Vestigiile Războiului pentru Independența României (1877- 1878)- Lucrările de întăriri de la Calafat

În esență, textul de mai jos este un ghid. Sunt identificate principalele obiective istorice legate de perioada Războiului de independență. Localizarea este notată cu coordonate GPS, ceea ce permite deplasarea cu ușurință de la un punct la altul. În baza documentelor bibliografice, am executat numeroase deplasări pe teren  în vederea identificării corecte a obiectivelor menționate.

III.Lucrările de întăriri de la Calafat

"Odată cu venirea acestor unități militare (brigada I Mixtă a sosit la Calafat în data de 23 noiembrie/5 decembrie 1876 n.r.), la Calafat au început şi primele lucrări de fortificare a oraşului, sub comanda maiorului de geniu Basarab.

În toamna şi iarna lui 1876, la Calafat s-au ridicat întărituri trecătoare, s-au făcut măsurători, s-au trasat pe teren viitoarele fortificații. Pentru grăbirea lucrărilor, la 1/13 ianuarie 1877 s-a dat dispoziție ca „lucrările de întărire a Calafatului să înceapă, dacă se poate, chiar momentan". Concomitent, s-au luat măsuri pentru confecţionarea gabioanelor si a fascinelor necesare construirii fortificațiilor. La comanda trupelor care urmau a începe lucrările de întărire a oraşului a fost numit maiorul Mihai Popescu, care îl înlocuia pe maiorul Basarab. În această muncă titanică ce începea, un rol deosebit au avut militarii din Regimentul 4 de linie. Primele lucrări s-au făcut la bateriile Elisabeta, Ştefan cel Mare şi la bateria de la Măgura Evreilor, iar ulterior și la altele.

Pentru paza lucrărilor ce se efectuau la întăriturile din Calafat, ca şi din jurul său, la 10/22 ianuarie 1877, au fost desemnate următoarele trupe: Batalionul 1 dorobanți pentru bateriile Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare; Batalionul 2 dorobanți pentru reduta de la Pichetul nr. 9; Batalionul 2 din Regimentul 4 de linie pentru bateria Mircea şi Luneta, aflată în lucru; Batalionul 4 vânători pentru bateriile Carol şi Elisabeta.

La fortificațiile Calafatului se lucra într-un ritm foarte intens şi în condiții atmosferice deosebit de grele. Se muncea de la ora 7 dimineaţa şi până seara, acest fapt fiind dictat de necesitatea ca lucrările de întărire să fie terminate într-un timp cât mai scurt posibil. "Sunt opt ore de lucru și se întrebuințează tot acei soldaţi fără întrerupere, în frig şi într-o atmosferă de umiditate continuă", se arăta într-un raport, din ianuarie 1877, al medicului șef de brigadă, dr. Şerbănescu, înaintat comandantului brigăzii de la Calafat. De aceea, continua raportul, numărul bolnavilor a crescut simțitor in aceste din urmă zile, mai cu osebire între dorobanți, care stau mai toată ziua cu picioarele în apă ".

Cu toate aceste sacrificii şi suferinţe, îndurate stoic de către ostași, lucrările continuau fără întrerupere. În cadrul ansamblului de construire a fortificațiilor și de completare a lor se avea în vedere, după cum se specifica într-un ordin din luna martie, ca: 

a. Toate bateriile construite să se păstreze în bună stare; 

b. Părțile mai slabe, din cauza terenului nisipos, să fie acoperite cu brazde de iarbă; 

c. Să se ia măsuri pentru continuarea lucrărilor de întărire a oraşului. ("Calafat.Trepte de istorie", autori  Vasile Petrisor, Lelius Mândroiu Ed. Scrisul Românesc Craiova 1977)

"Bateriile Carol I ,  Elisabeta , Mircea , Stefan cel Mare  şi luneta  Cuza  fuseseră construite cu profil de campanie încă de la sfîrşitul anului 1876, de către locotenenţii Nicolau Emanuel și Manolescu Alexandru. Transformarea lor în baterii de cetate se va face în 1877 de către căpitanul G. Grămăticescu (bateriile Carol I si Elisabeta)  şi de locotenent P. St. Vasiliu (bateriile Mircea şi Ştefan cel Mare). Tot în prima jumătate a anului 1877, locotenentul Alexandru Manolescu a construit bateriile 26 aprilie  şi  Mihai Bravul . (P. V. Nasturel. Op. cit., p. 178)

Osman Pașa avea în vedere ocuparea Calafatului, așa cum scrie în amintirile sale  William von Herbert: "Orașul Calafat era scrutat permanent prin lunetele noastre. Către sfârșitul lunii aprilie au devenit vizibile mișcări de trupe și instalarea unor piese de artilerie. Furia a crescut în tabăra noastră împortiva sforarilor, paraziților și favoriților imperiali care formau consiliul de război, care consiliu  l-a împiedicat pe Mușir Pașa să ocupe Calafatul și insulele din fața sa; era  cunoscut faptul că Osman Pașa trimisese spre aprobare planuri detaliate cu privire la o invazie a României, planuri care au fost respinse."(”The defence of Plevna, 1877” , autor William von Herbert).

Harta ” Lucrările de întăriri de la Calafat”- fragment (Arhiva Națională a României):

”Bateria No.1  Carol I. Situată la 45 m deasupra etiajului, la Nord de oraș, pe extrema dreaptă dinspre fluviu, cu vederea deschisă asupra bateriilor de la Nord ale cetății Vidinului. Armată la început cu șase tunuri de 87 mm, primeşte în urmă în locul lor două tunuri de bronz de 150 mm, servită de douăzeci tunari; a schimbat mai mulţi comandanți între care pe locotenentul State Alexandru, ajutat de sublocotenentul Mănescu Constantin.” 

(”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu)

Tunuri Krupp cal.87 mm, md.1875 din Regimentul I Artilerie  (fotografii din Albumul resbelului 1877-780) :

Poziția Bateriei No.1 Carol I (sursa: Harta ” Lucrarile de întariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Naționala a României):

Pe locul acestei baterii a fost ridicat Monumentul Independenței, realizat de sculptorul Dumitru Pavelescu-Dimo (foto albumul ”Armata romana, marelui ei Capitan”- 1902):

28 aprilie 1904, Regele Carol I la Calafat:

Ulterior, au fost aduse două tunuri otomane de captură, cedate de către Miniserul de Război. Înainte de primul război mondial, Monumentul Independenței de la Calafat era constituit dintr-un obelisc, două tunuri și doi stâlpi, unul cu inscriptia ”15 maiu 1877. Aici a căzut primul obuz dușman înaintea principelui Carol I, domnitorul țării. Dumnezeu i-a ocrotit viața pentru fericirea României”, celalalt avand inscrise numele unor notabilitati locale implicate in realizarea operei; tunurile erau îndreptate în direcția orasului Vidin (cărti poștale anterioare  primului război mondial):

Cele două tunuri au fost ridicate de germani în timpul războiului, probabil pentru recuperarea oțelului. (în cartea sa „Jurnal din vremea ocupației” avocatul Vasile Cancicov povestește că nemții au demontat și benzile de cauciuc de la mesele de biliard). După război, monumentul a fost completat cu două tunuri germane; se observa poziția înaltă a construcției. Poziția orașului Vidin este marcată cu o săgeata roșie (carte postala interbelică):

Pe locul unde a căzut obuzul otoman se află un stâlp marcat aici cu o săgeata roșie (carte poștală interbelică):

După instaurarea regimului comunist, monumentul a fost modificat prin eliminarea vulturului de pe obelisc și acoperirea inscripțiilor de pe cei doi stâlpi:

În anul 1977 a fost incepută construcția noului Monument al Centenarului Independenței pe locul Bateriei Carol I. Cele două tunuri împreună cu obeliscul și cei doi stalpi au fost mutate la malul Dunării. Pe locul Bateriei No.1 Carol I se afla astazi Monumentul Centenarului Independenței.

Fotografie de pe platforma Monumentului Centenarului Independenței; orașul Vidin este marcat cu o săgeata roșie. Pe panta descendentă care duce la Dunăre, au fost plantați arbori pentru stabilizarea terenului(foto 2018):

 

 

Fotografie contemporană a Monumentului Independenței așezat la mică distanța de Dunare; stâlpul de marcare al locului unde a căzut obuzul otoman menționat mai sus, a fost si el mutat, totul fiind complet anapoda. Nu este menționat faptul că pozitia stalpului  a fost schimbată (foto aprilie 2018).

Cei doi stâlpi ai  Monumentului Independenței:

Poziția reală a Batriei No.1 Carol I este:43 59'50''N  22 56'04''E

”Bateria No. 2 Elisabeta, lângă grădina publică, sub malul pe care se află bateria Carol I și la Sud de dânsa. Armată cu patru tunuri de 15 cm şi servită de 60 de oameni, ea putea bate cetatea , dar prin pozitia ei  era destinată mai ales controlului  Dunărei în fața Vidinului şi împiedicarii  trecerii  (turcilor n.r.) din cetate în insula turcească din fața ei, de unde ar fi putut căşuna mari pierderi trupelor de apărare din Calafat, din cauza apropierii de malul stâng. A fost comandată de căpitanul State și în bombardarea finală de căpitanul Drăghicescu. (…). De la Bateria No.2  Elisabeta se măsuraseră cu îngrijire distanțele până la punctele inamice de bătut  de care s-au servit şi celelalte baterii, astfel:

1. Până la fortul turc de la Nord, 3000 m.

2. Până la noua baterie spre Sud de acel fort, 3195 m.

3. Până la luneta cea veche, după drumul acoperit, 3210 m.

4. Până la bateria după cavalieul primului bastion dispre nord, 3360 m.

5. Până la bateria de la bastionul dinspre Nord, 3330 m.

6. Până la bateria după cavalieul primului bastion dispre Nord (estremitatea sudică), 3379 m.

7. Până la bateria dinspre Nord (estremitatea sudică), 3440 m.

8. Până la castelul bulgar, 3580 m.

9. Până la bateria dinaintea castelului bulgar, 3535 m.

10.Până la moara cu aburi, 3675 m.

11. Până la observatorul pompierilor, 4020 m.

12. Până la bateria de la Sudul penitenciarului, 4010 m.

13. Până la bateria după cavalieul bastionului de la Sud, 4325 m.

14.Până la bateria după bastionul de la Sud, 4250 m

15. Până la marginea de Sud a bateriei precedente, 4300 m.

16.Până la extremitatea Nord a fortului, 4640 m.

17.Până la mijlocul portului, 4890 m.

18.Până la extremitatea de Sud a portului, 5070 m.

19.Până la fortul din Sudul bateriei, dinspre Nord, 5220 m.

20.Până la fortul de la Sudul bateriei, dinspre Sud 5290 m.”

(”Marina Română în sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu)

Bateria No.2 Elisabeta echipată cu tunurile rusești tip Lavrov cal. 152,4 mm ( ”Albumul resbelului 1877-78”):

Poziția Bateriei no.2 Elisabeta (sursa: Harta ” Lucrarile de intariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Nationala a Romaniei):

Poziția Bateriei No. 2 Elisabeta :43 99' 70"N  22 93' 10''E. 

Pe locul respectiv se află monumentul sergentului Popescu Constantin, primul militar român căzut în timpul războiului de independență (foto august 2023):

 

În anul 1877 a fost primit de la ruși un numar de 16 tunuri din bronz sistem Lavrov în schimbul permisiunii acordate marinei țariste de a utiliza temporar  navele românesti.  Câteva date tehnice: calibru 152,4 mm, lungimea tevii 21 calibre, resursa țevii  până la 10.000 de lovituri,  greutatea tunului 4500 kg, greutatea proiectilului 35,8 kg,  viteza inițiala a proiectilului 325m/s, bătaia maximă 5300 m.

Deși erau tunuri moderne, nu s-au ridicat la nivelul așteptarilor din cauza muniției de slabă calitate (uneori proiectilele explodau prematur) și a închizătoarelor cu defecte de turnare. (sursa: ”Artileria română in date și imagini”).

Biserica cu hramul "Izvorul Tămăduirii" a fost transformată în punct de observare. Comunicarea cu bateriile se realiza telegrafic. Observatorul din turla bisericii avea un câmp vizual   de 360 grade, biserica fiind cea mai înaltă construcție din Calafat. În timpul bombardamentelor din aprilie- mai 1877, avea să fie avariată grav de tirul otoman.

Poziția bisericii "Izvorul Tămăduirii" (sursa: Harta ” Lucrarile de întariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Naționala a României):

Adresa bisericii "Izvorul Tămăduirii" este str. Constantin Stere nr. 41, Calafat, coordonate 43°59′49″N 22°56′15″E. Fotografie 25 din ianuarie 2025:

Fotografie executată din turla bisericii către orașul Vidin (25 ianuarie 2025):

”Bateria No.3 Mircea, la Sud și înapoia celei precedente, dar la Vestul orașului; lânga dânsa era telegraful cu care se uneau toate bateriile și punctul de observație. Armată cu cinci tunuri de asediu de bronz, de 15 cm, servite de optzeci de oameni, ea era cea mai apropiata de Vidin, din care cauză a și suferit cel mai mult. A fost comandată la început mai tot timpul de căpitanul Draghicescu apoi de căpitanul Urseanu Vasile; întransa a servit câtva timp și sublocotenent Mardari Nicolae. Alături și peste drum de această baterie se construise Luneta No.5 Cuza, post de infanterie, de observație: spre sfârșit a fost amenajată să primească un tun de 12 cm ca să bată Dunarea (…)Toate bateriile erau legate intre ele prin fire telegrafice.” (”Marina Română în sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu).

Pozitia Bateriei No.3 Mircea (sursa: Harta ” Lucrarile de intariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Nationala a Romaniei):

Tun sistem Lavrov din componența Bateriei No.3 Mircea (”Albumul resbelului 1877-78”):

Poziția bateriei este marcată de un monument. Nu recomandăm vizitatorilor să rămâna mult timp în zonă. Coordonate: 43 59'26''N  22 55'33''E

 Fotografii realizate  in mai  2018:

August 2023 (colecția Marian Taslău):

”Bateria No.4 Stefan cel Mare, în afara orasului, catre Sud, pe o înalțime de vreo 60 de metri etiaj si 800 de metri de mal. Frontul ei era opus unei baterii construite de Turci in 1854 care incheie linia de incinta. Flancurile ei se unesc apoape cu acelea ale uvrajului vechi, formand astfel o piață pătrată. În interior avea un blockhaus in forma de cruce şi era unită cu Bateria No.3 Mircea printr-o tranşee. La una din bombardările de noapte a avut pe Don Carlos, pretendentul la tronul Spaniei.

Armată cu trei  tunuri de 15 cm şi cu patru de 12 cm franceze, servite de sasezeci de oameni; a fost comandată de locotenentul Găman Anastase și, timp de două luni, de sublocotenentul Mänescu Constantin care a luat parte la patru bombardări.” (”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu). Pozitia Bateriei No.4 Stefan cel Mare (sursa: Harta ” Lucrarile de intariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Nationala a Romaniei):

Tunuri Krupp cal.78,5 mm din dotarea initiala a Bateriei No.4 Stefan cel Mare (foto ”Albumul resbelului 1877-78”) :

Tunurile Krupp cal.78,5 mm (denumite si ”tunuri de 8”) folosite de artileria romana au fost in doua variante, cu teava de bronz (md.1868) si cu teava de otel (md.1871). Cateva date tehnice: calibru 78,5 mm, lungimea tevii 1935 mm, greutatea tunului 650 kg, greutatea proiectilului 4,24 kg, bataia maxima 3500 m.  (sursa: ”Artileria romana in date si imagini”). Cele doua variante ale tunului Krupp cal. 78,5 mm pot fi vazute la Muzeul Militar National Regele Ferdinand I.

Zona în care se afla bateria a suferit modificări în urma construirii unor obiective industriale. Coordonate poziție estimată: 43 58'36''N 22 55'18''E.

Tunuri Krupp cal.87 mm, md.1875 dotarea initiala a Bateriei No.4 Stefan cel Mare (foto ”Albumul resbelului 1877-78”):

Tunurile Krupp cal.87 mm, md.1875 (denumite si ”tunuri de 9”) au constituit materialul artileristic de bază al artileriei române in perioada razboiului. Căteva date tehnice: calibru 87  mm, lungimea țevii 2100 mm, greutatea tunului 965 kg, greutatea proiectilului 6,35 kg, viteza inițiala a proiectilului 465 m/s, bătaia maximă 6800 m.  (sursa: ”Artileria romana in date si imagini”). Ulterior, tunurile Krupp au fost retrase, fiind înlocuite cu tunuri La Hitte cal. 121,3 mm, md.1865, din dotarea Armatei Teritoriale.

Tunurile de fabricație franceză La Hitte- Napoleon III, cal. 121,3 mm (denumite si ”tunul- obuzier de 12”) au sosit in țara începând cu anul 1865. Erau tunuri foarte moderne la momentul respectiv. Câteva caracteristici tehnice: calibrul 121,3 mm, lungimea tevii 2066 mm/ 17 calibre,  greutatea tunului 1940 kg,  viteza initială a proiectilului 310 m/s, bataia maxima 3000 m, țeava de bronz ghintuită, încarcare pe la gura țevii.

Tun La Hitte cal.121,3 mm:

 Locația bateriei  No.4 Ștefan cel Mare este:  43 59'09"N,  22 55'08"E

Fotografii din colecția Marian Taslău pe locul bateriei "Ștefan cel Mare" (august 2023):

”Bateria No.5 Mihail Bravul, destinată să apere poziția contra unui atac, dacă turcii ar fi reuşit să treacă Dunărea pe la Sud, înspre Ciuperceni; era armată cu 15 tunuri de camp.” (”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu). Poziția estimată: 43 97' 60''N   22 92 '63''E

Pozitia Bateriei No.5 Mihai Bravul (sursa: Harta ” Lucrarile de intariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Nationala a Romaniei):

Fotografie din august 2023 (colecția Marian Taslău):

”Bateria Reduta No.6, ridicată pe extrema stângă şi putând adăposti un batalion de infanterie cu 4 tunuri, era destinată a acoperi apărarea zonei dinspre Sud. Această redută cu pichetul No. 9 şi bateriile 3 și 4, erau unite cu şanturi de adăpost pentru infanterie.” (”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu)

”Bateria No.6 Renasterea, era pe marginea Dunării, armată cu șase mortiere de 15 cm şi aşezată în linia solului natural, lunca nepermițând săparea, in fața insulei Independenta şi la 20 m de mal. Destinată să acopere apărarea sectorului Sud, a fost servită de 40 de oameni şi se afla sub comanda căpitanului Hacek Emanuel.” (”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu). 

Pozițiile Bateriilor Renașterea si Independența (sursa: Harta ” Lucrarile de intariri de la Calafat”- fragment , Arhiva Nationala a Romaniei):

”Mortierele de calibru 152,34 mm/ 24 funți model 1877 s-au achiziționat din Rusia, în anul 1877, în vederea utilizării ca artilerie de asediu la Calafat, împotriva artileriei turceşti dispusă în cetatea Vidin. Până la aducerea în ţară, împreună cu tunurile cal. 152,4 mm, aceste trageri erau executate cu tunuri de câmp Krupp de 78,5 și 87 mm de la regimentele de artilerie. Din documentele vremii rezultă că aceste aruncătoare au acţionat în cadrul bateriilor Renașterea şi Independența 2 de la Calafat şi au fost deservite de marinari. Câteva date tehnice:calibru 152,39 mm/ 24 de funti , lungime țeava 9 calibre/ 1350 mm , greutate totală 3.400 kg, greutatea proiectilului 30,7 kg, viteza inițială a proiectilului 231 m/s , bătaie maximă 3600 m”. (sursa: ”Artileria română în date si imagini”)

Zona unde au funcționat cele două baterii; coordonate: 43 59'17'' N 22 54'38'' E

Fotografii executate în august 2023 :

În volumul ”Marina Româna in sec. XIX” C-amiral Nicolae Negrescu menționează prezența unei baterii cu numele Basarab, situată ”pe cea mai înaltă poziție a Calafatului, numită Măgura Evreilor, putând bate Vidinul şi Dunărea până la Ciuperceni; armată cu trei tunuri de 12 cm, servite de patruzeci de tunari, sub comanda locotenentului Stoica Nicolae.”. Harta Amenajările genistice de la Calafat, nu menționează  această denumire, iar toponimul Măgura Evreilor nu mai există în denumirea curenta.

Fotografie a  zonei identificată drept Măgura Evreilor (coordonate: 43 58'52.10''N 22 54'18.32''E)

Vedere de pe Măgura Evreilor către Ostrovul Mare al Calafatului. Măgura se termină cu un mal abrupt;  este accesibila dinspre Calafat pe un drum neamenajat.

”Magaziile de munițiuni se amenajară chiar în parapetele bateriilor. Pirotehnia se stabili in lagăr, în afara bătăii tunurilor ordinare ale inamicului; împreuna cu toate magaziile de munițiuni, construite înadins şi cu tunurile de bronz de 15 cm ruseşti, ea foma parcul de asediu, sub comanda căpitanului Hepites, cu șasezeci de oameni.Osebit de lucrările de mai sus, despre nord, se mai făcuseră două linii de apărare ale lagărului lui întărit al Calafatului: întia linie era aceea cu redutele Transilvania, Bucovina, Constantin, Belgia, Libertatea şi bateria 26 Aprilie, numită astfel în amintirea zilei în care turcii traseră pentru prima oară asupra lucrătorilor ocupați cu construirea apărărilor, a doua se formă prin destuparea vechilor întăriri de la 1854.” (”Marina Romana in sec. XIX”- C-amiral Nicolae Negrescu).

Bibilografie 

Bateria Perseverența. Scufundarea canonierei cuirasate ”Podgoriçe” 

Marele Cartier al Armatei Române de la Poiana

 

 

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.