Autorizarea în iulie 1951 a construcției primului submarin cu propulsie nucleară de către Congresul S.U.A. a ridicat noi provocări la nivelul conducerii militare sovietice. În acel moment, apărarea apropiată a coastelor U.R.S.S. și a bazelor navale era asigurată de vânatoarele de submarine proiectele 122bis și 201, inadecvate luptei cu noua amenințare submarină, în special din cauza vitezei reduse și armamentului insuficient. Soluția a fost proiectarea unui nou vânator de submarine, cu un armament mai puternic, viteză superioara și care putea fi produs în numar mare.
Primul submarin cu propulsie nucleara, USS Nautilus (SSN-571), intrat in serviciu în anul 1955; viteză la suprafața/imersiune 20nd/23nd, deplasament suprafața/imersiune 3.533/4.092 tone (foto: Submarine photo archive) :
Vânatorul de submarine sovietic proiect 201, viteza 24- 27 nd., construit in diferite variante in perioada 1955- 1960 (foto airbase.ru):
Vanatorul de submarine sovietic proiect 122bis, viteza 18,5- 20 nd. construit in perioada 1946- 1955(foto airbase.ru):
Submarinul american cu propulsie nucleară U.S.S. Sculpin (SSN-590), clasa Skipjack, intrat în serviciu in iunie 1961; viteză la suprafața/ imersiune 15/ 30 nd. deplasament suprafața/imersiune 2.880/3.500 tone (foto: Submarine photo archive):
Proiectul noului vânator de submarine a fost finalizat de către Biroul de Proiectare Zelenodolsk (Зеленодольское ПКБ) în 1956. Nava a fost clasificată sub numele de mic vânator antisubmarin proiect 204 (mалые противолодочные корабли Проект 204, prescurtat МПК). În literatura de specialitate occidentală , termenul acceptat penru a desemna acest tip de navă este de corvetă antisubmarină.
Caracteristici generale:
Deplasament standard/ maxim: 439/ 555 tone
Lungime: 58,64 m
Lățime: 8,13 m
Pescaj: 3,09 m
Viteza: 35 nd
Raza de actiune: 2650 mile/13,75 nd., 2500 mile /14 nd., 1500 mile /17,68 nd., 350 mile /33 nd.
Autonomie: 7 zile
Propulsie: două turbine cu gaz tip D-2B (2 x 15000 cp) si doua motoare diesel M504A ( 2x 4750 cp); doua generatoare diesel de 200 kW fiecare
Armament: un tun tip AK-725, cal.57mm (1100 lovituri), două instalații RBU-6000 (munitie- 96 grenade reactive RGB-60), patru tuburi lans-torpile tip OTA-40-204, cal. 400 mm, radarul de supraveghere navala si aeriana MR-302 Rubka, statia de recunoastere radioelectronica Bizan 4B ESM
Aparatura de detecție a submarinelor: stația hidroacustica MG-312 Titan-2 sau GS-572 Herkules-2M
Echipaj: 55
Fața de de vânatoarele mici de submarine existente în serviciu, pr. 204 era superior ca viteză, armament și aparatura de detecție. Construcția primei nave a început la 26 noiembrie 1958 la Șantierul Naval No. 532 Kerci, fiind lansata la 30 martie 1960. În perioada 1960- 1968 au fost puse in serviciu 63 de vânatoare de submarine pr. 204, construite la șantierele navale No.532 Kerci, No. 340 Zelenodolsk si No. 876 Habarovsk. Corvetele au intrat in compunerea celor patru flote ale U.R.S.S.
Navele pr.204 aveau misiunea de a căuta, detecta, intercepta și distruge submarinele nucleare în zona apropiată a bazelor navale ale Marinei URSS. In imaginea de mai jos, MPK-58 (serie II, nr. de santier 807, intrata in serviciu la 31 iulie 1963) (foto airbase.ru):
Sistemul de propulsie era asigurat de două motoare diesel tip M-504A ce acționau două elice cu pas fix aflate într-un tunel; viteza maximă atinsă doar cu motoarele diesel a fost de 17 nd. În vederea atingerii vitezei de 35 nd., erau puse in funcțiune două compresoare, acționate fiecare de câte o turbina cu gaz de 15000 cp, care introduceau aer sub presiune în tunelurile în care functionau elicele, reușind să creeze o separație între pereții tunelului și jetul de apă produs de elice. Cu excepția U.R.S.S., nimeni nu a folosit acest sistem în primul rând din cauza randamentului scăzut, consumul fiind de peste 400g motorina/cp/oră (adica mai mult de 12 tone motorina/ora). Consumul mare a fost cauzat și de faptul că turbinele D-2B erau primele tipuri de turbine cu gaze pentru uz naval proiectate și construite în Uniunea Sovietică.
Schema de principiu a funcționarii sistemului de propulsie a navelor proiect 204 (foto airbase.ru):
O altă problemă majoră a acestui tip de propulsie era nivelul ridicat de zgomot. Cu turbinele in functiune, vânatoarele pr. 204 puteau fi cu ușurinta identificate și evitate de către submarinele inamice. Cavitația produsă de elice in tunel, chiar și atunci când turbinele erau oprite, genera un zgomot puternic care afecta buna funcționare a aparaturii de detecție; prin urmare viteza navei trebuia redusă la valoarea de 9- 10 nd., apoi coborată antena retractabila a stației de hidrolocatie și începerea căutarii submarinului ; în ciuda armamentului puternic, eficiența lor era destul de scăzută. Aceast dezavantaj putea fi suplinit prin cooperarea cu aviația și cu alte tipuri de nave.
Cu turbinele in funcțiune (foto airbase.ru):
Imagine cu tuburile lans-torpile OTA-40-204, cal. 400 mm (foto airbase.ru):
Tunul AK-725 cal. 57 mm a intrat in productia de serie in anul 1964; avea o bataie de max. 8420m si o cadenta de 200 lovituri/min. Tirul era controlat de sistemul MR-103 Bars (foto airbase.ru):
Coloana de tir a tunului AK-725 era folosita atunci cand sistemul MR-103 Bars era scos din functiune; operatorul realiza ochirea manual, manevrele executate de coloana de tir erau transmise electric la piesa de artilerie.(foto airbase.ru)
RBU-6000 (Реактивно-Бомбовая Установка),
sistem reactiv antisubmarin cu incarcare automata, adoptat de Marina Sovietica
in anul 1961; controlul tragerii era automatizat.(foto airbase.ru)
Fotografie a corvetei MPK-98. In prim-plan este antena radarului MR-103 Bars (МР-103 «Барс», Muff Cob- in clasificarea NATO) folosit pentru conducerea tirului tunului AK-725.(foto airbase.ru)
Un marinar sovietic sta pe una dintre antenele statiei de recunoastere radioelectronica Bizan 4B (Бизань-4Б, Watchdog - in clasificarea NATO); pe platforma catargului este antena radarului de supraveghere navala si aeriana MR-302 Rubka (МР-302 «Рубка», Strut Curve - in clasificarea NATO)(foto airbase.ru)
Comanda navei(foto airbase.ru) :
Conditiile de viata ale marinarilor de la bord erau precare, proiectantii plecand de la premiza ca nava va fi stationata majoritatea timpului la baza navala, iar echipajul va fi cazat in cazarmi.(foto airbase.ru)
Pupa unei corvete sovietice pr. 204, la fel aratau si navele romanesti ale clasei (foto airbase.ru)
Antena sonarului MG- 329 (МГ-329) varianta navalizata a sistemului ”Oka-M”, montat la bordul unei corvete pr.204 in cadrul unui program de modernizare.(foto airbase.ru)
Fotografie de la sfârsitul anilor ’80; la pupa corvetei din prim-plan se poate observa complexul de bruiaj pasiv PK-16, modernizare utilă, având în vedere faptul că tunul AK-725 nu putea fi folosit împotriva rachetelor anti-nava.(foto airbase.ru):
Submarinele vest-germane au fost adversari dificili ai Flotei sovietice a Mării Baltice; mult mai lente decât cele cu propulsie nucleară, dar și mult mai silențioase; în imagine U-1: deplasament (suprafață/imersiune) 350/433 tone, lungime x lățime x pescaj 42 x 4,6 x 3,8 m , viteza (suprafață/imersiune) 10,7/ 17 nd, raza de acțiune 3800 mile marine/6 nd., 8 tuburi lans-torpile, echipaj 21:
Vânătoarele de submarine pr. 204 au fost retrase treptat din serviciu activ, majoritatea în prima jumătate a anilor ’90. Cu toate că fuseseră primite cu entuziasm , navele nu s-au ridicat la nivelul asteptărilor. În ciuda armamentului puternic și a vitezei mari, capabilitățile de descoperire a submarinelor au fost limitate. (foto airbase.ru):
În serviciul Marinei Militare Bulgare
În perioada 1968- 1983 Marina Militară a Republici Populare Bulgaria a primit șase nave pr. 204, construite la Santierul Naval 532 Kerci. Spre deosebire de cele trei nave aflate sub pavilion românesc, cele bulgare erau în varianta standard aflată în serviciul marinei sovietice.
