarie 1921 al comandantului interimar al escadrilei ruse, contraamiralul M. A. Berens către comandantul-șef al armatei ruse, locotenentul general  P. N. Wrangel cu privire la transferul escadrilei la Bizerta ( Донесение временно исполняющего обязанности командующего Русской Эскадры контр-адмирала М. А. Беренсакомандующего Русской Эскадры контр-адмирала М. А. Беренса Главнокомандующему Русской Армией генерал-лейтенанту Главнокомандующему Русской Армией генерал-лейтенанту
П. Н. Врангелю о переходе эскадры в Бизерту,П. Н. Врангелю о переходе эскадры в Бизерту, от 7 января 1921 г.от 7 января 1921)

Stephen McLaughlin: "Warship Notes"  

Министерство культуры Российской Федерации Российский научно-исследовательский институт
культурного и природного наследия имени Д. С. Лихачёва (Институт Наследи) РУССКАЯ ЭСКАДРА В БИЗЕРТЕ 1920–1924 гг. Сборник документов

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.