În deceniile șapte și opt ale secolului trecut, aceste nave grănicerești erau prezente în număr mare pe întregul curs românesc al Dunării, din Deltă până la Baziaș. Executau serviciul de pază și apărare a frontierei la fluviu și pe râurile navigabile.
La Periprava (mijlocul anilor '80, foto facebook):
Doi militari în termen formau echipajul minim al șalupei care mai putea lua la bord cel mult șase persoane. Nava nu era înarmată, marinarii grăniceri purtând în misiunile de patrulare armament de infanterie, de obicei AKM 74. Echilibrarea ambarcațiunii se executa cu lingouri de fontă pe care echipajul le muta în diverse locuri de la bord.
Inversorul de sens era un punct slab al șalupei, o manevrare bruscă sau în forță putea duce la avarierea cuplajului motor- ax portelice.
Câteva caracteristici:
Deplasament: 4,50 tone
Lungime x lățime x pescaj: 7,56 x 2,02 x 1,0 m
Propulsie: motor de tractor D110, 65 cp, o elice de bronz cu trei pale
Viteza maximă / economică: 15 / 10 km/h
Autonomie: 24h/ 600 km
Valoarea ambarcațiunii: 300.000 lei (in anul 1989)
Constructor: Santierul Naval Militar Mangalia
Anul intrării in fabricatie: 1965
.jpg)
Nava era împărțită în patru compartimente etanșe: puțul lanțului, compartimentul prova, compartimentul central (includea compartimentul motor și camera bărcii) și compartimentul pupa (magazia de materiale). La prova se afla o ancoră amiralitate de 15 kg fixata în suporți si 30 m de lanț ; instalația de guvernare se compunea din timonă, cârma compensată, troțe din cablu de oțel si lanț. Două baterii acumulatoare de 12v montate în serie serveau la pornirea motorului, fiind incărcate de alternatorul acestuia; șalupa avea lumini de navigație, un proiector auto cu o singura fază și claxon. Nu lipseau materialele de vitalitate (dopuri și pene de lemn, stingătoare etc.)
Întreținerea motorului era simplă și ieftină, modelul D11o fiind produs in număr mare. În plus, uzura era mai mică decât la motoarele folosite pe tractoare.
Echipajul avea datoria de a păstra șalupa în bună stare, efectuând zilnic curățarea compartimentelor, evacuarea apei din santină, lustruirea puntii; săptămânal se scoteau de la bord parâmele, vestele de salvare, trusele de scule, alte materiale care se verificau si curățau.
Simplitatea întreținerii le-a făcut populare printre echipaje, fiind preferate ambarcatiunilor mai noi.
În anii ’90, bărcile metalice cu motor au fost retrase din serviciu. Eliminarea serviciului militar obligatoriu a fost una dintre cauze. Oricum, erau destul de lente și nu mai corespundeau noilor realitați. Au fost vândute prin licitații persoanelor fizice.
Rămân totusi nave pitoresti, parcă sosite direct din sec. XIX. Generații de militari în termen au trăit la bord momente bune și mai puțin bune, prilej de amintiri pentru anii care vor fi urmat.
Notă:
Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu