Vedete torpiloare cu aripi portante în Marina Română

În anul 1971  România a primit gratuit din Republica Populară Chineză documentația tehnică pentru construirea unei serii de vedete torpiloare. Era vorba despre vedetele torpiloare cu aripi portante tip 025 și 026 (clasa "Huchuan") pe care chinezii le introduseseră   în serviciu începând cu anul 1966. ICEPRONAV Galați a primit sarcina adaptării proiectului chinezesc la condițiile de producție și exploatare specifice României. Șantierul Naval Militar Mangalia (S.N.M.M.) a fost desemnat să construiască navele.

Vedetă torpiloare chinezească cu aripi portante tip 025 (corp și punte din duraluminiu):

   

 

Vedetă torpiloare chinezească cu aripi portante tip 026 (corp și punte din oțel):

 

Proiectul elaborat de către ICEPRONAV a primit indicativul 843; navele mai sunt cunoscute și sub denumirea de "vedete torpiloare mici". 

Caracteristici tehnice generale: 

deplasament standard/ maxim: 41,72/ 47,28 tone 

lungime maximă/ între perpendiculare: 22,50/ 21,00 metri

lățime maximă: 6,30 metri

pescaj maxim/ gol: 1,30/ 1,04 metri 

propulsie : trei motoare M400 (12- 180) a câte 1200 cp fiecare; un generator diesel în curent continuu, 24 V

viteză maximă/ economică /minimă : 51,70/ 29,60/ 13,70 nd.

autonomie: 500 mile marine cu trei motoare, trei zile; nava putea naviga pe o mare de cel mult gradul IV

armament: două tuburi lans-torpile cal. 533 mm, două mitraliere MR2N cal.14,5mm, patru bombe anti-submarin tip B.A.S. 66

echipaj: un ofițer, doi maiștri militari, opt marinari (militari în termen) 

aparatură de comunicație: stații radio tip M-62, A-410, R-64 

aparatură de navigație: girocompas DGKM-K3, pilot automat de drum DT-25, indicator giroscopic de drum GRADUS, compas magnetic KI-12,  stație de radiolocație pentru navigație R-725,  stație de  recunoaștere  prin radiolocație 651.

Misiunile vedetelor cu aripi portante: distrugerea navelor de suprafață inamice prin atacul cu torpila, cercetare și supraveghere, debarcarea grupelor de cercetare și diversiune, apărarea porturilor maritime și a altor obiective economice; navele au mai executat misiuni de asigurare a raionului de tragere și urmărirea lansărilor de torpile. 

Toate vedetele românești cu aripi portante au fost construite la Mangalia. Unele surse afirmă că primele trei vedete torpiloare au fost importante din Republica Populară Chineză. Originea acestei informații eronate pare să fie catalogul britanic Jane's Fighting Ships. Amintirile navalistilor de la Mangalia, o serie de surse românești (Comandor dr. Marian Moșneagu- "Stabilimente de construcții și reparații navale ale Marinei Militare",  Marian Tănase - "Marina  Militară  Română (1959- 1990). Evoluția puterii  navale  a României în perioada participării la Tratatul de la Varșovia") contrazic această ipoteză. 

La 1 decembrie 1973 a intrat în serviciu V.T.Ap. cu număr de bordaj 51, urmată în anul 1974 de 52, 53, 54 și 55. În anul 1975 au fost finalizate V.T.Ap.56,  57,  58,  59,  60,  61,  62,  63,  64 și  65.  

Au urmat 66 ( 2 august 1981), 67 (26 octombrie 1981),  68 (13 ianuarie 1982), 69 (31 martie 1982), 70 și 71 (21 august 1982), 72 ( 5 octombrie 1982), 73 (29 noiembrie 1982), 74  (19 ianuarie 1983). Navele seriei II au avut la bord echipament superior de navigație și comunicații.

Începând cu anul 1987 este lansată o serie de vedete după proiect 834 E (vedete rapide de escortă):  320 (17 decembrie 1987), 321 (29 mai 1988), 322 (28 februarie 1898), 323, 324, 325 (19 martie 1990).

