Evoluția armei submarine în Flota Sovietică a Marii Negre (1920- 22 iunie 1941). Cronologie ilustrată

La 22 iunie 1941, Flota Sovietică a Marii Negre dispunea de patruzeci și patru de submarine de diferite tipuri. Toate fuseseră construite pe parcursul a două decenii, majoritatea după proiecte proprii. Reconstrucția flotei de submarine a fost rezultatul unui efort remarcabil, un drum dificil presărat cu reușite și eșecuri. 

În rândurile de mai jos sunt câteva repere cronologice care facilitează o mai bună înțelegere a evoluției raportului de forțe în Marea Neagră. De asemenea, oferă o imagine mai clară asupra efortului Marinei Române în asigurarea liniilor de comunicație.

Doar patru submarine ale Flotei Imperiale Ruse a Mării Negre  mai erau operaționale în  noiembrie 1920. Restul fuseseră sabordate sau pierdute în timpul războiului. Toate se aflau la Sevastopol sub controlul Gărzilor Albe și vor părăsi Marea Neagră cu destinația Bizerta. Încercările sovieticilor de a le recupera  au eșuat. 

Submarinele rusești "Tiulen"("Тюлень"), "Burevestnik" ("Буревестник"), "Utka" ("Утка") și AG-22 (АГ-22) internate la Bizerta. Nu se vor mai întoarce în Marea Neagră, vor fi casate în prima jumătate a anilor '30.

Ocuparea de către bolșevici a Șantierului Naval din Nikolaev în ianuarie 1920, a deschis posibilitatea finalizării lucrarilor la o serie de nave aflate în construcție.  Cel mai rapid puteau fi completate submarinele din clasa Holland-602GF, proiect realizat de către firma britanică Electric Boat & Co. Guvernul țarist le  comandase  la șantierele ”Barnet Yard” din Vancuver, livrarea facându-se pe subansamble, submarinele urmând a fi montate la șantierele navale din Petrograd și Nikolaev. Haosul revoluției și  războiul  civil au dus la întârzieri semnificative în lansarea lor la Marea Neagră. Această situație a avut un rezultat paradoxal: în timp ce submarinele din Marea Baltică erau pierdute în acțiune sau aruncate în aer de propriile echipaje, cele șase repartizate Flotei Mării Negre  au supraviețuit, cinci dintre ele participând la al II-lea război mondial. Doar AG-22 (АГ-22) a fost internat la Bizerta.   Lucrările au fost efectuate în ritm alert, situație favorizată și de păstrarea în șantier a subansamblelor expediate din Canada, depozitate cu grijă în magazii, cu sigiliile intacte.

 

Caracteristici tehnice: deplasament (suprafață/ imersiune): 361/ 440,5 tone; lungime 45,7 m, lățime 4,8 m, pescaj 2,7 m; viteză (suprafață/ imersiune): 12,8/ 7,5 noduri; autonomie (suprafață/ imersiune): 2.700 mile/ 100 mile; propulsie: diesel 2 x 480 cp, motoare electrice 2 x 240 cp; armament: patru tuburi lans- torpile cal. 457 mm, un tun cal. 47 mm; imersiune de serviciu: 40 m; echipaj: 32.
Au fost nave foarte reușite  având bune calitați nautice, ușor de întreținut și foarte fiabile. 

”Lev Davidovici Troțki”, primul submarin din Marea Neagră aflat în compunerea Forțelor Navale ale Armatei Roșii a Muncitorilor și Țăranilor din URSS  (Морские силы Рабоче-Крестьянской Красной Армии СССР):

La 21 octombrie 1920, submarinul ”Lev Davidovici Troțki” ex. AG-23 (”Лев Давидович Троцкий” ex. АГ-23 ) intra în serviciul flotei sovietice. A executat câteva patrulări în apele Crimeei, fără să atace  Escadra Rusă aflată în retragere. În decembrie 1921 este redenumit ”Nezamojni” (”Незаможный”),  apoi din iunie 1923 ”Șahter” (”Шахтер”,  Подводная лодка № 12). A fost supus unor reparații în anii 1928-1929, 1932-1934. Din 1934 este înregistrat cu indicativul A1.”Șahter”:

Submarinul A1 în anii 1939- 1940: 

La 22 iulie 1921 intra în serviciu al II- lea submarin din clasa ”AG”, submarinul ”Kommunist” ex. AG-24 (”Коммунист" Подводная лодка № 13, ex. АГ-24 ). Din 1934 a devenit A-2. A fost supus unor reparații în anii 1927-1928, 1932-1934, 1939-1941.

 

Submarinul A2 după reparațiile capitale din 1939- 1941: 

Lansat la 5 aprilie 1922, intrat în serviciu la 26 mai 1922, al III- lea submarin din clasa ”AG” purta numele ”Marksist”, ex.AG-25 ("Марксист", Подводная лодка № 14, ex. АГ-25 ) . După reparațiile capitale din 1934- 1935 a devenit A-3."Марксист":

 

A3 după modernizarea din 1934- 1935:
 

Submarinul ”Politrabotnik”, ex. AG-26 ("Политработник", Подводная лодка № 15, ex. АГ-26 ) a fost lansat la 24 februarie 1923 și  a intrat în serviciu la 11 iulie 1923. În septembrie 1934 a fost redenumit A-4. ”Politrabotnik”:

Submarinul "Orlan", clasa "Bars"  ("Орлан", Подводные лодки типа "Барс") a intrat în serviciu în octombrie 1917; a fost sabordat în apropiere de Sevastopol la 26 aprilie 1919 din ordinul autorităților britanice. În anul 1925, sovieticii au ranfluat nava, dar aceasta prezenta avarii extinse care nu justificau cheltuielile pentru reparații. Submarinul a fost tăiat la fier vechi.

 

În anul 1926 este descoperită la o adâncime de aproximativ 50 de metri epava submarinului AG-21 (АГ-21). Fusese sabordat din ordinul comandamentului britanic lângă Sevastopol la 26 aprilie 1919. Sovieticii au ridicat nava la suprafață în mai 1928 și au trimis-o pentru reparații la Sevastopol. Intrarea în serviciul flotei Mării Negre s-a produs în decembrie 1930, submarinul fiind denumit ”Metallist” ( ”Металлист”, Подводная лодка № 16 ); va purta numărul  de bordaj 16, ulterior 25, apoi, din 1934,  A-5.”Металлист”:

 

Submarinul este însă urmarit de ghinion. La 8 iunie 1931, în timpul unor exerciții desfășurate lângă Sevastopol, nava este abordată de distrugatorul ”Frunze”; 24 de marinari și-au pierdut viata. Epava a fost ridicată la suprafață și trimisă în șantier pentru reparații. Comisia de anchetă a stabilit că vinovat pentru accident este comandantul submarinului care a manevrat imprudent. La 1 ianuarie 1932 nava a reintrat în serviciu. Distrugatorul ”Frunze”.... 

 

..... și submarinul ”Metallist” după abordaj:

 

 

În 1927 începe construcția primei clase de submarine proiectate  în Uniunea Sovietică. Problemele au fost numeroase, fiind legate în primul rând de lipsa de experiență în proiectarea submarinelor. Cu multă dificultate a  fost obținută  o documentație  perimată din occident, dar care a putut fi folosită ca punct de plecare pentru proiectul sovietic. Un alt obstacol major a fost dificultatea producerii în U.R.S.S. a agregatelor necesare funcționării navei.  Acest tip de nave a  purtat  numele   "Dekabrist" (подводные лодки "Декабрист").

Caracteristici tehnice generale: deplasament la suprafață/imersiune 933/1354 tone,  lungime x lățime x pescaj 76 x 6,50 x 3,80 metri, două motoare diesel Kolomna (copie a motoarelor MAN) de 1100 cp și două motoare electrice PG20 de 524 cp,  viteză suprafață/ imersiune 15,3/ 8,9 nd., imersiune maximă 90 metri, armament: 8 tuburi lans-torpile cal 533 mm (dintre care două la pupa), un tun B-2 cal.102 mm (102-мм корабельная пушка Б-2), un tun 21-K cal. 45mm, o mitralieră, echipaj 53 marinari. Un defect de stabilitate descoperit în timpul probelor a dus la condamnarea la moarte pentru sabotaj a șefului de proiect, ing. Boris Mihailovici Malinin,  și a întregii sale echipe. Problema a fost remediată ulterior.

 

Submarinele tip "Dekabrist" din flota Mării Negre au fost construite la Șantierul Naval André Marty, Nikolaev (завод Андре Марти).

Submarinul D-4 "Revoluționer" (Д-4 «Революционер») intra în serviciul flotei Mării Negre la 5 ianuarie 1931. În perioada decembrie 1938- septembrie 1941 este supus unor lucrări de modernizare. Submarinul D-4:

Submarinul D-5 "Spartakoveț", clasa "Dekabrist" (Д-5 "Спартаковец"); punerea pe chilă 14 aprilie 1927, lansat 28 septembrie 1929, în serviciu 17 mai 1931. În perioada decembrie 1938- septembrie 1941 este supus unor lucrări de modernizare.

  

Submarinul D-6 "Iakobineț", clasa "Dekabrist" (Д-6 "Якобинец"); punerea pe chilă 14 aprilie 1927, lansat 12 mai 1930, în serviciu 12 iunie 1931. Între anii 1935- 1936 și 1940 a fost supus unor modificari și reparații capitale.

 

Submarinele A-5  și D-4 la Sevastopol:

Profilul submarinelor din clasa "Dekabrist" după modernizare:

   

Părintele programului sovietic de construcție a submarinelor, Boris Mihailovici Malinin (Борис Михайлович Малинин) este o figură reprezentativă pentru inginerul sovietic din anii '30. Împreună cu echipa sa a proiectat clasele de submarine "Dekabrist", "Lenineț" și "Sciuka" depășind dificultăți tehnice urișe. A fost anchetat în mod repetat de catre NKVD pentru sabotaj, reușindu-se condamnarea sa la moarte. Spre deosebire de alți contemporani, pedeapsa i-a fost comutată în închisoare. Presiunea la care a fost supus i-a afectat grav sănătatea. Malinin a murit la 60 de ani, reabilitat.

 

Comutarea pedepsei cu moartea a ing. Malinin nu a fost o întâmplare. Marina sovietică avea nevoie de submarine miniere, iar echipa care proiectase submarinele clasei "Dekabrist" era singura în măsură să livreze proiectul într-un interval de timp rezonabil. Acest lucru arată odată în plus absurditatea acuzațiilor de sabotaj. După ce și-a recuperat colectivul de proiectanți care se aflau în diferite centre de detenție, a început lucrul la un submarin ce avea ca misiune principală minarea căilor de comunicație în zona de proximitate a porturilor, a șenalelor navigabile și a altor puncte obligatorii de trecere, atent observate de inamic și care nu puteau fi minate decât din imersiune. Pe lânga aceasta, submarinul trebuia să aibă posibilitatea de a ataca cu tunul sau torpila navele adverse. Rezultatul a fost clasa "Lenineț" sau tip L (подводные лодки типа "Ленинец"), un proiect elaborat prin dezvoltarea clasei "Dekabrist".

Cele trei submarine ale clasei comandate  pentru Marea Neagră au  facut parte din seria II și au fost construite  la Șantierul Naval 198 Nikolaev, secțiile  201, 202 și 203.

În scurt timp au fost observate o serie de carențe ale proiectului. În primul rând, timpul de intrare in imersiune era prea lung, depășind trei minute;  sistemul de ventilatie era necorespunzător permițând acumularea hidrogenului degajat de acumulatori. Din această cauză, la 28 august 1934, la bordul submarinului L4 aflat în imersiune, s-a declanșat o explozie care a ucis cinci marinari si a rănit unsprezece. Submarinul a supraviețuit accidentului.

 

Minele erau depozitate în interiorul corpului rezistent, sub presiune, în două tuburi. Tuburile traversau pupa și erau închise cu capace etanșe. Avantajul acestei soluții rezulta din faptul că minele nu erau expuse apei mării. Submarin de tip L pe șantierul de la Nikolaev. Se observă cele două tuburi de la pupa folosite exclusiv pentru lansarea minelor:  

 

Caracteristici tehnice generale: deplasament suprafață/ imersiune 1.040/ 1.335 tone; lungime x lățime x pescaj 79,0 x 7,00 x 3,96; două motoare diesel 42-BM -6  2 x 1100 cp  și două motoare electrice 2 x 650 cp; viteză maximă suprafață/ imersiune  14,2 /8,5 nd.; autonomie suprafața - 3.600 mile la 14,2 noduri, 7.400 mile la 9 noduri, autonomie în imersiune 12,7 mile la 8,5 noduri, 154 mile la 2,5 noduri;  imersiune  de serviciu/ maximă- 75/ 90 metri; armament: 6 tuburi lans-torpile cal. 533 mm doar la prova,   12 torpile, 20 de mine; un tun cal. 102/45 B2, un tun 21-K cal. 45 mm; autonomie în  imersiune- 72 de ore, autonomie: normală- 28 de zile; maximă- 40 de zile;   echipaj: 10 ofițeri, 16 subofițeri, 29 marinari. 

 

  

La 14 octombrie 1933 este pus în serviciu submarinul minier L4 "Garibaldieț" ("Л-4"  "Гарибальдиец"):

 

Submarinul L5 la Sevastopol, în 1940:

  

La 11 mai 1935 este pus în serviciu submarinul minier L6 "Karbonari" (Л-6 "Карбонарий");  între 25 noiembrie 1938 și 19 octombrie 1941 a suferit reparații și modificări majore. Submarinul L6 după reconstrucție:

 

Submarinele din clasa "Lenineț" serie II la intrarea în serviciu și după reconstrucție:

  

În septembrie 1934 o nouă serie de submarine intra în compunerea Flotei Mării Negre. Este vorba despre submarinele de tip "Sciuka" seria V bis (подводные лодки проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис)  proiectate de colectivul condus de ing. Malinin.

Caracteristici tehnice generale: deplasament suprafață/ imersiune: 578/ 706 tone, lungime x lățime x pescaj: 57 x 6,2 x 3,9 metri, imersiune maximă 90 metri, propulsie: două motoare diesel a 685 cp, două motoare electrice a  400 cp,  două motoare electrice economice de 19 cp fiecare, viteză la suprafață/ imersiune 11,6/ 8,5 nd., echipaj 42, armament: șase tuburi lans- torpile cal. 533 mm dispuse patru la prova și două la pupa (10 torpile), două tunuri 21K cal. 45 mm, autonomie: 20 zile/ 5400 mile la suprafață/ 100 mile în imersiune; constructor Șantierul No.200, Nikolaev. 

Submarin tip "Sciuka" seria V bis

Submarinul SC-201 "Sazan", clasa "Sciuka" seria V-bis (Щ-201 "Сазан", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис) pus în serviciu la 3 septembrie 1935:

 

Submarinul SC-202 "Seld", clasa Sciuka seria V-bis (Щ-202 "Сельдь", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис) pus în serviciu la 3 septembrie 1935:

 

Submarinul SC-203 "Kambala", clasa "Sciuka" seria V-bis (Щ-203 "Камбала", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис) pus în serviciu la 4 septembrie 1935:

 

 Submarin tip "Sciuka" seria V bis 2

 

Submarinul SC-204 "Minoga", clasa "Sciuka" seria V-bis 2 (Щ-204 "Минога", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис 2) pus în serviciu la 30 decembrie 1935:

 

Submarinul SC-205 "Nerpa", clasa "Sciuka" seria V-bis 2 (Щ-205 "Нерпа", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис 2) pus în serviciu la 30 decembrie 1935:

 

Submarinul SC-206 "Nelma", clasa "Sciuka" seria V-bis 2 (Щ-206 "Нельма", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис 2) pus în serviciu la 14 octombrie 1936:

 

Submarinul SC-207 "Kasatka", clasa "Sciuka" seria V-bis 2 (Щ-207 "Касатка", проекта "Щука" принадлежит к серии V-бис 2) pus în serviciu la 17 noiembrie 1936; submarinele SC-207 și SC-205:

 

Submarinele proiect "Sciuka" seria X aveau motoare diesel mai puternice tip 38К8 de 800 cp care permiteau o viteză la suprafața de 14 nd. Sunt ușor de recunoscut după forma  comenzii:

 

Submarinul SC-208 clasa "Sciuka" seria X (Щ-208 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 9 martie 1937; 208- 215

 

Submarinul SC-209 clasa "Sciuka" seria X (Щ-209 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 9 martie 1937 și crucișătorul "Komintern":

 

Submarinul SC-210 clasa "Sciuka" seria X (Щ-210 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 9 martie 1937:

 Submarinul SC-211 clasa "Sciuka" seria X (Щ-211 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 5 mai 1938:

 

Submarinul SC-212 clasa "Sciuka" seria X (Щ-212 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 15 decembrie 1938:

 

Submarinul SC-213 clasa "Sciuka" seria X (Щ-213 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 15 decembrie 1938:

 

Submarinul SC-214 clasa "Sciuka" seria X (Щ-214 проекта "Щука", принадлежит к серии X) pus în serviciu la 10 aprilie 1939:

 

Submarinul SC-215 clasa "Sciuka" seria X (Щ-215 проекта "Щука",  принадлежит к серии X) pus în serviciu la 10 aprilie 1939:

 

Proiectul submarinelor sovietice de tip "S", denumite ulterior "Stalineț" (Подводные лодки типа "C" "Сталинец"), a fost elaborat de firma olandeză IvS în baza unui acord încheiat cu partea sovietică  în aprilie 1933. Punctul de plecare l-a reprezentat submarinul spaniol E-1, construit la Cadiz după proiectul aceleiași firme. Prin această abordare, sovieticii doreau să construiască o nouă generație de submarine folosind un model verificat, evitându-se erorile de proiectare apărute în cazul submarinelor "Dekabrist" și "Lenineț". 

La Șantierul 198 din Nicolaev au fost lansate patru submarine proiect "Stalineț", seria IX bis pentru Flota Mării Negre: S-31, S-32, S-33, S-34; primele două au intrat în serviciu la 25 iunie 1940, apoi la 22 decembrie 1940 și  mai 1941.

Caracteristici tehnice: deplasament- 837/ 1085 tone, lungime x lățime x pescaj- 77,70 x 6,40 x 4,00 metri, propulsie- 2 x 1000 cp diesel, 2 x 550 cp electrice, viteză 18,9/ 8,9 nd., imersiune de serviciu/ maximă 80/ 100 metri, echipaj 47; armament: un tun B24PL cal.100/51 mm, un tun 21-K, șase tuburi lans-torpile cal. 533 mm cu 12 torpile.

 S-31:

 

 S-32:

 

 S-33:

 

La începutul anilor '30, colectivul condus de către ing. Aleksei Nicolaevici Asafov (Алексей Николаевич Асафов) a primit o sarcină dificilă: proiectarea unui submarin care să poată fi transportat pe calea ferată cu ușurință, fără să fie necesară demontarea sa. Apare proiectul "Maliutka" (подводные лодки типа "Малютка"), primul submarin sovietic asamblat prin sudură. Dificultățile au fost mari, limitările în ceea ce privește gabaritul au condus la calități navigante modeste pentru seriile VI și VI bis. Ing. Asafov a fost condamnat la moarte pentru sabotaj, pedeapsă comutată în închisoare. A murit în condiții neclare în 1933. A fost reabilitat.

Colegii săi au continuat proiectul lansând seria XII, o navă cu un deplasament mai mare și calități navigante îmbunătățite. Submarinele seriei XII au început să intre în compunerea   Flotei Sovietice  a Mării Negre începând cu septembrie 1939.

Erau concepute pentru a  lupta în apropierea porturilor și în zonele de coastă cu adâncimi mici. Deplasamentul de numai 206 tone la suprafață a determinat o serie de constrângeri, inclusiv în ceea ce privește armamentul, submarinele de tip "Maliutka" nu aveau la bord decât două torpile cal. 533 mm și un tun 21K cal. 45mm.  Au fost construite la Uzina 112 din Gorki și  la  Șantierul 198 Nikolaev.

Caracteristici tehnice: deplasament la suprafață/ imersiune- 206/ 258 tone, lungime x lățime x pescaj- 44,50 x 3,30  x 2,85 metri, propulsie- un motor diesel 38К8 de  800 cp , un motor electric PG-12  de 400 cp, o singură elice, viteză suprafață/ imersiune 14/ 7,8 nd., imersiune de serviciu 60 metri, echipaj 18; armament: un tun 21K cal.45 mm, două  tuburi lans-torpile cal. 533 mm (fără torpile de rezervă).

Submarin tip "Maliutka" seria XII în Marea Neagră (Подводные лодки типа "Малютка", cерия XII):

Exercițiu cu tunul 21K , cal. 45 mm:

La 22 iunie 1941, aproape jumătate din submarinele sovietice erau în reparații sau în curs de modernizare. La Șantierul Naval din Nikolaev se aflau submarine în diverse stadii de construcție. 

Organizarea submarinelor sovietice din Flota Mării Negre la 22 iunie 1941: 

Brigada I submarine:

Divizionul I: L-4, L-5, L-6

Divizionul II: D-4, D-5, D-6, S-31, S-32, S-33, S-34

Divizionul III: SC-204, SC-205, SC-206, SC-207, SC-208, SC-209, SC-210

Divizionul IV: SC-211, SC-212, SC-213, SC-214, SC-215

Brigada a II-a submarine:

Divizionul VI: A-1, A-2, A-3, A-4, A-5 

Divizionul VII:  М-31, М-32, М-33, М-34, М-58, М-59, М-60, М-62

Divizionul VIII:  M-35, M-36

Divizionul de submarine școală: SC-201, SC-202, SC-203, M-51, M-52, M-54, M-55 

 

Bibliografie:

 

Nicolae Koslinski, Raymond Stănescu - "Marina Română în al II-lea razboi mondial" (Ed.Fat Frumos , 1997)

А. В. Платонов. Энциклопедия советских подводных лодок 1941-1945

Кучер В.А., Семёнов В.П., Мануйлов Ю.В. Подводные лодки типа «Д» 

А. В. Платонов. Энциклопедия советских подводных лодок 1941—1945   

Tapac A.E.- Вторая мировая война на море

Miroslav Morozov, Andrei Kuznețov - "Flota Mării Negre în marele război patriotic (2015) 

surse fotografii: airbase.ru, tsushima.ru, kchf.ru 

 

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.

ACASĂ