"Peleș" a fost prima navă maritimă de transport pierdută de România după 22 iunie 1941. La 15 august 1941 se afla în drum spre Varna, alături de nava- soră "Suceava". În rândurile de mai jos este povestea de final a vaporului "Peleș".
În anii 1932- 1933, Serviciul Maritim Român a achizitionat patru nave mixte aparținând companiei germane Hamburg- Amerika Line. "Carl Legien", "Adolf von Baeyer", "Emil Kirdorf" și "Albert Vogler" au devenit "Alba Iulia", "Peleș", "Ardeal" și "Suceava". Fuseseră construite în Germania la Reichsmarinewerft Wilhelmshaven în anii 1922- 1923 pentru curse care legau Europa de America de Sud. Denumirea de nave mixte reflecta posibilitatea de a transporta atât marfă cât și pasageri, în număr limitat, dar în condiții de confort comparabile cu cele existente pe alte nave specializate.
S.M.R."Peleș"(deplasament 7840 tdw, lungime maximă 124,86 metri, lățimea 16,20 metri, pescaj maxim de 10,64 metri, o mașină cu triplă expansiune și o turbină cu abur, o elice, viteza maximă 14 nd.):
S.M.R. "Suceava":
În dimineața zilei de 15 august 1941, "Suceava" și "Peleș" au plecat de la Burgas spre Varna. Aflat la bordul navei mixte "Suceava", viitorul comandant de cursă lungă Vasile Nedelcu, își amintește: "În ziua de 15 august , cam după orele 8 dimineața, vasul nostru și PELEȘ, care era ancorat la vreo 300 de metri de noi, primim ordin să virăm ancorele și să plecăm iar.
SUCEAVA mergea înainte și PELEȘ puțin mai în urmă și mai spre larg. Împreună cu noi, ca escortă,
mai era o mică navă militară care, probabil, ne adusese și ordinul de
plecare. Deodată, PELEȘ îşi măreşte viteza, cu gând să treacă pe lângă
noi și să intre primul în port. Comandantul nostru, împreună cu șeful
mecanic, ghicind intenția celor de pe PELEȘ, măresc și ei viteza. În acest timp, Costică și cu mine, fiind liberi din cart, ne aflam pe prova și
priveam înainte pe mare, doar aşa de plăcere, nu cu intenția de a observa
ceva. Deodată Costică sare ca ars, o ia la fugă spre centrul vasului,
strigând disperat sus la comandă: "Torpilă în prova-babord! Torpilă în prova-babord!" Dar cei de pe comandă rămaseră cu gurile căscate, neînţelegând momentan sau neputând crede ce auzeau strigindu-se.
Eu
nu am zărit torpila, dar văzând că fuge îngrozit Costică, cât îl țineau
picioarele, strigind disperat: torpilă la prova-babord, am rupt-o la
fugă după el. În timp ce Costică se oprise din fugă si explica cu
sufletul la gură comandantului, o explozie formidabilă a
cutremurat vazduhul.
Ne-am dat seama imediat că explozia
nu s-a întimplat la vasul nostru și ne-am uitat imediat spre PELEȘ. În același moment, tocmai se răsuceau prin aer bucăți de bigi, bocaporți,
miginii rupte și aruncate de explozie și acum cădeau pe vas sau în apă. PELEȘUL a început să se încline imediat spre pupa-babord și să vireze
spre coastă care era aproape, ca să eșueze la o adincime mai mică, înainte de a se duce la fund.
Nava
militară din escorta noastră a rămas în preajma PELEȘULUI pentru a
salva oamenii nevătămați de explozie, iar noi, cu maximă viteză,
mergînd în zig-zag și uitându-ne atenți pe mare, mergeam grăbiți mai
departe.
Torpila, venită dinspre coastă, nu
dispre larg, cum ne-am fi așteptat noi, trecuse prin prova noastră spre
tribord, fără să ne atingă și a nimerit în magazia nr. 4 a PELEȘULUI ,
care se afla în tribordul nostru, puţin mai inapoi.
În
afară de patru oameni, care se aflau pe magazia cu pricina, jucând
table și care au zburat în aer în momentul exploziei, restul
echipajului a fost salvat de nava militară bulgărească şi adus la Varna.