Navele erau organizate după cum urmează:

Divizionul 81 Vedete Torpiloare cu Aripi portante (vedetele 51- 62) 

Divizionul 84 Vedete Torpiloare cu Aripi portante (vedetele 63- 74) 

Divizionul 99 Nave Speciale Maritime (320- 325)

Cele trei divizioane  V.T.Ap., împreună cu Divizioanele 93 și 126 Vedete Torpiloare formau Brigada 29 Vedete.

În martie 1990, a fost desființat  Divizionul 99 Nave Speciale Maritime, vedetele fiind repartizate Divizioanelor 81 și 84.

Descrierea navei 

Corpul și puntea navei erau din oțel de 3-4 mm; pe punte se aflau elemente de duraluminiu cum ar fi diverse capace și șahtul mașini.  Suprastructura era din duraluminiu și fibră de sticlă (la parte superioară).

Vedeta cu aripi portante 324 expusă la Muzeul Marinei din Mangalia: 

La pupa navei se află mașina electrică a cârmei și un spațiu de depozitare pentru muniția mitralierelor cal.14,5 mm; urmează tancurile de carburant care sunt incluse în structura navei. Acestea conțin 5,25 tone de motorină (tip 35), 0,17 tone de ulei (tip N-22A), 20 litri de apă dulce. Urmează compartimentul mașini care cuprinde cele trei motoare de propulsie și generatorul diesel. Sub comandă se află cușeta comandantului, iar spre prova, cazarma echipajului.

Vedetele foloseau motoare tip 12-180 (1200 cp). Resursa lor era limitată la 500 ore. După epuizarea orelor de funcționare, motoarele erau ridicate de la bord și reparate capital. Se proceda la înlocuirea lor cu motoare din stocul de rezervă. Consumul de carburant într-o oră de marș cu un motor/ cu două motoare/cu trei motoare: 230/ 460/ 499,50 kg.

Generatorul diesel era tip DGKP, în curent continuu furnizând 24v/ 5,6 KW; el acționa și un compresor de 150 bari (furniza aer comprimat pentru lansarea motoarelor) și o pompă de incendiu de santină. Cuplarea diferitelor funcții se făcea mecanic.

Comanda era deschisă și avea dotări minime. Comenzile erau transmise la motoare printr-un sistem de troțe. 

Pilotul automat al navei este păstrat la Muzeul Marinei din Mangalia:  

La primele teste, vedeta pierdea brusc din viteză și apăreau vibrații puternice. Cauza era deformarea elicelor deoarece la turnare se folosise un aliaj obișnuit folosit în construcțiile navale românești. Apăruse expresia  "s-au făcut salată".  Chinezii au furnizat rețeta utilizată de ei pentru aliaj, respectiv cupru-nichel-aluminiu (CUNIAL) și problema a dispărut. Oricum, la S.N.M.M. se fabricaseră elice de oțel sudat care trecuseră cu succes testele. Marina Militară a preferat elice turnate cu aliaj chinezesc. Fiecare vedetă avea un set de elice de rezervă. Foto colecția autorului:

Dispunerea aripilor portante de la prova (vedeta 321):

Aripile portante de la prova erau fixe. Prima aripă dinspre etravă avea rolul de a ridica prova punând aripile din spatele ei într-un unghi pozitiv.

Pe măsură ce nava accelera, prima aripă ieșea din apă, iar cea de-a II-a prelua sarcina sustentației:

Extremitățile aripilor erau pliabile; plierea aripilor se efectua doar atunci când nava era staționată pentru a se evita avarierea acestora prin lovirea de cheu. Secțiunile pliabile erau numite "fluturi" de echipaje. Schimbarea pozitiei acestora se executa prin intermediul unor axe melcate acționate de motoare electrice; în imaginea de mai jos, aripile sunt în poziția pliată.

Aripa de la pupa era singura reglabilă. Ajustarea se realiza din comandă printr-o axă melcată acționată de un motor electric; poziția  se determina în funcție de  starea mării. 

 

 

Butoni pentru ridicarea vedetei cu macaraua:

Liniile axiale. Primul cuzinet era cuplat la sistemul de răcire al navei; pentru restul liniei axiale, inclusiv cavaletul, fluxul de apă asigura răcirea componentelor.

Evacuările pentru gazele de eșapament se aflau în borduri, una la tribord, două la babord: 

Instalația de ancoră era foarte simplă și ușoară, fără vinci sau cabestan; atunci când nu era folosită, ancora se afla fixată pe puntea prova; lanțul era scurt, prelungit cu o parâmă.  Ancora era   ridicată și coborâtă cu brațele de către  marinari. 

Un singur cablu trecut pe la partea superioară a pontililor era bariera de siguranță care despărțea pe marinari de apele înghețate ale mării. Vedete cu aripi portante la sfârșitul anilor '90 (foto revista Marina Română):

Armamentul principal consta în două tuburi lans- torpile cal.533mm.  Lansarea se realiza manual de către un maistru torpilor, viteza maximă admisă pentru lansare era de 50 nd. Torpilele utilizate erau de fabricație sovietică, anti-suprafață de tipurile T-53-66 și T-53 VA.  Nu cunoaștem până în acest moment producătorul tuburilor lans-torpile  care au echipat primele vedete. Producția lor a fost asimilată în țară la  IMUC București. 

Vedetele 69 și 322 la Mangalia; în planul doi apar vânatoarele de submarine mici  și vânătorul de submarine mijlociu (foto revista "Marina Română"):

Lansarea torpilelor se putea executa pe o mare de cel mult gradul III; lansare de la bordul unei vedete românești:

 

La pupa navei erau montate patru lansatoare de bombe anti-submarin de tip B.A.S.-66; nava nu dispunea de de aparatură de detecție a submarinelor, lupta s-ar fi purtat sub coordonarea unei nave specializate. 

Apărarea anti- aeriană era asigurată de două mitraliere MR2N cal. 14,5 mm de fabricație românească; muniția era stocată la pupa navei, rezerva totala de muniție cal. 14,5 mm era de 2320 lovituri. Mitraliera MR2N de la pupa unei vedete românești (foto revista MODELISM):

Variante ale vedetelor românești cu aripi portante

I.Proiect 834 

A reprezentat varianta care a echipat divizioanele de vedete torpiloare.

Vedeta torpiloare cu aripi portante Nr.51, proiect 834, a intrat în serviciu la 1 decembrie 1973  și  a fost integrată în Divizionul 93 Vedete torpiloare; până atunci divizionul era compus din șase  vedete torpiloare sovietice proiect 123K. Nava avea să joace un rol foarte important în procesul de pregătire a  echipajelor pentru trecerea la noile vedete. Foto navy.ro:

În prim-plan este mitraliera MR2N cal.14,5 mm la bordul vedetei torpiloare 69 recepționată la 23 martie 1982, seria a II-a, din compunerea Divizionului 84 Vedete Torpiloare:

Condițiile de la bord erau foarte dificile. Nivelul ridicat de zgomot și vibrațiile   accentuate afectau starea de sănatate a echipajelor. Era folosit un echipament de protecție special destinat marinarilor de pe vedete ce consta, printre altele, în antifoane și suspensoare. Cea mai bună soluție a fost rotirea cadrelor astfel încât să nu fie executat un serviciu de lungă durată la bordul acestor nave.

Vedeta torpiloare nr. 55 (în serviciu din 3 octombrie 1974) în august 1992 (navy.ro):

Tactica de atac presupunea concentrarea mai multor vedete care atacau simultan, cu torpila, o țintă. Navele erau foarte vulnerabile în acele momente și se anticipau pierderi mari. La mijlocul anilor '80, s-a ajuns la concluzia că dezvoltarea rachetelor antinavă nu mai permite apropierea vedetelor la o distanță suficientă pentru lansarea torpilelor. Majoritatea flotelor au retras din serviciu vedetele torpiloare sau le-au convertit în vedete purtătoare de rachete. Formație de V.T.Ap. românești (foto: Dr.Ing. Cristian Crăciunoiu- "Romanian Navy torpedo-boats):

