Vestigiile Războiului pentru Independența României (1877- 1878)- scufundarea corvetei cuirasate "Lütf-ü-Celil"

Corveta cuirasată  (zirhli korvet)  "Lütf-ü-Celil":

Primăvara anului 1877 aduce rușilor o victorie surprinzătoare. Una dintre cele mai noi și mai puternice nave ale  Marinei Militare Otomane   este scufundată pe Canalul Măcin. Reproducem mai jos un fragment din "Războiu pe Dunăre.Operațiile fluviale și maritime din războiul ruso-româno-turc 1877-1878".

"În ziua de 6 maiú avu loc o inspecţie a Marelui Duce Nicolae care sosi la Brăila pe la ora 2 1/2.

În acel moment quirasatele turcești eşind din brâul Măcinului, traseră asupra Brăilei și asupra bateriilor ruse, timp de două ore,  fără nici un rezultat. 

De la 8 maiú artileria de asediu începu să înlocuiască tunurile de câmp din bateriile de coastă rusești. Aceste douăzeci si două de tunuri de asediu fură astfel împărțite: patru tunuri la Barboși, două  tunuri și două mortiere  la Reni, zece  tunuri și patru mortiere la Brăila.

Armarea celor patru baterii de la Brăila fu terminată la 8 maiú, și seara chiar, focul acestor baterii fu îndreptat asupra a trei quirasate turcesti ce erau în braţul Măcinului, cam la distanţă de 2400 metri. Cam la aceiași dată, 8 maiú,  toate bateriile Dunării de Jos își terminaseră armamentul, ceia ce înlezni  instalarea barajelor în aval de Braila.

Lucrarea se începe la 9 maiú, la 8 dimineata și pe la amiazi, primul rând de torpile era aşezat, fără obstacol din partea turcilor. Rândul al doilea de torpile  trebuia să fie pus la 11 maiú. În dimineața acestei zile, din braţul Măcinului, în faţa Brăilei, eși o mică corvetă quirasată turcă la care veni să se adaoge, în urmă, în timpul zilei, alte trei vase. Maiorul-General Salof (general-maior Vladimir Nikolaevici Salov- генерал-майор Владимир Николаевич Салов n.r.) deschise focul asupra corvetei, fără însă a o atinge. 

 

General-maior Vladimir Nikolaevici Salov:

 

"Lütf-ü-Celil"  ancorase pe canal la distanță de vreo  patru km de bateriile ruse cari erau armate una cu mortiere de bronz de 15 cm și alta cu tunuri de asediu de 24 livre. 

Rușii, presupunând că quirasatul inamic avea intenţia de a bombarda orașul Brăila, deschiseră focul ambelor baterii asupra bastimentului ancorat. Comandantullui "Lütf-ü-Celil"  plecase de cu seară, cu o barcă, la Măcin vreo 5-6 km depărtare cu scopul de a se înţelege cu ceilalţi comandanți de bastimente asupra bombardărei Brăilei sau asupra altor operaţii; lăsase ordin însă, de a nu trage înaintea întoarcerii lui.

Comandantul secund, supunându-se orbește acestui ordin, nu ripostă nici de cum focului rușilor și nici măcar nu viră ancora pentru a-și schimba locul în afara bătăei tunurilor inamice. Rușii, ale căror lovituri erau la început prea scurte, își regulară tirul ca la poligon asupra acestui bastiment mut și imobil. După trei sferturi de oră ei trăseseră ca la 30 lovituri și proectilele lor cădeau acum aproape de corpul bastimentului, dar fără a-l atinge încă; se putea cunoaște după căderea proectilelor: jerbele de apă se ridicau după fiecare explozie a obuzului în apă înaintea vasului. Cu toate acestea, turcii se încăpăţânau în tacerea lor absolută și ruşii, supăraţi de a trimite fărằ folos   obuzele lor în Dunăre, se  preparau a înceta focul, când, către 3 ore p. m., o îndoită detunătură rằsună în baterıa tunurilor şi în aceia  a mortierelor. Cele zece secunde  după care, în general, se zăria țâșnitura de apă arncată de proiectil (în căderea sa) trecură fără ca să se fi putut vedea ridicându-se vreun strop; apoi bastimentul păru înfășurat de un gros fum alb în care straluci zarea purpurie a unei vii flăcări; două sau trei secunde în urmă, răsună o detunătură violentă și sfărâmăturile lui "Lütf-ü-Celil" fură proectate în zare în mijlocul unui fum gros.

 

Bateria de asediu № 4 executând foc asupra corvetei cuirasate "Lütf-ü-Celil" ("Ilustrated  London News, 23 mai 1877):

După spusa unuia din martorii acestei scene de distrugere, se vedeau chiar oamenii echipajului cari căzând de sus în jos, semănau de departe unor vermuşori sau unui roiu de muște negre. După înfricoșatul rezultat al acestei explozii nimeni nu se mai poate îndoi că pulberea și muniţile nu au detunat; trebue dar, sau că un proectil ar fi pătruns direct până la magazia de muniţii sau că echipajul nu a avut nici timpul, nici mijloacele de a stăpâni incendiul cauzat lângă magazii.

Oficerii ruşi, însărcinaţi de a urma cu lunetele mersul proectilelor au constatat că nici unul din ultimele obuze aruncate de-odată nu căzură în apă, ele au trebuit deci amândouă a lovi vasul. Or, tunul de 24 fusese ochit sub unghiul de 15 grade și 3'30" și mortierul de 15 cm  sub un unghiu de 45 grade; așa că obuzul aruncat de cea dintâiu piesă  a trebuit să fi lovit quirasa, s-o fi zbuciumat și dezorganisat în modul de a înlesni ruptura, dar nu a putut-o pătrunde la această distanță  căci era din plăci de 12 cm. Proectilul aruncat vertical de mortier  a trebuit să cadă pe punte; el trebue să fi fost cel care a determinat catastrofa.

După zăpăceala entusiasmului, ruşii se gândesc la salvarea echipajului; colonelul Strucoff ( Alexandr Petrovici Strukov- Александр Петрович Струков, n.r.), câțiva ofițeri și marinari îndrăzneți pleacă în trei șalupe cu aburi la locul sinistrului. Din tot echipajul de 132 oameni, un singur norocos a scapat de la moarte ca prin minune.

 Alexandr Petrovici Strukov:

 

Perderea lui "Lütf-ü-Celil"  a produs o nespusă bucurie în rândurile armatei ruse. Țarul era la Chișinău când i-a venit această frumoasă veste care anunța campania printr-un așa strălucit debut!... Felul pierderii acestui bastiment a fost obiectul multor vii discuţii între scriitorii militari. Unii susţin că distrugerea se datorește unei exploziuni fulminante a căldărei  și merg chiar până a bănui pe comandant că intenţionat a părăsit bordul. Noi însă, ne vom mulţumi numai a alege invățămintele ce cândva ne vor fi de folos. Acest însemnat fapt militar ne dovedeste pe deplin că protecţia vasului, pe lângă quirasă, mai constă și în continua lui mobilitate. "Lütf-ü-Celil"  n'ar fi avut o așa soartă, dacă în loc de a sta neclintit, ancorat, s'ar fi pus in mişcare eșind din bătaia tunurilor sau cel puțin să se fi deplasat prin mișcări continui, pentru a nu da pas rușilor să-și corecteze nesupăraţi ochirea ca asupra unei ţinte fixe. Două constatări rees în  plină lumină : (de plecarea comandantului de la bord nu ne mai ocupăm, căci faptul vorbește de la sine) nepriceperea de neertat sau complecta lipsă de inițiativă a căpitanului secund al bordului și absoluta necesitate de a avea puntea quirasată la bastimentele de fluviu, fiind întodeauna amenințate de focul bateriilor din poziții dominante. 

La Constantinopol explozia lui fu arătată publicului ca rezultatul unui accident. Iată traducția depeșei cu data de 11 maiú  adresată Ministrului Marinei de Dilaver-Pașa, comandantul flotei după Dunăre: "....Mă dusei la stațiunea telegrafică din Măcin unde am rămas aproape o oră. În momentul când mă reîntorceam în barcă o exploziune se auzi, era "Lütf-ü-Celil" care se scufunda din cauza unui accident care aprinsese depozitele de munițiuni din prova. Grăbii să ajung cu barca la locul sinistrului și mai puturăm salva un om. Explozia fusese cauzată de un accident."("Războiu pe Dunăre.Operațiile fluviale și maritime din războiul ruso-româno-turc 1877-1878")

Locotenentul Serghei Ivanovici Samoilo (Сергей Иванович Самойло) comandant al Bateriei de asediu № 4 care a aplicat navei otomane lovitura decisivă:

În anul 1975, căpitanul de rg. III Constantin Scarlat a efectuat o serie de cercetari asupra luptelor desfășurate în zona Brăila- Măcin din primavara anului 1877. Concluziile au fost publicate în "Volumul omagial dedicat independenței României" apărut în 1978 sub egida Muzeului de istorie al Republicii Socialiste România . Autorul stabilește că epava corvetei  cuirasate "Lütf-ü-Celil" se află la km 6 (notat k 6 pe harta de mai jos) al Canalului Măcin. Din păcate, în zonă au fost desfășurate o serie de operațiuni de dragaj, părți din epavele descoperite luând calea fierului vechi.

"Lütf-ü-Celil" era o navă maritimă rapidă, bine înarmată și cu un blindaj solid. Staționarea acestui tip de vas într-un teatru de luptă fluvial îi limita considerabil capacitatea de luptă. Proiectanții au luat în considerare angajarea luptei pe mare, împotriva unor nave similare, cu tunuri puternice tragând cu o elevație redusă; prin urmare, accentul s-a pus pe blindajul vertical. Placile de bindaj care protejau puntea aveau doar 32 mm grosime și nu au făcut față  loviturii de mortier. Indecizia conducerii Flotei Otomane va duce la alte pierderi pe Dunăre. Avertismentele primite de la proprii  ofițeri au fost ingnorate. Augustus Charles Hobart-Hampden, ofițer britanic cu grad contraamiral în Marina Otomană, notează în memoriile sale:  "Rușii abia declaraseră război, când au preluat Dunărea de Jos, ocupând poziții fortificate pe dealurile care domină fluviul, în vecinătatea orașelor Galați și Brăila, plasând în același timp torpile peste fluviu în cantități mari (în ceea ce privește acesta din urmă, așa s-a spus, deși, în opinia mea, nu era ușor să instalezi atât  de repede baraje de torpile). I-am informat pe comandanții militari despre acest lucru; răspunsul lor a fost: „Duceți-vă și alăturați-vă navelor voastre via Varna dacă vreți să ieșiți din asta; nu avem nevoie de sfatul vostru”. Însă, în acest moment, mândria mea profesională a fost rănită și m-am hotărât să fac ceva pentru a-mi arăta disprețul față de toți." (Hobart Pasha- "Sketches from my life"). 

"Lütf-ü-Celil", caracteristici generale:

tip: corvetă cuirasată

deplasament: 2500 tone

lungime x lățime x pescaj: 64,40 x 13,60 x 4,40 metri

propulsie: o mașină cu abur de 2000 cp 

viteză: 12 nd.

echipaj: 132 marinari

armament: două tunuri cal.229 mm în turela dublă de la prova, două tunuri cal. 178 mm în turela dublă de la pupa; tunurile erau cu încărcare pe la gura țevii, turelele erau rotite manual; în 1875 s-a adăugat și un tun Krupp cal.120 mm pe dunetă.

blindaj: centură cuirasată de 117 mm la extremităţi şi 139 mm grosime în dreptul liniei de plutire la mijlocul navei, 127 mm pentru turele , 32 mm pentru punte, iar bordajul era protejat cu plăci de 76 mm

șantier constructor:  Forges et Chantiers de la Gironde, Franța

intrarea în serviciu: 1869 

ultimul comandant:  Nedjid-Bey

Bibliografie
Lucrările de întăriri de la Calafat 

Marele Cartier al Armatei Române de la Poiana  

Bateria Perseverența. Scufundarea canonierei cuirasate ”Podgoriçe” 

Notă:

Toate drepturile sunt rezervate. Utilizarea conținutului publicat pe site fără acordul deținătorului acestuia nu este permisă. Conținutul site-ului poate fi utilizat numai în scopuri personale și necomerciale, cu menționarea sursei acestuia.