Corveta ”Hrabri” (”Храбри”) sub pavilion bulgar din anul 1968; a purtat succesiv numerele de bordaj 33 , 14 si 44; nr. de șantier 816, lansată la 30 decembrie 1966 (MPK-59); a fost retrasă din serviciu în anul 2005:
Corveta ”Letiasci” (”Летящи”) s-a aflat in componenta Marinei Bulgare in perioada 1982 – 2005; nr. de șantier 808, lansată la 30 septembrie 1963 (MPK-77):
Corveta ”Biditelnii” (”Бдительни”) s-a aflat in componenta marinei Bulgare in perioada 1982 – 2005; nr. de santier 818, lansata la 26 august 1966 (MPK-109).(foto airbase.ru):
Corveta ”Naporisti” (”Напористи”) s-a aflat in componența Marinei Bulgare în perioada 1983- 1994; poate fi observat complexul de bruiaj pasiv PK-16 inexistent in cazul corvetelor romanesti.(foto airbase.ru):
Corveta ”Storgi” (”Строги”) s-a aflat în componența Marinei Bulgare în perioada 1975- 1994; a purtat numerele de bordaj 34, 44, 45.(foto airbase.ru):
Corveta ”Bezstrasni” (”Безстрашни”) s-a aflat în componența Marinei Bulgare în perioada 1975- 2005. A purtat numerele de bordaj 35, 15, 46, 43. Unele surse rusești menționează conversia în puitor de mine începând cu anul 1994. Informația nu este confirmată din surse bulgare, dar privind cu atenție fotografia, putem observa că cele două turbine cu gaze au fost demontate (lipsesc admisiile de aer și evacuările turbinelor), iar la pupa apar două uși care pot sugera faptul că în spatele lor sunt șine pentru lansarea minelor.(foto airbase.ru)
Corvetele clasei "Poti" in Marina Română - Vânătoarele de Submarine Mari
Trei corvete din clasa Poti au făcut parte din Marina Română. Navele aparțineau proiectului 204E având caracteristici tehnice inferioare modelelor standard sovietice. Au primit denumirea de Vânatoare de submarine mari (V.S.M.). Este probabil vorba despre MPK -134 , MPK-124 și MPK -44 construite la Șantierul Naval 533 Kerci, cu numerele de santier 822 (lansat la 4 mai 1968), 823 (lansat la 12 septembrie 1968) si 824 (lansat la 19 iunie 1969). Tot probabil este că navele au fost livrate parții române la 30 septembrie 1968, 30 decembrie 1968, respectiv 15 septembrie 1969. Pâna în acest moment, nu avem documentație din arhivele românesti care să confirme cele enumerate mai sus, datele provin doar din surse rusesti.
Conform acelorasi surse, au fost construite doar trei corvete in varianta 204E, celelalte 63 fiind pr. 204, inclusiv cele livrate bulgarilor.
Fotografie sovietica cu o corveta a pr. 204E fara numar de bordaj, una dintre viitoarele VSM romanesti (sursa airbase.ru):
Caracteristici generale:
Deplasament standard/ maxim: 436/546 tone
Lungime: 58,64 m
Lățime: 8,13 m
Pescaj: 3,06 m
Viteza: 32 nd
Raza de acțiune: 2500 mile /13,5 nd.
Autonomie: 7 zile
Propulsie: două turbine cu gaz tip D-2B (2 x 15000 cp) și două motoare diesel M504V ( 2 x 3300 cp); două generatoare diesel de 200 kW fiecare
Armament: un tun tip AK-725, cal.57mm (1100 lovituri), două instalații RBU-2500 (rezervă muniție 128 grenade reactive B.R.-2500), două tuburi lans-torpile cal. 533 mm, radarul de supraveghere navală și aeriană MR-302 Rubka, stația de recunoastere radioelectronică Bizan 4B ESM, radar de navigație Donet 2
Aparatura de detecție a submarinelor: stația hidroacustică GS-572 Herkules-2M (ГС-572 Геркулес-2М)
Echipaj: 52
Corvetele românești au fost păstrate în serviciu pâna în anul 1998. S-au dovedit a fi nave dificil de întreținut, necesitând dese vizite în șantier. Cavitația provoca o coroziune rapidă a tablelor tunelelor în care functionau elicele. Refacerea resursei turbinelor cu gaze necesita expedierea acestora pe calea ferata în U.R.S.S., operațiune costisitoare și de durată. Consumul ridicat de carburant a fost o altă problemă majoră. Pe fondul restricțiilor bugetare din anii ’80, corvetele au avut ieșiri rare, cu limitări în ceea ce privește folosirea turbinelor. Viteza atinsa de corvetele românești doar cu motoarele diesel era de 12- 13 nd. Comportamentul pe mare montata nu era strălucit, navele dovedindu-se a fi destul de instabile.
Dupa 1990, cele
trei corvete au fost botezate primind numele ”C.
Am Nicolae Cristescu” (V.S.M. 31), ”C. Am Nicolae Negru” (V.S.M. 32), ”C. Am Ilie Irimescu” (V.S.M. 33).
VSM V31 la Mangalia (foto navy.ro):
V.S.M. 33 (foto wikipedia):
Elice V.S.M. pastrate la Muzeul Marinei din Constanța (colecția autorului) :
Ziua Marinei Militare, august 1971 (colecția dr. Petre Opriș):
Comandor (rz.) Iuliu Augustin Sâncrăian își amintește: "Prima funcție pe care am îndeplinit-o după absolvirea Institutului de Marină a fost cea de comandant al artileriei la Vânătorul de submarine 33. Nu voi uita niciodată prima tragere. Instalația artileristică de 57 mm de la bord era una deosebită, complet automatizată. Muniția era pe benzi, tragerea se executa cu ajutorul radarului, iar reglajul tragerii pe timp de zi se putea face cu televiziunea cu circuit închis.
Se putea trage cu coloana de vizare (grila de racurs) de pe comandă sau din centrala de tragere situată sub două punți. La verificarea și balansarea mecanismelor făcută cu două zile înainte, bobina unui contactor dintr-un aparat s-a ars. Două zile și două nopți am măsurat circuitele electrice pentru a descoperi cauza defecțiunii. Până la urmă, bobina contactorului a fost refăcută și eram pregătit de tragere.
Tragerea era pe timp de noapte cu simulatorul de ținte aeriene și pentru îndeplinirea tragerii trebuia să trag cel puțin 25 de lovituri din 50. După ce maistrul radiolocatorist a introdus elementele de mișcare ale țintei aeriene, am apăsat pe pedală, am urmărit trasele loviturilor pe ecran, am introdus corecțiile și am urmărit numărătoarele de lovituri trase de la cele două țevi.
Prima dată s-a oprit tragerea la arma stângă, apoi la arma dreaptă. Trăsesem 27 de lovituri. Am urcat pe punte și am intrat în turelă să văd ce s-a întâmplat. Am coborât închizătorul și cu căruciorul am făcut manevra de extragere a loviturii din arma dreaptă. Ghinion!
Din cauză că muniția era veche, capsa percutată nu a luat foc, lovitura s-a desertizat, iar proiectilul a rămas în țeavă. Conform procedurii, am aruncat tubul peste bord. La fel am procedat și la arma stânga. Am raportat comandantului navei, căpitanul de rangul trei Băcanu Nicolae, incidentul. Nervos, acesta a strigat:
–Du-te și scoate proiectilele din țevi.
Dânsul fusese până cu un an în urmă comandant pe un dragor de radă care avea tunuri de 37 mm la care, în asemenea cazuri, proiectilele erau împinse înapoi cu jalonul (în jargonul artileriștilor - futacul) pe care se monta un deflector de proiec-tile. Făcusem asemenea manevră pe timpul practicii la dragorul de bază. Știam că manevra era periculoasă, dacă nu se scotea mai înainte închizătorul. Trebuie să ne aducem aminte faptul că la începutul anilor ’90, la unul din dragoarele de bază, o asemenea manevră s-a soldat cu doi morți și mai mulți răniți.I-am raportat că nu am o asemenea piesă și că scoaterea proiectilelor se face numai cu încărcături de descărcare pe care nu le aveam la bord. Șeful de stat major căpitanul de rangul trei, Bobârnea Cezar, calm, a raportat la eșalonul superior:
–La activitatea de la orele 22.15 ne-au rămas bomboanele în gât.
Probabil că, dacă lansam torpile și vreuna nu ieșea la suprafață, conform procedurii, pentru a fi recuperată, raportul ar fi fost:
–La activitatea de la ora … ne-am pierdut sculele.
Comandantul navei, pe un ton ridicat, insista să mă duc să scot proiectilele din țevi. Era noapte, am aprins proiectoarele la puntea centru și, cu ajutorul mecanicilor conduși de șeful mecanic, colegul nostru, Nica Ion, până dimineața în zori am imaginat și am făcut cele mai îndrăznețe manevre pentru a elibera proiectilele din țevi.
După o noapte în care am rămas în derivă, la răsăritul Soarelui, pe o mare calmă, am ridicat țevile la 45 de grade, ne-am dus la pontonul din avanportul Mangalia și am așteptat două zile să ne aducă loviturile de descărcare a țevilor. Alături de noi era Vsm 32, la care comandant al artileriei era Michi Vasile și care spunea, amuzându-se de formula pe care a născocit-o, că el „era artilerist în poezie și poet în artilerie”.
După ce am ieșit în mare, de la coloana de vizare am dat foc primei lovituri, apoi m-am uitat la țeavă și am văzut că este întreagă. Am respirat ușurat. Știam riscurile când stăteam pe un vagon de proiectile. De asemenea, în magazia prova a navei erau 128 de bombe, fiecare de 60 kg, plus o sută de tone de motorină. Poida Nicolae, comandant arme sub apă la aceeași navă, vrând să mă mai înveselească, povestea că la lansarea de bombe antisubmarin din anul anterior, o bombă percutată nu a plecat de pe rampă. Doi maiștri, cu bomba în spate, au fost trimiși la prova să o arunce peste bord apoi, de la comandă, li s-a schimbat direcția spre pupa.
La distanță, în timp, aceste evenimente dramatice au comicul lor, care ne ajută să le uităm gravitatea.
În anul următor am fost numit ofițer secund. Îndeplineam și funcția de specialist cu artileria pe divizion, prin cumul. Nu am scăpat de incidente neplăcute la instalația artileristică, dar aveam experiență. La un incident, am fost nevoit, timp de patru ore, pe timp de noapte, să demontez piese și să le remontez pentru a reporni tragerea.
Din turelă nu am văzut că afară era furtună cu fulgere și trăsnete. Era vară și transpirația pe mine s-a uscat de câteva ori. Comandantul artileriei, locotenentul Iliescu Gabriel, care era la prima tragere și care făcuse o greșeală la armare, mi-a spus că în timpul furtunii se vedea în zeghe." ("Imposibila întoarcere"- 2016).
Imagini de final (colecția revistei "MODELISM"):
Bibliografie:
revista "MODELISM"
revista "Marina Română"
navy.ro
colectiv de autori- "Imposibila întoarcere"- 2016
revista "Морской сборник"
Jane's weapon systems
Marian Moșneagu- "Stabilimentele de construcții și reparații navale ale Marinei Militare" (CCN nr.61/3 noiembrie 2017)
Comentarii
Trimiteți un comentariu