Barca metalică cu motor (65 cp) – Marina Grăniceri

 

In deceniile șapte și opt ale secolului trecut, aceste nave grănicerești erau prezente in număr mare pe intregul curs românesc al  Dunării, din Deltă pâna la Baziaș. Executau serviciul de pază și apărare a frontierei la fluviu și pe râurile navigabile.

La Periprava (mijlocul anilor '80, foto facebook):

Doi militari in termen formau echipajul minim al șalupei care mai putea lua la bord cel mult șase persoane. Nava nu era inarmată, marinarii grăniceri purtând in misiunile de patrulare armament de infanterie, de obicei AKM 74. Echilibrarea ambarcațiunii se executa cu lingouri de fontă pe care echipajul le muta in diverse locuri de la bord.

Inversorul de sens era un punct slab al salupei, o manevrare bruscă sau in forța putea duce la avarierea cuplajului motor- ax portelice.

Câteva caracteristici:

Deplasament: 4,50 tone

Lungime x lățime x pescaj: 7,56 x 2,02 x 1,0 m

Propulsie: motor de tractor D110, 65 cp, o elice de bronz cu trei pale

Viteza maximă / economică: 15 / 10 km/h

Autonomie: 24h/ 600 km

Valoarea ambarcațiunii: 300.000 lei (in anul 1989)

Constructor: Santierul Naval Mangalia Militar 

Anul intrarii in fabricatie: 1965

Nava era imparțită in patru compartimente etanșe: puțul lantului, compartimentul prova, compartimentul central (includea compartimentul motor si camera bărcii) și compartimentul pupa (magazia de materiale). La prova se afla o ancoră amiralitate de 15 kg fixata in suporți si 30 m de lanț ; Instalația de guvernare se compunea din timonă, cârma compensată, troțe din cablu de oțel si lanț. Două baterii acumulatoare de 12v montate in serie serveau la pornirea motorului, fiind incărcate de alternatorul acestuia; șalupa avea lumini de navigație, un proiector auto cu o singura faza si claxon. Nu lipseau materialele de vitalitate  (dopuri și pene de lemn, stingătoare etc.)

Intreținerea motorului era simplă și ieftină, modelul D11o fiind produs in număr mare. In plus, uzura era mai mică decât la motoarele folosite pe tractoare.

Echipajul avea datoria de a păstra șalupa in bună stare, efectuând zilnic curățarea compartimentelor, evacuarea apei din santină, lustruirea puntii; săptămânal se scoteau de la bord parâmele, vestele de salvare, trusele de scule, alte materiale care se verificau si curățau.

Simplitatea întreținerii le-a făcut populare printre echipaje, fiind preferate ambarcatiunilor mai noi.

In anii ’90, bărcile metalice cu motor au fost retrase din serviciu. Eliminarea serviciului militar obligatoriu a fost una dintre cauze. Oricum, erau destul de lente și nu mai corespundeau noilor realitați. Au fost vândute prin licitații personelor fizice.

Rămân totusi nave pitoresti, parcă sosite direct din sec. XIX. Generații de militari in termen au trait la bord momente bune si mai puțin bune, prilej de amintiri pentru anii care vor fi urmat.