Maistru torpilor pregătit pentru lansare. Navele nu dispuneau de sistem de lansare automat, comanda era executată de un maistru militar care detona cartușul ce propulsa torpila în afara tubului (foto: Dr.Ing. Cristian Crăciunoiu- "Romanian Navy torpedo-boats):

V.T.Ap. erau folosite și la recuperarea torpilelor de exercițiu. Viteza lor ridicată le permitea urmărirea torpilei, iar cand aceasta se ridica la suprafață (datorită conului de exercițiu)  era localizată și agățată cu o cange; o navă desemnată ridica torpila și o transporta la baza navală (foto: Dr.Ing. Cristian Crăciunoiu- "Romanian Navy torpedo-boats):

II. Proiect 1109

"Marte" și "Jupiter" au fost vedete pentru scafandri și au intrat în serviciu în octombrie 1979 respectiv, ianuarie 1980. Ca armament dispuneau  de mitraliera MR2N cal. 14,5 mm. La pupa se afla un container pentru echipamentul de scafandri, tuburile de oxigen se fixau pe lateralele acestuia, în suporturi speciale.

III. Proiect 834 M

Au fost construite pentru Marina  Grăniceri. Navele nu aveau montate aripile portante, tuburile lans-torpile și lansatoarele de bombe antisubmarin. Toate acestea erau păstrate la baza navală și urmau să fie instalate în caz de război. Lipsa aripilor portante reducea viteza la 40 nd. Suprastructura era modificată în  vederea îmbunătățirii condițiilor de la bord, adaptare ce s-a realizat în atelierele aparținând Marinei Grăniceri. Au purtat denumirea de vedete de pază și patrulare. Nave aparținând Poliției de Frontieră la Mangalia....

...și Constanța: 

IV.Proiect 834 E

Din acest subtip au făcut parte vedetele cu numerele de bordaj 320, 321, 322, 323,  324 și 325, grupate în Divizionul 99 Nave Speciale Maritime. Acestea nu erau echipate cu aripi portante. După desființarea divizionului (30 martie 1990), navelor le-au fost montate aripile portante și au fost integrate în Divizioanele 81 și 84.

V.Un proiect privat

Marina Militară a returnat șantierului constructor vedeta cu numarul de bordaj 72. Era cea mai nouă V.T.Ap. la momentul respectiv, intrase în serviciu în anul 1982. Au fost executate o serie de modificări ale navei constând în demontarea întregului armament (inclusiv afetele celor două mitraliere) și construirea unei suprastructuri din duraluminiu (spațiu de depozitare). Aceasta pornea de lângă catag și se oprea la un metru de oglinda pupa. Nava a fost predată unei persoane private, probabil de origine greacă. Clientul a mai solicitat instalarea unor valve de inundare în compartimentul motoare, valve acționate din comandă. S.N.M.M. a refuzat efectuarea modificării. A existat suspiciunea că nava era achiziționată în vederea unor operațiuni de contrabandă. Piturată în alb, fosta V.T.Ap. nr.72, a părăsit Mangalia cu mijloace proprii. Soarta vedetei este neclară. Se pare că  a fost sabordată în Marea Mediterană.

"Uranus" în configurația unei nave pentru scafandri pe cala de reparații de la S.N.M.M., cel mai probabil, retrasă din serviciu; nu deținem pâna acum informații despre această vedetă; este posibil să fie vorba de o nava proiect 834 modificată în proiect 1109    (colecția autorului, august 2014):

 

În decembrie 1989, vedetele au fost înarmate cu torpile cu con de război și au efectuat patrulări între Mangalia și Constanța.

Reducerea cheltuielilor de apărare ce a caracterizat perioada de după încheierea războiului rece a  afectat și Marina Militară. Comandamentul Marinei Militare a fost forțat să prioritizeze acele categorii de forțe care se potriveau cel mai bine noului context  politic, respectiv acțiunile din cadrul programului "Parteneriatului pentru pace" (10 ianuarie 1994). Practic, divizioanele de vedete torpiloare se confruntau cu două situații convergente nefavorabile: subfinanțarea cronică a forțelor navale și renunțarea pe plan mondial la această categorie de nave.