Aceasta
a fost prima nenorocire, primul vas al flotei noastre comerciale care a
pierit în Marea Neagră, jertfit pe sinistrul altar al războiului.
După
ce am ancorat, nea Ică, bătrânul nostru lemnar de bord, se scărpină
cătrănit în cap și, ca tot românul, făcu haz de necaz, zicând: Va
să zică ne făcură safteaua, măi băieți! Ca mâine o să ne vină și nouă
rândul. Cine știe ce s-o mai alege până la urmă din flota noastră.
Când am intrat în golful pe care îl vedeam pentru prima dată (Varna, n.r.), portul era plin de vase româneşti ale S.M.R.-ului." (Vasile Nedelcu- "Drum spre puntea de comandă" Ed. Albatros, București, 1986).
Apa a pătruns rapid și în magazia nr.5, apoi a inundat mașina. "Peleș" a rămas imobil, înclinându-se 20 apoi 32 grade. Echipajul este preluat de nava militară bulgară și dus la Varna. Nava se scufundă la o adâncime de 17 metri, coordonate 42° 46’ Nord şi longitudine 27° 59’ Est.
Cele două nave românești navigau pe un curs paralel, previzibil, foarte aproape una de cealaltă, fiind o țintă ușoară. Nu a fost lansată decât o singură torpilă, cu toate că submarinul sovietic SC-211 avea posibilitatea de a lansa o jerbă de patru torpile cu tuburile sale de la prova. În acest caz, probabilitatea de a pierde și nava "Suceava" ar fi fost foarte mare. Explicația este oferită de istoricul rus Miroslav Morozov care descrie modul de folosire a submarinelor sovietice în primele luni de război:
"La
începutul războiului, doar trei raioane de acțiune ale submarinelor
Flotei Sovietice a Mării Negre erau situate în apropierea coastei
inamicului, restul de opt fiind de patrulare, la o distanță de 40-70
km de țărm. Dintre
cele trei raioane "de luptă”, unul se afla la Sud de Constanța,
celălalt la Nord, iar al III- lea în largul coastei bulgare, în afara
apelor teritoriale. Întrucât
la acea vreme traficul inamic nu trecea prin al II- lea și al III- lea
raion , șansele de a obține un succes militar erau mici. Însăși
tactica submarinelor sovietice de atunci diferea puțin față de cea
folosită în timpul primului război mondial: submarinele, ridicând
periscopul la fiecare 15 minute, patrulau lângă țărm sub apă
după-amiaza, iar seara mergeau să încarce bateriile pe mare, lăsând
poziția nesupravegheată. În zori și amurg, submarinul intra în
imersiune la adâncimi mari pentru a evita coliziunea accidentală cu o
navă de suprafață. Sprijinul
de informații a fost practic absent, toate datele despre situația din
zonă trebuiau obținute independent de către submariniști. Acest
lucru era cauzat parțial și de faptul că navele nu puteau primi
radiograme în timp ce se aflau în imersiune, iar informațiile transmise
de la bază pe timpul nopții erau, de regulă, depășite.
În
timpul atacurilor cu torpile, în conformitate cu instrucțiunile în
vigoare la acea vreme, comandanții erau autorizați să lanseze doar
torpile individuale. Pentru
a lovi cu această metodă de la o distanță medie, era necesar un calcul
foarte precis, cu o definiție perfectă a elementelor mișcării țintei. De
asemenea, lansările multiple de torpile erau îngreunate de faptul că,
în timpul unei jerbe de torpile de la adâncime periscopică, se producea
o delestare bruscă a submarinului care conducea la ridicarea acestuia
la suprafață demascând poziția navei. În plus, bule de aer apăreau la
suprafață în momentul lansării. Doar
unele submarine de tip "Maliutka" și "Sciuka" erau echipate cu un sistem
de lansare a torpilelor care prevenea apariția unor bule de aer la
suprafață.
Submarinul
care a ajuns primul în raionul de luptă a fost SC-206, dar a dispărut
în scurt timp (a fost scufundat la Sud de Mangalia de către torpilorul
"Naluca" în cooperare cu vedetele torpiloare "Viscolul" si "Vijelia" la 9
iulie 1941 n.r.). Comandantul SC-205, desfășurat în apropiere, nu a
ajuns în zona desemnată din lașitate și, după întoarcerea din misiune, a
fost judecat de un tribunal militar care l-a condamnat la moarte.
O
greșeală gravă a comandamentului Flotei Sovietice Mării Negre la acea
vreme a fost lipsa dispunerii de submarine în apropierea Varnei,
Burgasului și Bosforului. Drept
urmare, navele inamice din porturile bulgare au putut naviga de-a
lungul coastei fără să fie stânjenite, iar la 30 iulie 1941, două
petroliere italiene au ajuns la Constanța pentru prima dată de la
începutul războiului. Acest succes a încurajat inamicul , dar a fost
momentul în care comandamentul Flotei Sovietice a Mării Negre a decis să
reorganizeze raioanele. De
la începutul lunii august 1941, au fost creeate trei raioane de-a lungul
coastei României (inclusiv unul la Constanța și două la Nord de aceasta,
deservite de submarine de tip "Maliutka") și tot atâtea pe coasta Bulgariei (pe
2 august 1941, a fost permisă submarinelor operarea în apropierea
porturilor acestei țări). Rezultatele nu au întârziat să apară: la 15 august 1941, SC-211, sub comanda căpitan- locotenent Aleksandr Danilovici Deviatko (kапитан-лейтенант Александр Данилович Девятко),
a scufundat nava mixtă românescă "Peleș" în largul coastei bulgare,
deschizând astfel atât seria de atacuri, cât și lista de succese.
Aleksandr Danilovici Deviatko:
În
viitor, activitatea submarinarilor din Marea Neagră va continua să
crească: dacă în august au fost efectuate trei atacuri, în septembrie
erau deja șase. Marea majoritate a acestor atacuri au vizat convoaie inamice, navele individuale sau de escortă aflate pe drum costier. Pe
29 septembrie 1941, SC-211 a obținut un nou succes, scufundând
petrolierul "Superga", care transporta 1.800 de tone de benzină și 2.350
de tone de petrol la Pireu. Acest succes l-a făcut pe Aleksandr Danilovici Deviatko submarinistul sovietic No.1 în 1941.
"Superga" este avariat grav în data de 29 septembrie 1941 de către submarinul sovietic SC-211; încercările de a salva petrolierul au eșuat, SC-211 revenind în noaptea următoare cu încă o torpilare reușită, trimițând la fund epava care încă mai plutea. "Superga" după primul atac; fotografia a fost executată de la bordul unei nave din escorta bulgară.
În
plus, între august și octombrie, 222 de mine au fost amplasate pe
comunicațiile de coastă ale inamicului de către submarinele miniere L-4
și L-5. La 15 septembrie 1941, nava de transport bulgară "Șipka" a fost
scufundată. Forțele
aeriene ale Flotei Sovietice a Mării Negre au amplasat și ele mine (opt
la Constanța și șapte la gurile Dunării), dar acestea au creat mai
multe dificultăți pentru acțiunile propriilor submarine decât pentru
inamic". (Miroslav Morozov, Andrei Kuznețov - "Flota Mării Negre în marele război patriotic")
Nava bulgară "Sipka" în timpul operațiunilor de ranfluare din 1952; a fost repusă în serviciu cu același nume:
.....și trei vedete torpiloare fabricate în Germania de către Lürssen:
"Răspunderea pierderii lui "Peleș" revenea îndeosebi Comandamentului german de la Sofia care organizase deplasarea de la Burgas la Varna subapreciind riscurile atacurilor submarinelor sovietice. O zi mai tărziu, 16 august, a fost rândul cargoului "Ardeal" să fie atacat de un submarin, tot pe drumul de la Burgas la Varna. Atacul a fost evitat printr-o manevră promptă a navei, care a ajuns apoi la destinație."(Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu - "Marina Română în al II-lea razboi mondial" - Ed.Fat Frumos , 1997)
La 7 octombrie 1941 Marina Română declanșează "Operația Varna" prin au fost așezate baraje de mine pentru protecția coastei bulgare de la Cavarna până la Bugaz.
Bibliografie:
Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu - "Marina Română în al II-lea razboi mondial" (Ed.Fat Frumos , 1997)
Vasile Nedelcu- "Drum spre puntea de comandă" Ed. Albatros, București, 1986
Miroslav Morozov, Andrei Kuznețov - "Flota Mării Negre în marele război patriotic (2015)
Revista "Marina Română".
Notă:
Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu