1914- Primul program românesc de achiziție a submarinelor militare

În volumul "Les sous-marins français des origines (1863) à nos jours", autorii menționează existența unui contract de livrare a trei submarine pentru Marina Română. Construcția urma să fie executată de către firma Schneider la Șantierul Naval  din Chalon-sur-Saône, numerele alocate de șantier fiind  SC-5, SC-6, SC-7. Erau nave moderne, proiectate după sistemul  Maxime Laubeuf (submarin cu dublu corp- submersibles à double coque). Urmau să lupte în apropierea litoralului propriu, deplasamentul lor redus fiind considerat foarte potrivit pentru adâncimile mici din apropierea coastelor românești.

Nu deținem până în acest moment date despre contractul respectiv, termenele  de livrare, asistența tehnică și instruirea echipajelor, suma care trebuia achitată firmei Schneider. Izbucnirea primului război mondial a făcut ca proiectul să fie suspendat, francezii prioritizând construcții navale pentru uzul propriu, conforme cu  imperativele momentului.

Lucrarile au fost reluate abia în aprilie 1917, însă la finalul anului situația militară și politică luase a o întorsătură nefavorabilă. La 9 decembrie 1917, România semna  armistițiul de la Focșani. Negocierile de la Brest-Litovsk dintre sovietici și Puterile Centrale începuseră la 22 decembrie 1917 și anunțau prăbușirea inevitabilă a frontului de Est. În aceste condiții, guvernul francez ia în posesie submarinele românești. Acestea sunt puse în serviciu abia după încheierea războiului. 

Proiectul de execuție a fost modificat în baza experienței utilizării  submarinelor în timp de război. Puntea și chioșcul au fost reproiectate pentru a îmbunătăți comportamentul pe mare. Submarinele seriei au fost denumite tip "O'Bryne", submarine clasa a II-a (costiere).   

Caracteristici tehnice generale:

deplasament: suprafață/imersiune: 342/  513 tone

lungime x lățime x pescaj: 54,40 x 4,70 x 2,70 metri

propulsie: două motoare diesel Schneider în patru timpi (2 x 510 cp) și două motoare electrice (2 x 200 cp)

viteză: suprafață/ imersiune: 13,7/ 8,8 nd.

autonomie suprafață/ imersiune: 1850 mile la 10 nd./ 55 mile 

echipaj:  25

armament: patru tuburi lans- torpile cal. 450 mm (șase torpile), un tun Hotchkiss cal. 45 mm, o mitralieră.

Submarinul "O'Bryne" (SC-5) a fost lansat la 22 mai 1919 și pus în serviciu la 31 august 1922. În iulie 1926 este alocat Școlii de navigație submarină (Ecole de Navigation Sous-Marine) din cauza "utilității militare îndoielnice" ("en raison de sa faible  valeur militaire"). La 24 ianuarie 1931 este trecut în rezervă, la 24 iulie 1935 este radiat, iar 25 iunie 1936 este vândut la fier vechi.

Submarinul "Louis Dupetit Thouars" (SC-7)  a fost lansat la 12 mai 1920 și a intrat în serviciu la 1 august 1923; la 1 noiembrie 1928 este dezarmat, ulterior vândut la fier vechi.

Submarinul "Henri Fournier" (SC-6) a fost lansat la 2 iulie 1920 și a intrat în serviciu la 1 mai 1923. În februarie 1925 este alocat Școlii de navigație submarină. La 21 ianuarie 1931 este trecut în rezervă, la 27 august 1935 este radiat, iar 25 iunie 1936 este vândut la fier vechi.

La 8 mai 1920 o circulară a Ministerului de Război francez instituia o comisie de modernizare a flotei de submarine ("Commission de rajeunissement des sous-marins"). Se urmărea îmbunătățirea următoarelor caracteristici ale submarinelor franceze în vedere păstrării relevanței acestora: reducerea timpului de intrare în imersiune, creșterea capacității de înmagazinare a aerului comprimat, optimizarea sistemelor de control a motoarelor termice de propulsie, înlocuirea aburului cu motoare diesel, soluții de luptă contra aeronavelor, creșterea controlului în timpul imersiunii, creșterea autonomiei bazată pe sporirea cantității de alimentele, apă proaspătă și combustibil, creșterea confortului echipajelor. Au fost incluse în program șaptesprezece submarine care vor fi modificate la Arsenalele  de la Toulon, Brest, Cherbourg și la  Chantiers de la Seyne. Lucrările de modernizare vor fi încheiate în 1924. Submarinele clasei "O'Bryne" nu au fost incluse în program.

Guvernul român nu a preluat niciunul dintre submarinele comandate în 1914.  Probabil că au fost considerate depășite. Decizia nu a fost una greșită având în vedere faptul că și francezii au ajuns la aceeași concluzie. Oricum, la începutul anilor '20, submarinele nu erau pe lista de priorități a Marinei Române. Doar un submarin ar fi putut fi folosit ca navă- școală cu cheltuielile aferente ce ar fi pus o presiune suplimentară pe un buget deja insuficient.

Abia în 1936 avea să sosească în țară primul submarin românesc. Dar aceasta este altă poveste...

Bibliografie 

Dictionnaire des bâtiments de la flotte de guerre française de Colbert à nos jours, Tome II », 1870-2006, CF Jean-Michel Roche

Henry Le Masson, Francis Dousset, H. Simoni- "LES SOUS-MARINS français des origines (1863) à nos jours" Editions de la Cité-Brest. 1980, ISBN N° 2-85186-020-8

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.

ACASĂ