Vestigiile Războiului pentru Independența României (1877- 1878). Bateria "Carol I"

Poziția bateriei "Carol I" poate să ridice unele întrebări, având în vedere faptul că monumentul care marca locul acesteia a fost mutat în anul 1977. Iată, pe scurt, cronologia evenimentelor:

Pe locul acestei baterii a fost ridicat Monumentul Independenței, realizat de sculptorul Dumitru Pavelescu-Dimo (foto albumul ”Armata romana, marelui ei Capitan”- 1902): 

 

28 aprilie 1904, Regele Carol I la Calafat:

 

Ulterior  au fost aduse două tunuri otomane de captură, cedate de către Miniserul de Război. Înainte de primul război mondial, Monumentul Independenței de la Calafat era constituit dintr-un obelisc, două tunuri și doi stâlpi, unul cu inscripția ”15 maiu 1877. Aici a căzut primul obuz dușman înaintea principelui Carol I, domnitorul țării. Dumnezeu i-a ocrotit viața pentru fericirea României”, celălalt având înscrise numele unor notabilitati locale implicate în realizarea operei; tunurile erau îndreptate în direcția orasului Vidin (cărti poștale anterioare  primului război mondial): 

 

 

Cele două tunuri au fost ridicate de germani în timpul războiului, probabil pentru recuperarea oțelului. (în cartea sa „Jurnal din vremea ocupației” avocatul Vasile Cancicov povestește că nemții au demontat și benzile de cauciuc de la mesele de biliard). După război, monumentul a fost completat cu două tunuri germane; se observă poziția înaltă a construcției. Poziția orașului Vidin este marcată cu o săgeata roșie (carte postala interbelică):

Pe locul unde a căzut obuzul otoman se află un stâlp marcat aici cu o săgeata roșie (carte poștală interbelică):

După instaurarea regimului comunist, monumentul a fost modificat prin eliminarea vulturului de pe obelisc și acoperirea inscripțiilor de pe cei doi stâlpi:

În anul 1977 a fost începută construcția noului Monument al Centenarului Independenței pe locul Bateriei Carol I. Cele două tunuri împreună cu obeliscul și cei doi stâlpi au fost mutate la malul Dunării. Pe locul Bateriei No.1 Carol I se afla astăzi Monumentul Centenarului Independenței.

Fotografie de pe platforma Monumentului Centenarului Independenței; orașul Vidin este marcat cu o săgeata roșie. Pe panta descendentă care duce la Dunăre, au fost plantați arbori pentru stabilizarea terenului(foto 2018): 

Fotografie contemporană a Monumentului Independenței așezat la mică distanța de Dunare; stâlpul de marcare al locului unde a căzut obuzul otoman menționat mai sus  a fost si el mutat, totul fiind complet anapoda. Nu este menționat faptul că pozitia stâlpului  a fost schimbată (foto aprilie 2018). 

 Cei doi stâlpi ai  Monumentului Independenței:

Poziția reală a Batriei No.1 Carol I este:43 59'50''N  22 56'04''E

 

Bibliografie 

Biserica "Izvorul Tămăduirii"

Marele Cartier al Armatei Române de la Poiana

Bateria Perseverența. Scufundarea canonierei cuirasate ”Podgoriçe”  

Scufundarea corvetei cuirasate "Lütf-ü-Celil"  

Lucrările de întăriri de la Calafat  

Comentarii