Mangalia, vara anului 1999. În stânga imaginii se observă zece V.T.Ap. în conservare. Din două divizioane de vedete, va rămâne unul singur (fotografie din colecția autorului):

Din două divizioane de vedete torpiloare mari și unul de vedete torpiloare mici este format Divizionul 126 Vedete Rapide (1 aprilie 2001). Au fost selecționate navele cu starea tehnică cea mai bună. Trei nave- bază, șase vedete torpiloare mari și treisprezece vedete torpiloare mici au fost dezafectate. Situația este descrisă de comandorul Petrache Manolache, comandant al Divizionului 126 Vedete Rapide: "Punerea în practică a ultimelor documente sosite pe linia încadrării cu personal a avut ca rezultat trecerea în rezervă sau mutarea în alte unități a mai multor cadre cu experiență. Din alt punct de vedere, cadrele care activau la bordul vedetelor torpiloare aveau unele avantaje - unele sporuri pentru condiții grele, vechime mai mare la calculul pensiilor care au dispărut odată cu acest proces de reformă. Iată un alt argument prin care unitatea a devenit neatractivă pentru cei care intenționau să-și continue activitatea la acest tip de navă. Multe din cele expuse mai sus justifică migrația cadrelor către alte funcții mai avantajoase și opțiunea de a trece în rezervă. Am încercat prin diverse metode să asigur operativitatea a cât mai multe nave, încadrând corespunzător două vedete torpiloare mari și trei vedete torpiloare pe aripă portantă. O situație ciudată se înregistrează la încadrarea pe funcții cu maiştri militari. Multe dintre aceste funcții au fost transformate pentru a fi încadrate de militari angajați pe bază de contract dar, în mod paradoxal, a sosit un ordin prin care erau stopate angajările militarilor profesionişti. Şi nu este vorba de puține funcții dacă la această oră încadrarea la militarii angajați pe bază de contract se prezintă într-un procent de 34%. Acesta este și unul dintre motivele pentru care nave bine întreținute din punct de vedere tehnic, funcționale, nu pot fi introduse în operativitate din lipsa personalului specializat în special pe funcțiile de radiolocatorişti, torpilori şi navigație. Alt impediment îl constituie lipsa comandanților de nave cu experiență. La bordul vedetelor torpiloare pe aripă portantă este încadrat un singur comandant de navă cu experiență și examen promovat - locotenentul ing. Florin Rodeanu -, iar la vedetele torpiloare mari sunt doi ofițeri încadrați căpitanul ing. Remus Scurtu şi căpitanul ing. Alexandru Constantin. Pentru remedierea acestui neajuns am organizat un plan de pregătire care se derulează periodic şi constă într-o ieşire pe lacul Mangalia a unei vedete torpiloare mari și a uneia pe aripă portantă, o dată pe săptămână. Ne îndreptăm atenția cu precădere pe antrenarea comandanților de nave în executarea tuturor manevrelor ce trebuiesc aplicate cu nava, închegarea echipajelor şi pregătirea acestora de a acționa la bordul navei conform rolurilor de luptă". (interviu acordat revistei "Marina Română" nr.86/2002).

La 1 decembrie 2003, Divizionul 126 Vedete Rapide era desființat. Ultimele vedete torpiloare cu aripi portante erau șterse din lista navelor active și pregătite pentru casare. 

Vedere aeriană a portului Mangalia la o dată neprecizată; în plan apropiat sunt trei vedete purtătoare de rachete proiect 205, urmate de nouă vedete torpiloare mari și zece vedete torpiloare cu aripi portante:

La începutul anilor '70, vechile vedete de fabricație sovietică proiect 123K erau într-o stare tehnică precară și nu mai puteau fi folosite. Se purtaseră negocieri cu  U.R.S.S. înca din anii 1961- 1963  cu privire la achiziția de nave torpiloare, dar discuțiile nu au dus nicăieri. Soluția licenței chinezești a fost salutară, permițând Marinei Române să aiba în serviciu vedete torpiloare pentru încă treizeci de ani. Au fost nave reușite, fiind capabile să îndeplinească misiunile pentru care fuseseră proiectate. Cu excepția motoarelor, a aparaturii electronice și de navigație, industria românească a fost în măsura să producă tot ce era necesar pentru punerea în serviciu a navelor. Au fost nave ușor de construit și întreținut. Două exemplare au supraviețuit: V.T.Ap. 321 la Constanța și V.T.Ap. 324 la Mangalia.

Alte vedete torpiloare mici contemporane cu navele  românești

Marina Militară a Republicii Populare Socialiste Albania a primit din Republica Populară Chineză  șase nave tip 025 (cunoscute și sub denumirea de  tip 6625) construite integral din duraluminiu. 

 

Începând cu anul 1963 Marina Militară a Republicii Democrate Germane a pus în serviciu douăzeci și patru de vedete torpiloare ușoare  cunoscute sub numele de clasa "Wiesel" (proiect 68.200, torpedoschnellbootes "Wiesel" klasse). Caracteristici tehnice:  deplasament 20,90 tone, lungime x lățime x pescaj 17,10 x 3,60 x 1,45 metri, propulsie: două motoare diesel M-50F, putere totală 2400 cp, două elice cu pas fix, viteză maximă 52 nd., echipaj trei marinari, armament: trei tuburi lans-torpile cal. 533 mm cu lansare prin pupa sau un tub lans- torpile și șase mine; navele erau din lemn cu suprastructură din duraluminiu Au fost retrase din serviciu în 1975. (foto: Förderverein Museums-Schnellboot e.V.)

Varianta topiloare: 

Varianta puitor de mine:

Varianta desant:

 

Între anii 1972- 1977, Marina Militară a Republicii Democrate Germane a pus în serviciu treizeci de vedete torpiloare de concepție proprie din clasa "Libelle", proiect 131 (klein-torpedoschnellboot "Libelle", Projekt 131).

Caracteristici tehnice:  deplasament 28 tone, lungime x lățime x pescaj 18,96 x 4,42 x 1,74 metri, propulsie: trei motoare diesel M-50F, putere totală 3600 cp, trei elice cu pas fix, viteză maximă 48 nd., echipaj cinci marinari, armament: două tuburi lans-torpile cal. 533 mm cu lansare prin pupa, două mine, un tun cal.23/80 mm ZU23. Navele erau construite din duraluminiu. Au fost retrase din serviciu în 1986. (foto: Förderverein Museums-Schnellboot e.V.)

 

Varianta pentru scafandri:

Galerie foto (proiect 834 și derivatele acestuia):

"Jupiter" în anul 2007 (foto cartula.ro):

"Marte" în august 2001 (navy.ro):

"Jupiter" în anii '90 (foto "Marina Română"):

Probabil ultima fotografie a vedetei pentru scafandri "Jupiter"; cala de reparații  S.N.M.M. (august 2014, colecția autorului):

 Vedete de pază și patrulare dezafectate:

 

 Ziua Marinei la Constanța în 1997 (revista "Marina Română):

Bibliografie:

"Romanian Navy torpedo-boats"- autor Dr.Ing. Cristian Crăciunoiu, Editura MODELISM, 2003

Revista "MODELISM"

Revista "Marina Română"

"Marina Militară Română (1959- 1990). Evoluția puterii navale a României în perioada participării la Tratatul de la Varșovia"- autor Marian Tănase, Editura Militară, 2025

"Stabilimente de construcții și reparații navale ale Marinei Militare"- autor comandor dr. Marian Moșneagu,CCN nr.61, 3 noiembrie 2017

 

"De la Divizia de Mare la Flotă 1896- 2011. Monografie"- autori Cam.fl.dr. Alexandru Mîrșu, Cdor dr. Ion Custură, Dr.Andreea Atanasiu- Croitoru, Cdor. Tiberiu Liviu Chordan, Editura București, 2011 

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.